19 sept. 2019 | 09:56

Dacia care pune în cap orice BMW: intră lejer în orice NFS sau Fast & Furious

ACTUALITATE
Dacia care pune în cap orice BMW: intră lejer în orice NFS sau Fast & Furious

În ultimii 15 ani, Dacia a făcut o treabă excelentă: mașini oarecum ieftine, care livrează cam cât te-ai aștepta. Ce n-are însă producătorul e o mașină care să dea piața peste cap. N-a încercat până acum, deși Renault a făcut-o cu succes. De aceea e cu atât mai captivant acest model.

În America de Sud, Renault are un Sandero cu totul special. Arată, oarecum, ca un model produs de Dacia, doar că e special pentru circuit. Renault Sandero RS pentru 2020 arată mai sportiv decât orice mașină Dacia ai mai văzut. Ca motorizare, folosește un motor de 2.0 litri de 148 CP și un cuplu de 205 Nm, când e alimentat cu etanol, și are 143 CP și un cuplu de 201 Nm când e pe benzină.

Are o cutie cu șase viteze și accelerează de la 0 la 100 de km/h în 8 secunde. Poate atinge o viteză maximă de 202 km/h. Și sigur ai vrea așa ceva și de la Dacia. Poate că nu s-ar vinde prea bine, dar ar fi un model aparte.

Pe baza acelui Sandero din America de Sud și pornind de la Duster, Rostislav Prokop, animator și designer 3D, a creat un concept spectaculos de Dacia.

Dacia care ar fura toate privirile pe șosea

Dacia concept masina raliu

Dacia concept masina raliu

În timp ce Sandero se vinde foarte bine în Europa, și mai puțin în România, mașinii create de designer i-ar sta bine cu un design mai sportiv, mai agresiv.

După cum vezi în schițele de mai sus, mașina ar fi aproape transformată într-una cu care să te remarci pe șosea. Jenți sportive, anvelope speciale, o vopsea potrivită, elemente de caroserie care să-i dea un aer de mașină rapidă și o capotă neagră. Sigur, e puțin probabil să vedem un așa model de la Dacia.

Dacia concept masina raliu

Ar fi însă interesant și să facă, până la urmă, acel Duster Pick-Up. Iar ca inspirație, sunt o mulțime de fani Dacia care au creat modele noi. Un tip din Ungaria, de exemplu, s-a jucat atât de mult cu reinterpretarea Dacia Duster, încât i-au ieșit niște modele excepționale.