29 dec. 2020 | 13:55

De ce ar putea fi necesar un nou lockdown general în februarie 2021. Specialiștii spun că e inevitabil

ACTUALITATE
De ce ar putea fi necesar un nou lockdown general în februarie 2021. Specialiștii spun că e inevitabil

Vaccinul a început să fie livrat și restricțiile ușor diminuate în anumite state. Dar, cu restricțiile reduse, ratele de infecție încă ridicate și implementarea lentă a vaccinului, există riscul unui al treilea lockdown la începutul anului 2021?

Carantinele au fost devastatoare pentru companiile din retail și HoReCa. Cu toate acestea, putem vedea că acest lockdown a funcționat, reducând numărul cazurilor aproape la jumătate de la vârf. Ratele noilor internări în spital au scăzut, de asemenea, dar presiunea nu s-a diminuat substanțial.

Un nou lockdown în 2021, aproape iminent

O diferență cheie între acest al doilea val de COVID-19 și primul val din martie este că spitalele încearcă să continue serviciile normale – cum ar fi să aplice tratamentele pentru cancer, dar și chirurgia cardiacă – pe cât posibil.

Lunile de iarnă sunt o perioadă de presiune ridicată pentru spitale. Temperaturile mai scăzute sunt asociate cu o rată mai mare de pacienți în spitale, iar pacienții adesea trebuie să rămână în spital mai mult timp. Astfel, crește rata de ocupare a paturilor. De asemenea, pacienții mai în vârstă cu afecțiuni respiratorii sunt cei mai afectați de o temperatură scăzută constantă, chiar și când iarna este mai puțin severă.

Presiunea crescută se reflectă într-o scădere a performanței, în corelație cu fluxul mare al pacienților. Această creștere sezonieră a presiunii poate fi de așteptat pe lângă tendințele demografice pe termen lung, ceea ce duce la prezența unui număr mai mare de pacienți cu nevoi mai complexe.

Unitățile de terapie intensivă funcționează, de asemenea, la un nivel ridicat de ocupare în lunile de iarnă. În Anglia, spre exemplu, față de perioada decembrie 2019 – februarie 2020, ocuparea în unitățile de terapie intensivă pentru adulți a crescut în medie cu 82% din cele 3.730 de paturi de terapie intensivă, conform statisticilor, lăsând doar aproximativ 670 de rezervă în orice moment.

Presiunile obișnuite din timpul iernii cauzate de gripă ar putea fi atenuate de distanțarea socială, dar imaginea ideală este încă departe de a fi reconfortantă.

Va dura ceva timp până își vor face efectul vaccinurile

Deși este o veste minunată că vaccinurile au început să fie administrate, mai mulți factori acționează împotriva vaccinurilor care vor ameliora presiunea asupra spitalelor în curând.

În primul rând, fiecare stat are acces la cantități foarte limitate de vaccinuri pentru început și le va folosi într-un ritm lent în ultimele săptămâni din decembrie și până în ianuarie. În al doilea rând, aceste vaccinuri durează între două și patru săptămâni pentru a crea imunitate la cei imunizați.

În cele din urmă, și cel mai important, vaccinurile sunt prioritare pentru personalul medical și pentru cei cu cel mai mare risc de deces – oameni în vârstă și cu boli asociate. Iar istoria din martie până acum ne-a demonstrat că nu doar persoanele în vârstă sunt afectate, uneori letal, de virus.

Așadar, este posibil să dureze multe luni până când un număr mare dintre acești oameni de „vârstă mijlocie” vor fi imunizați cu succes, ameliorând presiunea asupra secțiilor de terapie intensivă.

Presiunile pot începe să apară până la sfârșitul lunii ianuarie

Guvernul român a decis să mențină restricțiile în perioada sărbătorilor de iarnă, dar nu a impus reguli clare în ceea ce privește numărul de persoane care se pot întâlni la masa de Crăciun sau în noaptea de Revelion. Deci nu a dat o lege care să reglementeze aceste întâlniri. Și știm prea bine că pe oameni îi sperie cel mai mult amenda.

Acest lucru ar putea duce la o creștere semnificativă a infecțiilor la începutul lunii ianuarie. Până la sfârșitul lunii ianuarie, creșterea infecțiilor din perioada de Crăciun va avea un impact asupra noilor internări în spitale.

Odată cu presiunile existente în timpul iernii și cu numărul mare de pacienți cu COVID-19 din spitale și terapii intensive, care poate crește semnificativ, este foarte probabil să trecem din nou în februarie la un nou lockdown.

Am venit la facultate în București, de la malul mării, acum nouă ani. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, secțiunea Comunicare și Relații ... vezi toate articolele