26 ian. 2022 | 09:55

Viitorul Ice Age sună bine: la ce să ne așteptăm de la franciza de animație

ACTUALITATE
Viitorul Ice Age sună bine: la ce să ne așteptăm de la franciza de animație

Producătorul „The Ice Age Adventures of Buck Wild”, Lori Forte, a discutat recent despre posibilitatea apariției unui al șaptelea film, dar și despre cum arată viitorul francizei Ice Age, în general.

Al șaselea film din franciză, „Adventures of Buck Wild”, va putea fi văzut pe Disney+, începând cu data de 28 ianuarie, și este primul film din seria „Ice Age” care e lansat de când Disney a achiziționat 20th Century Fox și și-a închis studioul de animație Blue Sky.

Până în momentul de față, franciza extrem de populară „Ice Age” a încasat peste 3,2 miliarde de dolari, atât din vânzarea biletelor, în cinematografe, cât și din drepturile de autor conexe, cele care se referă la jocuri și reprezentări grafice diverse. 

„Ice Age” spune povestea unui grup, oarecum disfuncțional, de animale preistorice, printre care se află mamutul Manny și familia sa, leneșul Sid, tigrul Diego, Crash și Eddie și, desigur, Scrat veverița obsedată de ghinde.

Ce s-ar putea întâmpla cu Ice Age, în viitor

Filmul ce se va lansa de curând, „Ice Age Adventures of Buck Wild”, îi are în rolurile principale pe Crash și Eddie, în timp ce aceștia se întorc în lumea dinozaurilor, univers introdus în cel de-al treilea film, „Ice Age: Dawn of the Dinosaurs”. Aici, ei se reîntâlnesc cu nevăstuica cu un singur ochi, Buck. În mod evident, posibilitatea apariției unei serii viitoare este una destul de credibilă, având în vedere că franciza s-a bucurat constant de succes. 

„Cred că e puțin prematur (n.r. să ne gândim la Ice Age 7). Sperăm că oamenii vor reacționa bine la al șaselea film, pentru că asta ne va impulsiona să facem un altul. Dacă publicul dorește o a șaptea parte, noi avem o mulțime de idei. Ideile, aventurile și personajele sunt noțiuni infinite. Așa că noi suntem gata să spunem o nouă poveste dacă și publicul e gata să o asculte.”, a declarat Lori Forte, potrivit Screenrant,

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele