15 mart. 2019 | 18:35

Primul cartier cu case printate 3D îți arată cum o să fie viitorul

ACTUALITATE
Primul cartier cu case printate 3D îți arată cum o să fie viitorul

Două companii americane au făcut echipă pentru a construi primul cartier din lume alcătuit exclusiv din case printate 3D.

ONG-ul New Story și ICON, companie specializată în tehnologia construcțiilor transformă casele printate 3D în realitate. Așadar, vor să construiască un întreg cartier format exclusiv din astfel de case.

Comunitatea va fi alcătuită din cel puțin 50 de case, care vor fi ridicate într-o zonă semi-rurală din America Latină. Locația exactă încă nu a fost dezvăluită.

În plus, ridicarea unei astfel de construcții este și ieftină. O singură casă va costa doar aproximativ 7.000 de dolari.

Totul se va face cu ajutorul imprimantei 3D Vulcan II a companiei ICON. Aceasta poate printa până la o înălțime de 2,5m iar stratul poate avea o grosime de 8,5m. Potrivit companiei, imprimanta poate chiar înjumătăți costul construcției tradiționale.

Casele vor fi construite din beton, iar imprimanta 3D lucrează în straturi. Acestea se văd foarte ușor cu ochiul liber, sub forma unor dungi pe pereți. Deci casele nu sunt chiar fără defecte.

Cum funcționează tehnologia? Simplu. Fundația este turnată prin mijloace tradiționale, apoi imprimanta vine și construiește restul. Pur și simplu îți alegi modelul pe care îl vrei și apoi tot ce trebuie să faci e să apeși print.

ICON deja a construit prima casă 3D, care a și primit autorizație de construcție. A fost ridicată în aproximativ 48 de ore cu ajutorul imprimantei de primă generație, Vulcan I.

Acum, imprimanta Vulcan II este gata să înceapă lucrările. Aceasta este versiunea îmbunătățită a primei imprimante. Dacă Vulcan I putea printa case pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, noua imprimantă se poate întinde pe o suprafață de 185 de metri pătrați.

Companiile plănuiesc să construiască primul cartier format din locuințe printate 3D în America Latină, în vara anului 2019. Acestea vor fi destinate familiilor care trăiesc în zone subdezvoltate și au venituri mai mici de $200 pe lună.

Aici poți vedea cum arată casă printată 3D: