11 sept. 2021 | 10:15

Proiectul revoluționar de la Hyundai. Când vom putea să îl vedem și la noi

ACTUALITATE
Proiectul revoluționar de la Hyundai. Când vom putea să îl vedem și la noi

Hyundai împreună cu Motional a lansat un proiect care ar putea să ne facă viața mai ușoară. Tehnologia futuristă folosită va revoluționa industria auto.

Motional este o companie americană de vehicule autonome, cu sediul central în Boston. Motional a început să testeze cea mai nouă generație de vehicule din Las Vegas. Ea mai operează și în Pittsburgh, Santa Monica și California.

Motional a dezvăluit, marți, primele imagini ale robotaxi-ului său. Mașina complet electrică de la Hyundai, Ioniq 5, se va deplasa fără șofer. Ea va fi accesată printr-o aplicația Lyft, începând din anul 2023.

Cu ce va fi dotat robotaxi-ul?

Vehiculul conceput special va fi asamblat de Hyundai, dar va dispune de tehnologia Motional. Aceasta include o suită de peste 30 de senzori, radar și camere. Ele vor fi dispuse atât în interior cât și în exterior. Sistemul de detectare oferă o rază de 360 de grade de vizibilitate și capacitatea de a vedea până la 300 de metri distanță.

Karl Iagnemma, președintele companiei, a declarat ”Vedem atât de mulți competitori care încearcă să ascundă suita de senzori, în carcase mari de plastic. Ei nu pot fi ascunși. Trebuie să fie acolo unse sunt și reprezintă o parte importantă a mașinii și o componentă cheie a tehnologiei”.

Motional nu a anunțat unde se va lansa primul serviciu de taxi fără șofer. E foarte probabil să fie unul dintre orașele în care acesta este testat. Poate să fie Boston, Las Vegas, Los Angeles sau Pittsburgh.

Baza taxiului fără șofer este Hyunai Ioniq 5, un vehicul electric care se va lansa pentru consumatori, până la sfârșitul anului. Versiunea pentru consumatori va fi echipată cu tehnologia  Motional. Ioniq 5 este mașina cu dimensiunea potrivită pentru taxi.

Atât versiunea pentru robotaxi cât și cea pentru consumatori este echipată cu un sistem electric de 800 de volți. Această versiune de baterie este capabilă să furnizeze mai multă energie, decât cel cu 400 volți, la aceeași încărcare.