20 iun. 2019 | 12:27

Motivul sinistru pentru care Imperiul Maya s-a prăbușit

ȘTIINȚĂ
Motivul sinistru pentru care Imperiul Maya s-a prăbușit

Arheologii au descoperit recent în jungla din Belize două trofee din cranii umane, acest lucru putând fi un indiciu asupra felului în care puternica civilizație mayașă a ajuns la colaps.

Craniile erau pictate și menite să fie purtate în jurul gâtului asemeni unor pandantive. Acestea au fost găsite îngropate alături de un războinic. Cel mai probabil, ele erau simboluri ale mândriei militare – trofee de război realizate din capetele dușmanilor învinși. Ambele cranii sunt asemănătoare cu craniile de tip trofeu pe care le purtau soldații victorioși în sculpturile în piatră și pe vasele de ceramică descoperite în alte situri mayașe.

Mai jos poți vedea un fragment din craniul de tip trofeu descoperit recent în locul care cândva era orașul Pacbitun.

Christophe Helmke/Jesse Pruitt/CC BY-ND

În unele din găurile făcute în cranii se puneau, cel mai probabil, pene sau curele de piele, pe când celelalte găuri serveau drept punct de ancorare a craniului în jurul gâtului războinicului. Pe una din fălci au fost observate și puncte de vopsea roșie. Dar ce spun aceste cranii despre sfârșitul unui sistem politic puternic, ce a rodit secole întregi și a acoperit sud-estul Mexicului, toată suprafața Guatemalei, Belize și porțiuni din Honduras și El Salvador?

Cu siguranță conflictul și războaiele au dus la destrămarea civilizației mayașe, după cum au arătat studii anterioare, însă aceste cranii de tip trofeu ar putea să arate că neînțelegerile au avut la bază motive civile. Mai exact, conflictele ar fi putut porni de la războinicii din nord, care căutau să destabilizeze dinastiile din sud. Astfel, părțile nordice au ajuns să guste din dominanță, motiv pentru care arta găsită în acele zone este militaristă. Prezența artefactelor de acest gen ar mai putea indica și o pierdere a puterii din partea liderilor locali.

Deși craniile-trofeu nu sunt o dovadă suficientă pentru a arăta că tărâmurile sudice ale Imperiului Maya au fost cotropite de războinici din nord, acestea măcar arată rolul violenței în înlăturarea ordinii politice ale acelor vremuri.