19 ian. 2020 | 17:33

Cum a ajuns România țara mașinilor cu mulți cai-putere

ACTUALITATE
Cum a ajuns România țara mașinilor cu mulți cai-putere

Industria auto e în continuă schimbare, dar preferințele șoferilor români par să rămână aceleași. Și probabil nu se va schimba curând asta.

Românii sunt mari amatori de mașini, chiar dacă multe ele sunt la mâna a doua. E principalul motiv pentru care Bucureștiul și alte orașe mari ale țării au devenit extrem de aglomerate și, în multe cazuri, extrem de poluate. Un nou studiu realizat de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România – BAAR – arată care-s preferințele șoferilor din România în materie de mașini.

Sunt preferate mașinile puternice, cu mulți cai-putere. Dar, cum spuneam, industria s-a schimbat și puterea medie a motoarelor a crescut în ultimii ani. Se poate obține putere și cu capacitate cilindrică mică. De aceea, străzile din România sunt pline de mașini cu mulți cai-putere și motoare relativ mici.

Ce mașini preferă șoferii din România

Studiul BAAR arată cum capacitatea cilindrică a autoturismelor a înregistrat o tendinţă descrescătoare, pe fondul creşterii puterii medii a motoarelor. Așa am ajuns în situația în care, în perioada ianuarie – septembrie 2019, străzile din România au fost pline de mașini cu mulți cai-putere, dar cu capacitate cilindrică mai mică.

Se constată faptul că anul în care capacitatea cilindrică a atins valoarea cea mai mare este 2001, iar cel în care puterea medie maximă a ajuns în poziţie de vârf este 2014. De asemenea, puterea medie a motoarelor pentru autoturismele analizate este de 77,1 Kw, în timp ce capacitatea cilindrică medie este 1694 cmc, potrivit studiului.

După 2016, tendinţa manifestată de constructori este cea a fabricării unor modelele de autoturisme cu o capacitate cilindrică mai scăzută, dar cu păstrarea sau chiar îmbunătăţirea caracteristicilor de putere a acestora.

Un al doilea punct al analizei BAAR a avut în vedere numărul mediu de motorizări pe grupe de capacitate cilindrică în care motorizarea reprezintă numărul de variante de putere pentru aceeaşi capacitate cilindrică (ex: un motor 1400 cmc poate avea 4-5 variante de putere exprimată în Kw).

Astfel, s-a ajuns la concluzia că numărul mediu de motorizări, în funcţie de puterea motorului, este de 7,8/marcă auto, în timp ce grupa de cilindri cu cel mai mare număr de motorizări este cuprinsă între 1601 – 1800 cmc, cu un număr mediu de 9,1 motorizări/marcă auto.

Totodată, din distribuţia motorizărilor pe an/model se poate observa faptul că autoturismele model 2004 aveau, în medie, 16,6 motorizări, cele mai multe din întregul eşantion analizat.