22 iun. 2019 | 08:34

Au apărut informații noi despre OZN-uri, dar nu pentru oamenii de rând

ACTUALITATE
Au apărut informații noi despre OZN-uri, dar nu pentru oamenii de rând

Mai mulți senatori din Statele Unite ale Americii au primit briefing-uri clasificate de la Pentagon cu privire la o serie de întâlniri ale oamenilor din Forțele Marine cu obiecte zburătoare neidentificate (OZN-uri).

Unul din senatori a fost Mark Warner, vice-președintele de la Comitetul de Inteligență al Senatului din SUA. Purtătoarea lui de cuvânt, Rachel Cohen, a explicat: „Dacă piloții navali dau de interferențe inexplicabile în aer, este o problemă de siguranță pe care senatorul Warner crede că trebuie să o rezolvăm”.

Interesul pentru OZN-uri al americanilor a existat dintotdeauna, dar a crescut semnificativ în 2017. În acel an, Pentagon a pus pe picioare un program prin care să studieze problema senatorului de la aceea vreme, Harry Reid. De atunci, autoritățile au intervievat mai mulți marinari și aviatori care spun că ar fi fost martori ai unor nave spațiale care zburau fără să respecte legile fizicii.

„Oficialii Forțelor Marine s-au întâlnit într-adevăr cu membrii din congres interesați și cu angajații miercuri, pentru a oferi un brief clasificat cu privire la eforturile de înțelegere și identificare ale acestor amenințări la siguranța și securitatea aviatorilor noștri”, a explicat locotenentul Daniel Day. „Oficialii Forțelor Marine vor continua să îi mențină pe membrii și angajații interesați din congres informați. Luând în considerare natura clasificată a acestor discuții, nu vom comenta cu privire la informațiile specifice oferite în aceste briefing-uri”.

Totul vine la doar câteva zile după ce președintele Donald Trump a explicat pentru ABC News că și el a fost informat cu privire la rapoarte. „Am avut o ședință foarte scurtă despre asta”, a zis el. „Dar oamenii spun că au văzut OZN-uri. Îi cred? Nu neapărat”.

Există însă destui oameni care militează pentru ideea ca autoritățile să ia decizii formale în privința OZN-urilor, cum ar fi cereri către Departamentul Apărării de a colecta și completa o analiză detaliată a datelor colectate de sateliți.