05 iun. 2019 | 14:41

Opțiunea „secretă” de la Digi: îți oferă ceva ce n-ai la Vodafone sau Telekom

ACTUALITATE
Opțiunea „secretă” de la Digi: îți oferă ceva ce n-ai la Vodafone sau Telekom

Grupul Digi | RCS-RDS e în spatele celorlalți mari operatori din România. Totuși, la câteva capitole, se descurcă excelent. Asta în timp ce Vodafone și Telekom bat pasul pe loc.

Pe finalul lui 2017, Digi a trecut la tehnologia care să-ți asigure apeluri vocale mai bune, dar și conexiune la internet fără probleme. Astfel, prin VoLTE și VoWiFi poți beneficia de așa ceva. În 2017 erau însă foarte puține telefoane. Oferta s-a diversificat în ultimul an.

Mai mult, grupul Digi | RCS-RDS a introdus și HD Voice în martie 2019. Aduce o calitate superioară apelurilor telefonice, sunetul este mai clar, eliminându-se zgomotul de fundal. Funcția își dovedește utilitatea cu precădere atunci când se comunică din mediul exterior, în zone aglomerate și zgomotoase, sau în conferințele telefonice.

Cum profiți de opțiunea Digi care îți asigură un plus de calitate

Pe scurt, VoLTE funcționează ca unul de tip VoIP. Folosește rețeaua 4G/LTE de date mobile a companiei. În loc să consumi minute, vei consuma trafic de internet când ai la dispoziție posibilitatea de a efectua un asemenea apel. De asemenea, apelurile se conectează mult mai rapid din momentul inițierii, în mai puțin de două secunde.

Ce mai promite Digi e că ai acoperire mai bună de voce prin VoWiFi – cumva firesc. Te conectezi la internetul wireless și beneficiezi de acoperire mult mai bună pentru apeluri în interiorul casei. Asta dacă furnizorul de internet nu filtrează acest trafic. Poți avea serviciul VoWiFi și în exterior, prin rețeaua națională de hotspoturi Digi Wi-Fi.

Apelul 4G prin tehnologia VoLTE este gratuit. Ai nevoie doar de un smartphone compatibil cu tehnologia VoLTE, iar serviciul se activează când te afli în aria de acoperire 4G. În timpul convorbirii trecerea din reţeaua 4G în cea 3G se face automat.

Singurul operator din România care rivalizează cu Digi la acest capitol este Orange, doar că nu are acele hotspoturi. Altfel, Telekom și Vodafone întârzie cu această tehnologie. Mai mult, Vodafone vrea să uiți c-a promis vreodată așa ceva. Încă din 2014 anunța proiectul, dar nu s-a ajuns la nimic, iar recent a scos informările despre test de pe site-ul său.

Mai multe detalii despre opțiunea de la Digi | RCS-RDS ai pe site.