Samsung și Apple, „înghesuite” în Europa de concurență
Android sau iPhone? Decizia pare a fi una simplă pentru europeni. Aceștia preferă smartphone-uri cu sistemul Google, cu precădere telefoanele cu prețuri reduse venite de la producătorii din China.
Trei din patru telefoane vândute, anul trecut, în principalele piețe din Europa au fost Android, potrivit unui raport al firmei de consultanță Kantar Worldpanel ComTech. Cea mai mare creștere în Europa au avut-o companiile Huawei și Xiaomi.
Android este sistemul dominant pe bătrânul continent, iar popularitatea telefoanelor cu acest sistem de operare crește de la an la an. Numărul telefoanelor cu Android a crescut cu 1,6% în 2018 față de 2017. Al doilea sistem de operare este, bineînțeles, iOS, dar vânzările de iPhone au scăzut cu 1,3% anul trecut față de 2017.
În timp ce Samsung și Apple sunt în continuare cele mai populare branduri pe bătrânul continent, producătorii din China continuă creșterea, aproape de neoprit, către podium.
Huawei și Honor (parte din Huawei), alături de Xiaomi, continuă să câștige fani și numărul de astfel de telefoane vândute crește. Deși încă nu au ajuns să amenințe cele două mari companii, acestea devin un coșmar pentru producătorii mai mici precum Sony sau LG.
„Piața europeană de smartphone-uri rămnâne în continuare foarte competitivă. Deși producătorii chinezi sunt acuzați de spionaj (Huawei și ZTE – n.r.) vânzările nu au fost afectate, iar Huawei, Honor și Xiaomi continuă să cucerească piețele din vestul Europei. Samsung și Apple se descurcă admirabil în aceste condiții”, a spus Dominic Sunnebo, director global al Kantar Worldpanel ComTech.
Cu peste șase milioane de utilizatori, Xiaomi este a patra cea mai bine vândută marcă de telefoane în Europa. Parte a succesului companiei se datorează expansiunii în Spania și Marea Britanie, unde gigantul chinez a deschis magazine fizice. Brandul a fost lansat recent și în Franța și în Italia.
Această analiză a fost făcută pe piețele principale din Europa, adică Marea Britanie, Spania, Franța, Italia și Germania. În România, Samsung este lider cu o cotă de piață de aproape 50%, urmat de Huawei, apoi de Apple și Allview.
Totuși, 2018 a fost primul an când vânzările de smartphone-uri, la nivel global, a scăzut consistent, cu 5%.
Per total, anul trecut s-au vândut 1,5 miliarde de telefoane inteligente și atât Samsung, cât și Apple au avut pierderi. Samsung a livrat cu 8,9% mai puține unități în 2018 față de 2017, iar Apple a scăzut cu 4%, potrivit datelor firmelor de cercetare Strategy Analytics și Counterpoint Research. Pe de altă parte, firma de cercetare IDC consideră că vânzările de iPhone-uri au scăzut în 2018 cu 11%.
Nu toate companiile s-au lovit de aceste probleme. Huawei chiar și-a crescut vânzările chiar cu 35% ajungând din urmă Apple, iar Xiaomi a trecut de la 91 de milioane de unități vândute în 2017 la 119 milioane în 2018.
Speranța producătorilor de telefoane stă în telefoanele pliabile, telefoanele cu ecrane performate sau telefoane 5G. Toate aceste smartphone-uri ar putea fi îndeajuns de atrăgătoare, încât să-i facă pe consumatori să lase modelul vechi pentru unul nou.