Miturile despre anticoncepționale în care probabil mai crezi
În zilele noastre există multe metode de contracepție pentru femei cu o rată de eficiență foarte bună – pastile, inserții intrauterine, plasturi și multe altele.
Teoretic, ar trebui să fie mai ușor ca oricând pentru femei să aleagă opțiunea care le convine lor. Cu toate astea, multitudinea de mituri care există și se perpetuează în mod continuu nu ajută.
Mai jos găsești cele mai celebre mituri despre metodele de contracepție feminine – și cât de mult adevăr se regăsește în ele.
Femeile nu pot rămâne însărcinate dacă iau pastile anticoncepționale
Există situații în care nici cele mai sigure metode de contracepție – cum ar fi sterilizarea – pot da greș.”Majoritatea oamenilor cred că aceste metode sunt infailibile”, a zis ginecologul Nerys Benfield, de la Montefiore Health System. „Niciuna nu este. Nici măcar sterilizarea nu este 100% eficientă”.
Pastila de a doua zi e eficientă aproape tot timpul
Pastila de a doua zi este o metodă de urgență care întârzie ovulația – adică momentul în care un ovul este eliberat de ovare. Dacă acest lucru este întârziat, atunci niciun spermatozoid nu are ce să se fertilizeze. „Funcționează doar prin întârzierea ovulației, așa că dacă ai avut deja ovulația, nu te va ajuta cu nimic să iei [pastila de a doua zi]”, a explicat Bensfield.
Metodele contraceptive cu hormoni sunt toxice
Toate metodele de contracepție bazate pe hormoni vin cu riscuri ce trebuie discute înainte cu un medic ginecolog. Însă pentru multe femei, riscurile sunt mai mici decât beneficiile pe care aceste metode le pot aduce. Spre exemplu, femeile care suferă de endometrioză pot scăpa de durerile cumplite aduse de această boală dacă iau anticoncepționale cu hormoni. „Deși apreciez că sunt mulți oameni care nu vor să ia hormoni, există oameni care suferă cu adevărat fără ele”, a subliniat ginecologul Alyssa Dweck.
Pastila de a doua zi poate induce avortul
Există multe femei care nu vor să ia pastila de a doua zi de teamă ca aceasta să nu le inducă avortul. În realitate însă, această pastilă nu duce la avortarea ovulelor deja fertilizate – după cum am arătat și mai sus, ea doar previne ovulația. „[Anticoncepționalele de urgență] previn o sarcină, dar nu cauzează un avort”, a spus Dweck.
Pastilele contraceptive pot afecta fertilitatea
Conform lui Dweck, pastilele contraceptive nu pot afecta fertilitatea. Ea a zis că de multe ori, femeile încep să ia pastile din cauza menstruațiilor dificile și dezechilibrelor hormonale – lucruri care pot duce la probleme de fertilitate. Acele probleme pot reapărea când o femeie încetează să mai ia pastile și încearcă să rămână însărcinată. Mai mult, există și problema vârstei. „Să spunem că cineva a luat pastila 20 de ani și acum [are 35 de ani]”, a zis Dweck. „Timpul care trece va influența fertilitatea, nu luarea pastilei”.