31 aug. 2021 | 14:17

Back to school 2021: laptopurile MSI care te salvează după vacanță, la un super preț

ACTUALITATE
Back to school 2021: laptopurile MSI care te salvează după vacanță, la un super preț

Mai sunt câteva zile până se termină sezonul vacanțelor. Gata cu concediile în țara și străinătate. Acum, trebuie să ne apucăm din nou de muncă, iar un notebook de top de la MSI este soluția perfectă pentru a-ți face viața mai ușoară, mai ales dacă pui ochii pe un model din oferta Back to School.

MSI a făcut o treabă foarte bună în a-și extinde portofoliul de laptopuri foarte performante în ultimii ani. Chiar dacă acestea sunt înfățișate ca fiind de gaming și au o serie de caracteristici vizuale care te duc cu gândul la plăcuta activitate, de fapt, sunt perfecte pentru mult mai multe lucruri decât atât.

Pe lângă faptul că fac viața elevilor și studenților semnificativ mai ușoară, te ajută mult și la munca de birou, editare foto/video sau proiectare. Cu alte cuvinte, o configurație de top este perfectă pentru orice activitate, indiferent cât este de pretențioasă din punct de vedere al cerințelor hardware.

Mai jos, voi atrage atenția asupra câtorva modele din colecția Back to School de la MSI. Acestea se bucură de prețuri speciale în această perioadă, iar pentru a le vedea pe toate, poți accesa această adresă.

Cele mai bune laptopuri, din prisma raportului preț/performanță

Bravo15_Scenario_Photo_6

MSI Bravo 15

Dacă ai o sensibilitate pentru procesoarele AMD și ai avea toate motivele, seria Bravo 15 A4DDR este disponibilă în trei variante de configurație. Pentru cei cu bugete un pic mai mici, dar care vor să fie gata atât de gaming, cât și de streaming pe Twitch sau YouTube, există 246XRO construit în jurul unui AMD Ryzen 5 – 4600H cu 8GB DDR4 și un Radeon RX5500M, un SSD de 256GB și un panou Full HD 1080p cu o rată de reîmprospătare de 144Hz.

În spatele aceluiași panou de top de 144Hz, se ascunde și 289XRO din seria MSI Bravo 15 A4DDR. Diferența, dincolo de preț, este că acest model găzduiește o cantitate dublă de memorie RAM, 16GB DDR4 și un SSD mai generos, de 512GB. Ca o variantă intermediară, tot pe AMD, există Bravo 15 A4DDR 290XRO cu 512GB SSD și un panou IPS de 144Hz.

GF63Thin_1

MSI GF63 Thin

Amatorii de Intel și NVIDIA, pot opta pentru surprinzător de subțirelul GF63 Thin 10SCSR. Acesta ascunde la interior un procesor Intel Core i7-10750H, o cantitate de memorie RAM de 8GB DDR4 și un chipset grafic GTX1650 Ti cu 4GB de memorie dedicată, GDDR6. Acesta din urmă ar trebui să te asigure că nicio sarcină nu este prea dificilă pentru compactul de 15,6 inci cu 144Hz. În acest sens, ajută și SSD-ul de 512GB de ultimă generație.

Un pic mai accesibil, din aceeași gamă, este MSI GF63 Thin 10SCSR 1443XRO. Acesta împărtășește majoritatea configurației hardware cu 1442XRO detaliat mai sus, dar un procesor mai ieftin, tot de generația a 10, Intel Core i5-10300H.

Varianta semnificativ mai ieftină, cu un SSD de 512GB, la doar 1,86Kg, este intitulată MSI GF63 Thin 10SC (069XRO). Aceasta utilizează același procesor Intel Core i5-10300, dar în loc de GTX 1650 Ti, are varianta standard a aceluiași chipset grafic, iar panoul utilizat nu mai are 144Hz.

Cea mai ieftină cale pentru a pune mâna pe un sistem MSI de ultimă generație este intitulată GF63 Thin 10SC (209XRO). Acest laptop ascunde sub carcasă un Intel Core i5-10300H, un GPU NVIDIA GeForce GTX 1650 cu 4GB GDDR6 și, nu în ultimul rând, 8GB GDDR4. Spațiul de stocare este de 256GB în format SSD, iar toate de mai sus s-au strecurat într-o carcasă de 1,86Kg.

Cele mai bune laptopuri de gaming

Stealth_15M_1

MSI Stealth 15M

Pentru sesiunile de gaming în deplasare, chiar dacă ești în tren sau în avion, micuțul Stealth 15 de doar 1,69Kg ar trebui să fie mai mult decât suficient. Creierul întregii afaceri este un Intel Core i7 de generația a 11-a și un chipset grafic de ultimă generație de la NVIDIA, GeForce GTX 1660 cu 6GB GDDR6 de memorie dedicată. Niciun scenariu nu este prea pretențios pentru acest ultraportabil cu 16GB RAM și un SSD de 1TB. Toate se ascund în spatele unui panou Full HD de 144Hz.

GF65Thin

MSI GF65 Thin

Aproape la fel de compact și semnificativ mai ieftin este GF65 10SER cu numele de cod 1233XRO. Acesta utilizează un procesor Intel Core i5 de generația a zece acompaniat de o placă video RTX 2060 cu 6GB de memorie dedicată. Cu 8GB RAM și un SSD de 512 ar trebui să te poți descurca de minune într-o sesiune de Call of Duty Warzone, în timp ce monitorul de 144Hz te va ajuta să nu ratezi nicio fracțiune de secundă de acțiune.

Laptopuri pentru creatorii de conținut

Creator_15

MSI Creator 15 A10UET

Când începi să faci bani cu notebook-ul tău, indiferent că este vorba de editare foto/video sau proiectare, bugetul este un pic mai mare, iar noul Creator 15 A10UET te ajută să profiți la maxim de acei bani în plus. Ai un Intel Core i7, unul dintre cele mai performante chipseturi grafice din lume – GeForce RTX 3060 cu 6GB GDDR6 și 16GB DDR4. Toate proiectele tale vor fi găzduite în siguranță și cât se poate de rapid pe un SSD de 1TB, iar dacă vrei să lucrezi în mijlocul pădurii, ai un acumulator incredibil de generos de 99,9 Whr.

Prestige 15

MSI Prestige 15 A11SCX

Când acuratețea culorilor, rezoluția și performanța brută sunt cele mai importante, există Prestige 15 A11SCX cu numele de cod 283XRO. Micuțul este construit în jurul unui panou Ultra HD 4K de tip IPS capabil să afișeze 100% din spectrul Adobe RGB. În plus, este calibrat pentru un Delta-E <2. În rest, vorbim de nu mai puțin de 32GB RAM, un Intel Core i7 de ultimă generație, un SSD de 1TB și o placă video GeForce GTX 1650 cu 4GB GDDR6.

Prestige 14

MSI Prestige 14Evo A11M

Cel mai compact dintre laptopurile pentru creatorii de conținut este și cel mai accesibil. Acesta include un Intel Core i7-1186G7 cu cel mai rapid chipset grafic de la Intel, Xe Graphics. Are 16GB LPDDR4 și un SSD generos de 1TB într-o greutate infimă de doar 1,29Kg. Pentru editare foto și streaming, ar trebui să fie perfect.

Laptopuri perfecte pentru elevi și studenți

Modern_14

MSI Modern 14 B4MW

Chiar dacă nu ai un buget  foarte mare, MSI Modern 14 ar trebui să-și facă treaba cu aplomb pentru proiectele de la școală și să se comporte impecabil chiar dacă vrei să te uiți la un film pe Netflix în același timp. Este construit în jurul combinației dintre un AMD Ryzen 5 – 4500U cu AMD Radeon Graphics, are 8GB DDR și 512GB SSD în versiunea 408XRO. Nu în ultimul rând, la 1,3Kg, nu îți rupe spatele când îl plimbi toată ziua dintr-o parte în alta. Ca referință, un pic mai ieftin este același laptop în varianta 409XRO, iar compromisul este la nivelul memoriei interne, 256GB SSD în loc de 512GB. Depinde de tine care ți se potrivește.

MSI Modern 14 M10MW

Dacă ești fan Intel și ai un buget limitat pentru sezonul Back to School, există Modern 14 M10MW în două variante, cu un SSD de 512GB în cazul 430XRO și 256GB în varianta 431XRO. Ambele au 1,3Kg și ascund la interior un procesor Intel Core i3 – 10110U cu 8GB DDR4, ca să-ți poți rula aplicațiile favorite fără emoții, iar paginile de internet să se încarce cât se poate de repede. Aceste configurații reprezintă cea mai bună variantă pentru a-ți ambiționa micuțul în noul an școlar.

Modern_14-2

MSI Modern 14 B11SB

Dacă planul tău pentru noul an școlar implică și câteva sesiuni de gaming fără prea multe pretenții, ultra compactul Modern 14 B11SB îți va face cu siguranță cu ochiul. Deși se rezumă tot la 1,3 Kg, ai un Intel Core i5 de generația a 11-a, 8GB DDR4 și un SSD de 512GB. Piesa de rezistență și motivul pentru care ar trebui să se comporte decent atât în Photoshop, cât și în Fortnite este un chipset video dedicat GeForce MX450 cu 2GB GDDR5.

Dacă te bucură oricare dintre modelele de mai sus, le găsești pentru o eventuală achiziție aici. Ca o notă importantă de subsol, la aceeași adresă web îți poți prelungi gratuit și garanția cu un an, în cazul în care ai optat pentru MSI Summit sau Prestige cu procesor Intel Core i de generația a 11-a. Având în vedere cât te taxează anumite magazine pentru același privilegiu, ar fi bine să reții acest aspect.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele