27 dec. 2018 | 10:40

Inteligența artificială care creează oameni obișnuiți, dar inexistenți

ACTUALITATE
Inteligența artificială care creează oameni obișnuiți, dar inexistenți

Inteligența artificială e un domeniu care evoluează constant, iar un nou astfel de sistem e capabil să creeze imagini ale unor oameni care par reali, dar care sunt doar niște invenții.

Dacă acum ceva vreme, inteligența artificială părea un domeniu încă străin și cu un viitor nu foarte clar, lucrurile se schimbă constant acum. Inteligența artificială reușește acum să creeze imagini ale unor oameni pe care poate crezi că i-ai mai văzut, dar care nu există, de fapt.

inteligenta artificiala oameni 2

Rețelele neurale antrenate în acest sistem au concurat una față de cealaltă, iar la final au reușit să creeze imagini pe care noi avem dificultăți în a le testa veridicitatea.

Arhitectura sistemului, descrisă de cercetătorii de la NVidia, ”duce la o separare pe cont propriu a unor atribute de nivel ridicat (postura și identitatea, în cazul antrenamentului pe chipuri umane) și la variație stohastică în imaginile generate (pistrui, păr, sau alte mici elemente), iar apoi oferă control intuitiv și la scară al sintezei.”

Cu alte cuvinte, sistemul nu doar că poate să creeze fețe inexistente, dar poate să le facă mai personalizate ca niciodată.

inteligenta artificiala oameni 3

Desigur, abilitatea de a crea chipuri ireale cu AI-ul naște întrebări, mai ales legate de modul în care falsurile de acest fel ar putea avea un impact asupra societății. Astfel de unelte pot fi folosite pentru dezinformare și propagandă și ar putea eroda încrederea publicului în dovezile fotografice.

Cu toate acestea, cei de la NVidia spun că nu poți să transformi orice imagine așa cum ți-ai dori. Există limitări legate de expertiză și de timp. Inginerii companiei au avut nevoie de o săptămână și de opt plăci Tesla pentru a crea imaginile actuale.