De ce ne fascinează „Donʼt Look Up”: răsturnare de situație în topul Netflix
„Donʼt Look Up” bate, fără niciun dubiu, recorduri după recorduri. Este, în acest moment, cel mai dezbătut film, pe rețelele de socializare. Însă care este motivul pentru care acest lucru se întâmplă?
Unii spun că motivul principal al punerii sub lupă a filmui este distribuția de excepție. Se poate spune că, în momentul de față, „Donʼt Look Up” este cel mai bogat film, din perspectiva actorilor care joacă în el. Meryl Streep, Leonardo DiCaprio, Jennifer Lawrence, Cate Blanchett sau Ron Pearlman, iată numai câteva dintre exemplele la care ne referim. Evident, o peliculă cu o asemenea distribuție nu avea cum să treacă neobservată.
Iar dacă punem la calcul subiectul extrem de actual al scenariului, este de la sine înțeles faptul că „Donʼt Look Up” avea să primească foarte multă atenție – ceea ce s-a și întâmplat, de altfel.
„Donʼt Look Up” a depășit „The Witcher”, pe Netflix
Dacă până săptămâna viitoare, vedeta absolută Netflix era sezonul doi din „The Witcher”, lucrul acesta s-a schimbat, odată cu lansarea „Donʼt Look Up”. Controversata peliculă a urcat rapid pe locul întâi, în topul vizualizărilor.
Firește, toată lumea a vrut să vadă despre ce este vorba, pentru ca mai apoi să poată avea o părere (acreditată, sau nu) despre acest nou film „apocaliptic” (și la propriu, și la figurat – spun unii).
Am putea spune că această producție a reușit să eclipsese, din punct de vedere al atenției acordate de cinefili, inclusiv lansarea „The Matrix Resurrections”, unii fiind de părere că acest lucru ar fi benefic pentru ultimul film în care îl putem vedea pe Keanu Reeves. Cu alte cuvinte, nimeni nu mai e atent la cât de „prost” sau „bun” este noul Matrix, pentru că toată lumea e ocupată să disece „cometa”.
Exact ca în orice alt caz, există cinefili care apreciază „Donʼt Look Up”, susținând că filmul ar reprezenta o radiografie aproape „unu la unu” a societății în care trăim. Nu același lucru se poate spune și despre criticii de film, cei care au desființat pelicula atât de discutată, în mediul online.