22 dec. 2021 | 16:35

Tulburările psihice, noua pandemie a anului viitor: cum am fost afectați noi, adulții, dar, mai ales, copiii

ACTUALITATE
Tulburările psihice, noua pandemie a anului viitor: cum am fost afectați noi, adulții, dar, mai ales, copiii

Suntem cu toții conștienți că ultimii doi ani ne-au afectat, printre alte aspecte, la nivel psihic. Ne-am “ieșit din ritm” și asta se observă chiar acum și se va observa, probabil, și după ce trece această pandemie.

Pe lângă adulți, și copiii au avut tulburări de comportament, tulburări de somn, de alimentație. Ei trăiesc cu teama de a se apropia de colegii lor.

„Impactul pe care boala aceasta, COVID-19, l-a avut asupra lor din punct de vedere psihic, emoțional, cred că este cea mai adevărată pandemie pe care o vom traversa în următorii ani”, a declarat Valeria Herdea, medic de familie și medic pediatru, în cadrul unei dezbateri privind beneficiile vaccinării copiilor împotriva COVID-19, conform Hotnews.

Dr. Valeria Herdea, medic de familie și medic pediatru a mai adăugat că medicul de familie îngrijește toate categoriile de vârstă: întreaga familie, gravidă, sugar, copil, seniorul.

Adevărata pandemie este schimbarea noastră la nivel psihic

Văzând întreg tabloul familial, privești altfel pacientul, vezi în ansamblu, vezi dimensiunea medico-socială. Ori asta te obligă să faci un altfel de medicină, medicină integrativă s-ar putea spune. Va trebui cumva să îi aduci pe toți la un numitor comun, să le respecți credințele, temerile, să le respecți ceea ce au primit prin educație și să încerci să le fii alături, să îi îndrumi să decidă corect”, spune aceasta.

Copiii sunt foarte afectați, susține Dr. Herdea. Ei fac forme ușoare de COVID-19, dar impactul pe care boala aceasta l-a avut asupra lor din punct de vedere psihic, emoțional, “cred că este cea mai adevărată pandemie pe care o vom traversa în următorii ani”.

Pandemia ne-a afectat în multe sensuri, unul dintre acestea fiind sănătatea mintală. Stresul, anxietatea, teama, izolarea sunt doar câțiva dintre factorii care au contribuit la schimbarea noastră mintală și afectivă.

Medicii de la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi au analizat cazurile primite la unitatea medicală în ultimele 19 luni, în timpul pandemiei, şi au ajuns la concluzia că există o creştere foarte mare de pacienţi diagnosticaţi cu tulburări psihice.

Conform acestora, scrie Ziaruldeiasi.ro, faţă de perioada dinainte de martie 2020, mult mai mulţi ieşeni au avut nevoie de ajutor din partea medicilor pentru probleme de sănătate mintală.