De la Tarantino la Squid Game: de ce ne place violența în filme și ce spune asta despre tine

Luna trecută, peste o sută de milioane de oameni s-au uitat la serialul sângeros de pe Netflix, Squid Game. Serialul a fost cea mai vizionată serie de pe Netflix la acel moment. Acum, cel mai vizionat serial de pe celebra platformă de streaming este You. Tot cu multă violență. Iată de ce tronează violența în topurile platformelor de streaming.

A fost studiat pe larg dacă violența pe ecran este dăunătoare pentru noi. Consensul este că poate avea efecte negative. Dar întrebarea “de ce suntem atrași să urmărim violența” a primit mult mai puțină atenție.

Moartea, sângele și violența au atras mereu atenția mulțimii. Romanii antici s-au înghesuit la măcel în Colosseum. În secolele ce au urmat, execuțiile publice au reprezentat un mare „box-office”. În epoca modernă, regizorul de film Quentin Tarantino crede că: „În filme, violența este mișto. Îmi place”. Mulți dintre noi par să fie de acord cu el. Un studiu al filmelor cu încasări mari a constatat că 90% dintre ele au avut un segment în care personajul principal a fost implicat în violență. În mod similar, majoritatea oamenilor se bucură de filmele de groază și le urmăresc frecvent.

Cine se uită la asemenea filme?

Există anumite trăsături de personalitate asociate cu placerea de a viziona scene violente. Persoanele extrovertite, care caută aventura sunt mai predispuse să vizioneze mai mult filme violente. Dimpotrivă, oamenilor caracterizați ca fiind modești sau buni tind să le placă mai puțin violența în media.

Trucul pentru cea mai gustoasă salată orientală de post. Sosul special pe care îl adaugă măicuțele ca să iasă delicioasă

Mesajul runelor pentru săptămâna 25 noiembrie -1 decembrie 2024: ghidul divin pentru fiecare zodie

Bun… dar de ce?

O teorie este că vizionarea violenței este cathartică, drenând excesul nostru de agresivitate. Cu toate acestea, această idee nu este bine susținută de dovezi. Când oamenii supărați urmăresc conținut violent, au tendința de a se enerva mai mult.

Cercetări mai recente, derivate din studiile filmelor horror, sugerează că pot exista trei categorii de oameni cărora le place să se uite la violență, fiecare având propriile motive.

Astfel, un grup a fost supranumit „grupul celor care caută adrenalina”. Acești căutători de senzații tari își doresc experiențe noi și intense și sunt mai predispuși spre vizionarea violenței. O parte din acest grup pot fi oameni cărora le place să-i vadă pe alții suferind. Sadicii, de exemplu, simt durerea altora mai mult decât în ​​mod normal și se bucură de ea.

Unui alt grup îi place să urmărească violența pentru că simte că învață ceva din ea. În studiile recente, astfel de oameni sunt numiți „white knucklers”. La fel ca cei care tânjesc după adrenalină, ei simt emoții intense din vizionarea scenelor horror. Dar nu le plac aceste emoții. Ei le tolerează pentru că simt că îi ajută să învețe ceva despre cum să supraviețuiască.

Acest comportament seamănă un pic cu masochismul benign, adică bucuria de experiențe aversive și dureroase într-un context sigur. Dacă putem tolera unele dureri, putem câștiga ceva. La fel cum comediile „dureroase” ne pot învăța abilități sociale, vizionarea violenței ne poate învăța abilități de supraviețuire.

Un ultim grup pare să obțină ambele seturi de beneficii. Se bucură de senzațiile generate de vizionarea violenței și simt că învață ceva. În genul de groază, astfel de oameni au fost numiți „dark copers”.

Ideea că oamenilor le place să urmărească violența în siguranță, pe ecran, deoarece îi poate învăța ceva, se numește „teoria simulării amenințărilor”. Psihologii au observat că persoanele care par cele mai atrase de vizionarea violenței (bărbați tineri agresivi, în special) sunt, de asemenea, cele mai susceptibile de a se confrunta cu o astfel de violență în viața reală.

Privirea scenelor violente din siguranța canapelei noastre poate fi o modalitate de a ne pregăti pentru o lume violentă și periculoasă. Interesant este că un studiu recent a constatat că fanii genului horror și persoanele curioase asupra morbidităților au fost mai rezistente din punct de vedere psihologic în timpul pandemiei de COVID-19.

Este însăși violența care ne place?

Există motive pentru a reconsidera cât de mult ne place să urmărim violența în sine. De exemplu, într-un studiu, cercetătorii le-au arătat oamenilor din două grupuri filmul din 1993, The Fugitive. Unui grup i s-a arătat un film needitat, în timp ce altul a văzut o versiune cu toate scenele violente editate. În ciuda acestui fapt, ambelor grupuri le-a plăcut filmul în mod egal.

Această constatare a fost susținută și de alte studii care au descoperit, de asemenea, că eliminarea violenței grafice dintr-un film nu îi face pe oameni să le placă mai puțin. Există chiar dovezi că unor persoane le plac mai mult versiunile non-violente ale filmelor decât versiunile violente. Mulți oameni se pot bucura de ceva care coincide cu violența, mai degrabă decât cu violența în sine. De exemplu, violența creează tensiune și suspans, ceea ce poate fi motivul pentru care oamenii sunt atrași de acest gen.

O altă posibilitate este că oamenii se bucură de acțiune, nu de violență. Vizionarea violenței oferă, de asemenea, o șansă de a crea un sens despre găsirea scopului vieții. Vederea violenței ne permite să reflectăm asupra condiției umane, o experiență pe care o prețuim.

Există și alte teorii. „Teoria transferului excitației” sugerează că vizionarea violenței ne provoacă un sentiment care persistă până la sfârșitul filmului, făcând ca finalul să fie mai plăcut. De asemenea, „ipoteza fructului interzis” propune că violența este considerată interzisă, ceea ce o face atrăgătoare. În concordanță cu aceasta, etichetele de avertizare cresc interesul oamenilor pentru programele violente.

În cele din urmă, s-ar putea să fie pedeapsa justificată, mai degrabă decât violența, faptul că ne face plăcere să urmărim acte de violență. Într-adevăr, ori de câte ori oamenii anticipează că vor fi capabili să-i pedepsească pe cei care au greșit, centrele de recompensă ale creierului lor se aprind ca niște luminițe în bradul de Crăciun.

Motive politice?

Toate acestea sugerează că companiile media ne pot oferi violența pe care mulți dintre noi nu o dorim sau de care nu avem nevoie. Prin urmare, ar trebui să luăm în considerare ce alte presiuni corporative, politice sau ideologice pot încuraja violența pe ecran la nivel global.

De exemplu, guvernul SUA are un interes apropiat și o mare influență asupra Hollywood-ului. Reprezentările violenței ne pot genera consimțământul cu politicile guvernamentale, ne pot încuraja să susținem legitimitatea puterii de stat și a violenței de stat și să ne ajute să stabilim cine sunt „victimele demne”.

Mesajele trimise de situațiile violente de pe ecran ne pot face, totuși, să fim deconectați de realitate. Când ratele criminalității scad, violența pe ecran ne poate face să credem că criminalitatea crește. Filmele mint și despre impactul real al violenței asupra corpului uman – aproape 90% dintre acțiunile violente nu prezintă consecințe fizice realiste asupra victimei. Filmele pot deforma, de asemenea, realitatea violenței masculine împotriva femeilor și copiilor.

Politologul american Samuel Huntington a scris odată că „Occidentul a câștigat lumea nu prin superioritatea ideilor sale, ci mai degrabă prin superioritatea sa în aplicarea violenței organizate. Occidentalii uită adesea acest fapt. Neoccidentalii nu fac niciodată asta”. Ar trebui să fim în permanență conștienți de modul în care violența falsă de pe ecranele noastre servește violenței reale în lumea noastră.