Instagram a înlocuit lista de contacte, chiar dacă nu-ți dai seama
Instagram este rețeaua socială care a luat deja locul Facebook-ului. Pare acum să înlocuiască și lista de contacte din telefon.
Acum ceva timp, atunci când cunoșteai o persoană nouă, făceați schimb de numere de telefon. Lucrurile stau total altfel acum. „Cum te găsesc pe Instagram?” pare să fi devenit întrebarea de bază la contactul cu noi persoane.
Câteva inimioare pe ici, câteva story-uri văzute pe dincolo și deja ești mai adânc în viața persoanei respective decât ai fi fost vreodată prin șirul de cifre al unui număr de telefon.
De ce comunicăm mai ușor pe Instagram
Instagram a ajuns la peste un miliard de utilizatori activi lunar. Oferă mult mai mult context și mai multe subiecte de conversație decât un număr de telefon ar putea vreodată s-o facă. Când cineva îți dă un SMS, nu ai prea multe informații legate de persoane respectivă. Dacă nu o cunoști, știi despre ea doar ce lasă să se vadă în textul pe care ți l-a trimis.
La Instagram e o altă poveste: ai întregul istoric al interlocutorului în profilul de pe platformă. De la poza de acum doi ani de la ziua sa de naștere până la story-ul de la concertul de seara trecută.
Schimbul de handle-uri de pe Instagram pare să fi devenit mai popular și în mediul business, spune John Colucci, social strategist. Profilul de pe platformă s-a transformat, într-o anumită măsură, într-o carte de vizită. La asta se adaugă și opțiunea de contact direct, prin DM-uri.
De ce e mai bine să dai contul de Instagram decât numărul de telefon
Numărul de telefon e o informație personală destul de sensibilă. Oferirea acestuia oricui poate reprezenta o problemă semnificativă de securitate. Odată ce o persoană adaugă numărul tău în lista sa de contacte, îi e mai ușor să-ți găsească profilul pe orice altă aplicație.
De asemenea, ar putea exista probleme și în legătură cu autentificarea în doi pași prin SMS. Atunci când te conectezi la un cont, primești un mesaj cu un cod pe care trebuie să-l introduci pentru a completa autentificarea. Așadar, numărul de telefon poate oferi hackerilor șansa să-ți atace cartela SIM.