21 apr. 2020 | 12:13

NASA a dezvăluit cum lucrează de acasă: roverul de pe Marte, controlat din sufragerie

ACTUALITATE
NASA a dezvăluit cum lucrează de acasă: roverul de pe Marte, controlat din sufragerie
NASA

Din cauza crizei actuale cu care ne confruntăm, multă lume lucrează de acasă, iar excepție nu fac nici măcar experții din cadrul NASA.

Agenția spațială îți arată că ia în serios pandemia, așa că își ține angajații acasă, chiar și în timpul unor misiuni spațiale importante. Evident, lucrurile nu sunt tocmai ușoare. Operarea unei nave spațiale, de exemplu, se bazează, deseori, pe comunicare în persoană. Totuși, inginerii din cadrul agenției au găsit modalități prin care să-și facă treaba, în timp ce fiecare se află la el acasă.

Marțea anterioară, o echipă de ingineri a avut o sarcină destul de complexă. A trebuit să monitorizeze o navă spațială, pe măsură ce aceasta se deplasa în jurul unui asteroid. De fapt, este vorba despre o „repetiție” pentru o misiune viitoare pe care nava NASA o va avea în august, când va încerca să colecteze o mostră din asteroidul Bennu. Inginerii au repetat chiar și pentru această repetiție vreo câțiva ani. Deși aceștia se așteptau să se afle în sediul din Colorado pentru acest eveniment, fiecare și-a făcut treaba de la el de acasă.

Misiuni NASA, coordonate de ingineri care se află acasă

Carrie Bridge este persoana de legătură dintre oamenii de știință și inginerii care operează roverul Curiosity de pe Marte. În fiecare zi, aceasta se află în contact cu oamenii de știință și discută despre cercetările pe care aceștia ar vrea ca roverul să le facă. Ulterior, aceasta transmite informațiile către inginerii care operează roverul de pe planeta roșie.

În mod normal, comunicarea s-ar face în mod direct: Carrie Bridge ar merge pur și simplu la echipa NASA responsabilă și le-ar comunica informațiile. Întreaga rutină s-a mutat acum online. Bridge lucrează acum de acasă și spune că are vreo 15-20 de camere de chat deschise pentru a-și face treaba.

Unul dintre coordonatorii roverului cu care Bridge comunică zilnic este Matt Gildner. La rândul său, acesta își face treaba din propriul apartament. Potrivit acestuia, el și echipa sa au început să testeze felul în care ar fi urmat să lucreze de acasă de pe la jumătatea lunii martie. A început să transporte apoi toate lucrurile de care urma să aibă nevoie acasă: inclusiv căști audio, monitoare, cabluri și chiar ochelari 3D.

Totuși, cineva trebuie să se afle fizic la Jet Propulsion Laboratory (JPL) pentru a putea trimite către Curiosity comenzile pe care Gildner și echipa sa le dezvoltă.

Pe de altă parte, alți operatori ai echipamentelor NASA au găsit modalități de a trimite comenzi fără a se afla neapărat în camera de control. De exemplu, The Sace Dynamics Laboratory din Utah este responsabil pentru operarea a doi sateliți mici ai NASA: HARP și CIRiS. Ambele se ocupă cu observarea Pământului. Echipa de acolo merge de obicei într-un centru de control pentru a trimite comenzi navelor spațiale. Totuși, operatorii au găsit o modalitate de a trimite efectiv comenzile de la laptopurile lor acasă chiar înainte ca toată lumea să intre în carantină.