Importanța religiei în societatea actuală și subminarea ei de către instituția BOR

Biserica Ortodoxă Română este una dintre cele mai puternice și relevante instituții din această țară. Practicile din ultimul an, însă, au reușit să alieneze credincioși și să dea naștere unor dezbateri aprinse. Motivele sunt multe, iar viitorul este unul sumbru.

[related]

La ultimul recensământ, efectuat în 2011, populația stabilită în România era de 20.121.641, în scădere cu 1.559.300 de persoane față de 2002, momentul recensământului anterior. Dintre aceștia, 18.861.900 au fost transparenți în ceea ce privește structura confesională sau afilierea religioasă.

Aproximativ „86,5% dintre persoanele care au declarat religia sunt de religie ortodoxă, 4,6% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,2% de religie reformată, iar 1,9% penticostală”, potrivit datelor prezentate de INS. Un grafic detaliat în ceea ce privește apartenența religioasă pornind de la recensământul din 2011 găsești aici.

Trucul pentru ca robinetele din baie să fie mereu strălucitoare. Cu ce trebuie să le ștergi ca să rămână curate zile la rând

Iluzia optică care îți păcălește creierul. Dacă vezi două fețe în culori diferite, ai picat în capcană, de fapt

Dacă ai o curiozitate pe marginea subiectului, 0,2% dintre români s-au declarat la acea vreme ca fiind atei.

Tot ca o confirmare a puterii financiare și influenței Bisericii Ortodoxe Române, în 2017, în România, existau peste 16.500 de biserici și mânăstiri subordonate BOR, dintr-un total de 28.000 de locașuri de cult aparținând celor 18 biserici și culte recunoscute de statul român.

În același an, Institutul Național de Statistică confirma că, pe teritoriul țării există doar 576 de spitale, dintre care 367 sunt de stat, iar restul sunt private. Copiii de pe teritoriul României învață la 7047 de școli, atât de stat cât și private. În final, conform unui calcul simplu. avem de aproximativ 30 de ori mai multe locașuri de rugăciune ortodoxe decât spitale.

Conform datelor agregate de INS în 2018, aproximativ 3200 de biserici subordonate BOR au fost finalizate în ultimii 30 de ani, cu alte aproximativ 1000 aflate în diverse stadii de construcție. În perioada 1990-2018 sumele totale alocate de la bugetul de stat pentru culte au fost de 5,7 miliarde de lei, din care 4 miliarde pentru salariile personalului bisericesc, iar 1,7 miliarde pentru construcția și repararea bisericilor.

La momentul actual, pe teritoriul României există șase Mitropolii subordonate Patriarihiei Române, la care se adaugă Mitropolia Basarabiei, Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale, Mitropolia Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Mitropolia Ortodoxă Română a celor două Americi și trei episcopii din afara țării.

Conform datelor disponibile pe site-ul Patriarhiei, în fruntea BOR se află Preafericitul Părinte Daniel. A obținut funcția pe 30 septembrie 2007, când a fost „întronizat ca cel de al VI-lea Patriarh al României”.

Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege un pic mai bine organigrama unei entități care pare infailibilă.

Rolul religiei în societatea modernă: nu dispare, dar se poate transforma

Românii își găsesc confortul psihologic în religie, mai ales în pandemie

La mijlocul secolului 18, mai mulți cercetători au încercat să analizeze importanța religiei în viața socială a oamenilor vremii.

Lista include nume precum Max Weber sau Karl Marx. Émile Durkheim (1858–1917) a definit religia în 1915 ca fiind „un sistem unificat de credințe și practici în relație cu lucruri sacre”. În mare parte, cei trei sunt definiți ca fiind creatorii sociologiei moderne.

Referința la sacru este foarte importantă aici, pentru că, în accepțiunea lui Durkheim, ceva sacru este extraordinar, ceva ca inspiră mirare și care pare să aibă o legătură directă cu divinul. Deși ai crede că religia poate fi inventată, cum de altfel am văzut de mai multe ori că s-a întâmplat în ultima sută de ani, sociologul este părere că religia „se întâmplă” unei societăți cu scopul creării unei distincții clare între profan (viața uzuală, trăită după valorile lumești) și sacru.

Pentru a ilustra mai bine distincția dintre sacru și profan, Durkheim a folosit exemplul unei pietre. În existența ei, o piatră poate deveni funerară, de mormânt, fiind astfel asociată sacrului sau poate fi folosită ca decor în grădină – aferentă profanului.

Într-una dintre lucrările sale, sociologul francez apreciază ca fiind atât de importantă religia în viața oamenilor, încât o vede ca fiind esențială, cu beneficii pe mai multe planuri. Religia este despre comunitate, despre apartenență la grup și confort psihologic.

În forma ei esențială, aduce oamenii împreună, promovează niște valori comportamentale pozitive și devine o sursă importantă de putere și tărie sufletească în momentele dificile, în etapele de tranziție ale vieții. Încearcă să ofere o explicație pentru tragediile omenești și, în final, „îmbrăcând” drame într-un scop sacru, dincolo de puterea noastră de înțelegere, te ajută să le accepți mai ușor.

Menținerea stabilității sociale într-o societate modernă care vrea să progreseze este, în parte, dată de religie.

Valorile morale „predate” direct sau indirect de către clerici formează mentalul colectiv cu repercusiuni pe termen lung, pentru generații. Émile Durkheim s-a dus atât departe încât a clasificat rolul religiei ca fiind un fel de „ciment social” care ține la un loc societăți și culturi, fie ele și diferite.

Funcționând aproape paralel cu progresul științific, credința nu se împotrivește cercetării, ci vine ca o justificare pentru ca societatea să existe dincolo de monden, dincolo de planul efemer al existenței.

În timp ce știința caută explicații pentru existența actuală a vieții, credința îți oferă un scop dincolo de viață. „Deoarece credința, înainte de toate, este un impuls către acțiune, în timp ce știința, indiferent cât de departe merge, va rămâne întotdeauna la distanță de asta”, atrăgea atenția sociologul în 1915.

Existența lui Dumnezeu sau acțiunile barbarice făcute în numele lui Allah sunt mai puțin relevante când pui pe hârtie beneficiile de necontestat ale religiei și, mai presus de atât, ale apartenenței la un cult religios. Credința în sine, istoria din spatele ei, satisface o nevoie umană reală, e un liant social. Te ajută să participi, să fi parte din ceva mai mare și mai important decât orice ins care aparține unei congregații.

„Nu există religii false”, dacă le analizezi din perspectivă sociologică, afirma același cercetător la începutul secolului trecut. Poți afirma că există religii mai vechi decât altele, cu mai mulți sau mai puțin adepți, dar asta nu le face cu nimic mai puțin adevărate. Să spui că a ta este „cea dreaptă”, iar restul sunt „păgâne” este o manifestare de extremism și una dintre motivațiile actelor de terorism din ultimele decenii.

În forma ei perfectă, ideală, manifestată pașnic și cu dragoste față de semeni, religia îndeplinește funcții cheie într-o societate prin dăruirea unor manifestări de solidaritate socială, atât în momente triste, cât și de bucurie. Ritualurile, slăvirea de icoane, credința în ființe supranaturale reprezintă o sursă de entuziasm, de bucurie, menține o stare mentală de bine. Aduce oamenii împreună, oferă un subiect de concentrare și un motiv de uniune între semeni.

Indiferent ce formă va lua, religia nu va dispărea. Existența și persistența ei sunt necesare într-o societate. Reprezintă un factor de stabilitate, o constantă de care oamenii au nevoie pentru a funcționa, pentru a accepta mai ușor ce li se întâmplă, pentru a simți că viața nu este binară, trăiești sau mori. Tu, de fapt, continui tradiția strămoșilor tăi, îmbrățișezi valorile lor și le dai mai departe.

Religia nu este despre tine, ci despre urmașii urmașilor tăi, dacă nu activezi în BOR

Înmormântarea ÎPS Pimen, prima manifestare de sfidare a autorităților statului

În urmă cu câteva zile, printre multele decese provocate de coronavirus din România, s-a numărat tatăl unui apropiat din Sighișoara. Au fost necesare doar trei zile de la internare până la terapie intensivă și deces.

Pentru persoanele vârstnice, înmormântarea a fost una dintre cele mai traumatizante experiențe.

Cu familia la distanță foarte mare, o echipă de oameni în costume de protecție au venit și au îngropat un sicriu. Copiii nu și-au văzut tatăl pentru ultima oară, nepoții nu și-au văzut bunicul. Doar în fața unei pietre funerare, după ce a fost nivelat pământul, a avut loc o slujbă sumară.

În acest fel au loc toate înmormântările decedaților de coronavirus.

La începutul pandemiei, când se știau mai puține despre modul de transmitere al virusului, oamenii erau îngropați în ciment. Relatez acest eveniment ca o comparație cu înmormântarea ÎPS Pimen – Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților din luna mai, prima dovadă clară a faptului că BOR va fi cu mult peste regulile impuse de autorități în această pandemie.

Ca referință, în timp ce sicriul arhiepiscopului era transportat de o armată de oameni în costume de protecție din cap până în picioare, pentru că riscul de îmbolnăvire era cât se poate de real, niciun preot prezent la eveniment nu a purtat mască de protecție. Credincioșii au venit în pelerinaj la eveniment, iar medicii și oamenii de știință din România și-au văzut pentru prima oară efortul supraomenesc din primul val al pandemiei călcat în picioare.

Nu a contat că e stare de alertă, nu a contat că este stare de urgență, Biserica Ortodoxă Română, prin intermediul autorităților din fruntea instituției, a ignorat, criticat și amenințat statul român, pe guvernanți și oricine altcineva a decis să pună piedici modului în care și-a desfășurat activitatea în această perioadă.

Inițial, am considerat acel episod ca pe o greșeală a Bisericii, o eroare, o tentativă de a oferi credincioșilor o mostră de normalitate când vine vorba de slujbe.

Nu a durat mult până când a devenit evident că BOR va duce o luptă intensă cu autoritățile statului român pe toată perioada pandemiei, apogeul ieșind la iveală în urmă cu câteva săptămâni, când Patriarhul Daniel a amenințat guvernul Orban.

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombire, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere.”
PF Daniel în predica din timpul slujbei de Sfântul Dumitru

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături, care a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007, chiar de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, a fost înființat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care prin radio și televiziune transmite de la Catedrala Patriarhală în fiecare zi slujba Sfintei Liturghii și slujba Vecerniei spre bucuria credincioșilor ortodocși români din țară și din diaspora. Prin aceasta vedem că Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a mai spus Patriarhul.

Paralela dintre regimul comunist / guvernul Orban și amenințarea implicită la adresa celui de-al doilea cu dispariția pentru că a încercat să micșoreze valul de credincioși în pelerinaj la Sfântul Dimitrie, pentru prevenirea răspândirii pandemiei, a fost șocantă pentru foarte mulți oameni.

La scurt timp după episodul cu pricina, Cristian Tudor Popescu a redactat un editorial intitulat Satana în Sutană pentru care a fost aspru criticat de purtătorul de cuvânt al Bisericii. Vasile Bănescu a declarat că patriarhul BOR este criticat în aceste zile din câteva „nuclee” mediatice, „infestate de cristofobie anti-ortodoxă”, de către „pseudo-jurnalişti” care nu trăiesc în realitatea obiectivă şi imediată.

Partea fascinantă este că Patriarhia Română începuse „bine” această perioadă dificilă din istoria țării. Încă de pe 27 februarie, a publicat un document cu „măsuri sanitare și spirituale în timp de epidemie„. Acolo era menționată până și mult dezbătuta regulă a linguriței unice la împărtășanie.

„Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin).”
BOR

De atunci însă, s-au schimbat multe.

ÎPS Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului a susținut o a doua Slujbă de Înviere, într-o manieră absolut aleatorie, fără vreo referință religioasă în spate, într-o noapte de marți spre miercuri, pe 26/27 mai 2020. Aproape 200 de credincioși au fost prezenți la evenimentul care a reușit să pună ambiția unui singur om în fața celei mai sfinte sărbători din calendarul ortodox.

Niciodată în istoria bisericii creștine nu s-a mai pomenit așa ceva, iar mulți dintre credincioșii care merg cu sființenie la biserică, în fiecare duminică au rămas marcați că un astfel de eveniment este permis sau încurajat de Biserica Ortodoxă Română.

De la un astfel de episod pleacă alienarea ortodocoșilor.

Ca referință, Arhiepiscopul Tomisului activează în Mitropolia Munteniei și Dobrogei, fiind direct subordonat Preafericitului Daniel, Patriarhul BOR. ÎPS Teodosie este același creștin care a spus, la începutul lunii octombrie, „E mare păcat să mergi la o biserică catolică”, când a fost întrebat de către un ortodox dacă se poate ruga într-un lăcaș de cult catolic în momentul în care nu există biserici ortodoxe unde locuiește el, în Marea Britanie.

Cu astfel de manifestări încărcate de ură pentru alte culte și religii, mai ales pentru Biserica Catolică, tinde să fie din ce în ce mai dificil să aperi practicile de la conducerea BOR.

„Suntem surprinşi în mod neplăcut de o astfel de declaraţie, cu atât mai mult cu cât ceea ce se întâmplă în străinătate, situaţia este cumva specială, întrucât mulţi catolici care ar avea nevoie şi nu găsesc o biserică, noi îi îndemnăm să meargă la biserica creştină cea mai apropiată.”
Tarciziu Şerban, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Dacă tot ne apropiem de alegerile parlamentare și pentru că toate problemele poporului român au fost rezolvate, de la pandemie și până la economie, Arhiepiscopia Sucevei a publicat pe site-ul oficial un set de „recomandări pastorale pentru vot responsabil”.

Interesant este că documentul începe cu „Sfântul Sinod reiterează faptul că Biserica Ortodoxa Română nu recomandă susținerea vreunui partid politic sau vreunei ideologii politice, ci indeamnă pe toți cetățenii să facă alegeri după criterii care vizează realizarea binelui țării și promovarea valorilor creștine în societate.” Cu toate acestea, recomandările sunt cât se poate de precise și, cu siguranță, merită parcurse măcar o dată.

Cel mai interesant este punctul trei din cele ”zece porunci”, conform căruia trebuie să nu votezi candidați care nu promovează ”respectul pentru persoana umana și promovarea culturii vieții: promovarea familiei tradiționale, firești, formată din bărbat și femeie, menită să conceapă alte vieți; implementarea de politici împotriva avortului, eutanasiei, cercetărilor pe embrioni umani, clonării”.

Dincolo de ura pentru orice altfel de asocierea în afara familiei tradiționale, refuzul de a accepta că avortul poate fi justificat în foarte multe circumstanțe, începând cu viol sau incest, tinde să fie terifiant. Greu de înțeles este și opoziția față de știință. Nu am știut că valorile promovate de BOR se apropie de un extremism care vizează sănătatea omului.

Ca idee, dacă ai o curiozitate vizavi de beneficiile cercetării pe embrioni umani, astfel de eforturi științifice au dus deja la înțelegerea, prevenirea sau tratamentul unor afecțiuni precum diabetul juvenil, afecțiuni cardiace, Parkinson, afecțiuni ale coloanei vertebrale și multe altele.

Nu religia ortodoxă este problema, ci administrația BOR

Argumentele pentru care Biserica Ortodoxă Română este cea mai puternică instituție în stat, poate mai mare și mai influentă decât Parlamentul sau Guvernul, sunt de necontestat. Din păcate, rareori vezi această putere folosită în scopuri pozitive.

Am ales poza din deschidere ca o ilustrare a faptului că preoți ortodocși, în majoritatea lor covârșitoare, nu poartă mască, sub nicio formă, la niciun eveniment. Trebuie să sapi în colțuri adânci ale internetului pentru a vedea un preot ortodox, un patriarh sau arhiepiscop cu mască de protecție pe față în timpul pandemiei.

Am fost la o înmormântare în urmă cu câteva săptămâni cu zeci de oameni distanțați într-o biserică, fiecare dintre noi la câțiva metri de ceilalți, cu mască de protecție pe față purtată corect. Doar preoții și diaconul (persoana care cântă la strană), cu o atitudine sfidătoare față de noi și ofensatoare față de știință nu au purtat mască în niciun moment.

La cât de contestat este acest subiect și la cât de multe sunt avantajele purtării măștii, mai ales în spații închise precum o biserică, un preot cu masca pe față ar fi făcut mai mult bine din poziția sa de influență decât 10 panouri publicitare plătite din banii publici. Diferența este că din purtarea măștii nu ies bani.

Nu-mi dau seama dacă această decizie a fost ghidată de Patriarhul Daniel sau fiecare preot a perceput gestul ca o manifestare de slăbiciune, dar ”parcă s-au vorbit”. Înțeleg valoarea proverbului românesc ”Fă ce zice popa, nu ce face popa”, dar acest gest insignifiant, devenit obligatoriu pe întregul teritoriu al României, este încă o picătură care atestă lipsa de respect pentru orânduiala statului român, în timp de pandemie.

Roagă-te pentru viitorul Bisericii Ortodoxe Române

Am avut multe dezbateri în familie pe teme religioase.

În continuare sunt de părere că biserica, indiferent care este ea, nu ar trebui să promoveze ură față de clase sociale, culte, alte religii, orientări sexuale sau valori. Din păcate, în ultimul an, mai mult decât în ultimele trei decenii, oficialii BOR au arătat în atât de multe situații astfel de sentimente încât mi se ridică părul pe mână.

Am fost mult la biserică, toată copilăria mi-am petrecut-o, duminică de duminică, la Sfânta Slujbă. Nu conta dacă ești răcit, obosit sau ai suferit vreo dramă. În familia mea, ca în multe altele de altfel, mersul la biserică a fost obligatoriu. Am învățat slujbe pe de rost, știam Crezul înainte să ni-l predea la școală și, în continuare, îl știu. Din inerție, am învățat Fericirile.

Am conștientizat și voi conștientiza în continuare beneficiile religiei, beneficiile mersului la biserică și, exceptând pandemia, chiar al pupatului de icoane. Există un impact emoțional pozitiv care vine din astfel de practici, aproape supraomenesc.

Întâmplarea face că a trebuit să ajung la Vatican, eu fiind ortodox, pentru a-l simți pe Dumnezeu lângă mine, pentru a mă simți mic, pentru a vărsa o lacrimă pentru păcatele mele și ale strămoșilor mei.

Nu am simțit că păcătuiesc, cum zicea Teodosie, dar am înțeles impactul emoțional al unui ansamblu religios precum cel pe care l-a finanțat și Firea în centrul Bucureștiului.

Știam de mult timp rolul unei bisericii sub formă fizică și nu mă voi bate cu pumnul în piept că te poți ruga și acasă. Nu despre asta sunt aceste rânduri.

În urma unei discuții cu fratele meu, am înțeles și motivul pentru care oamenii s-au călcat în picioare la Sfânta Parascheva, iar jandarmii s-au dat la o parte. Nu am fost de acord, dar mi-am dat seama că aceea a fost mostra lor de normalitate în pandemie.

Acel episod anual, pe care poate nu-l înțelegi, era vital pentru sănătatea mintală a credincioșilor. Sunt oameni care au făcut pelerinajul cu pricina în fiecare an timp de trei decenii. Un virus nu avea să-i oprească, autoritățile române, cu atât mai puțin.

[related]

Despre asta este religia.

Despre tradiție, despre confort psihologic, despre comunitate, despre moștenirea generațiilor trecute înaintată generațiilor viitoare.

Din păcate, în ritmul în care se promovează valori defectuoase din conducerea BOR până la patriarhi, viitorul Bisericii Ortodoxe Române este mai incert ca niciodată. Nu va dispărea mâine, poate nici peste zece ani sau 20 de ani, dar în 30 de ani, nu mai sunt atât de sigur. Abia acesta este un păcat.

Vor mai rămâne mii de biserici și oameni care le vor călca cu siguranță pragul, în același mod în care vizitezi un muzeu. Religia, însă, nu va mai fi ce a fost. Atunci, până și vinovații vor fi fost uitați.

Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.