Cum protejezi iarna caroseria mașinii de murdărie și zgârieturi
Caroseria mașinii tale suportă în timpul mersului impactul cu o mulțime de particule care pot afecta vopseaua în timp. Prin urmare, ceara este soluția ideală ca s-o protejezi, dar mulți șoferi n-o mai aplică și în sezonul rece.
Și e cea mai mare greșeală. Dacă există o perioadă din an când trebuie neapărat să ceruiești caroseria mașinii, atunci este iarna. Nu doar primăvara și vara, când ți se pare că e mai puțină mizerie. Evident că-ți place să-ți vezi propria reflexie pe caroserie în zilele însorite de vară și ai mari șanse să se păstreze astfel mult timp, pentru că plouă mai puțin sau deloc.
Totuși, iarna trebuie să acorzi cea mai mare atenție protejării caroseriei. Multe spălătorii auto au început să folosească ceară în soluțiile cu care-ți curăță automobilul, dar nu este eficientă.
Cel mai bine este să-ți cumperi tu, separat, un tub sau o sticlă de ceară (preferabil una specializată pe culoare, nu universală) și să lustruiești toată suprafața caroseriei care este acoperită cu vopsea.
Cum se face că tocmai iarna, când mașina e mai mult murdară, are nevoie de ceară? Păi, dintr-un motiv oarecum evident: toți factorii de mediu și particulele care se depun pe ea. Ceara acționează ca o “haină” de iarnă pentru caroserie, un strat protector care scade riscul de zgârieturi și de coroziune.
Materialul antiderapant, mai ales sarea, care se aruncă pe șosele pentru a spori siguranța la condus, este foarte nociv pentru caroserie. Sarea are efect coroziv și dacă pătrunde alături de apă în anumiți “pori”, acolo se poate dezvolta rugina cu timpul. Acești “pori” nu sunt vizibili cu ochiul liber (la început), dar pot fi acoperiți cu ceară.
În plus, aceasta te va ajuta să-ți deszăpezești mașina mai ușor, iar gheața nu se va mai lipi direct de vopsea. Când vehiculul este cald, fulgii de zăpadă nu se mai acumulează pe caroserie, se topesc, dar apa se poate strânge în picături pe capotă și restul mașinii. Cert este că vei avea siguranța că n-o zgârii atunci când dai zăpada de pe ea cu o perie.
Da, ceruirea mașinii este o corvoadă iarna, mai ales când locuiești și te deplasezi zilnic prin București. Odată ce ai ieșit de la spălătorie, automobilul se murdărește iar în primele zece minute.
Mocirla de pe străzi ajunge constant pe automobil, de aceea mulți șoferi preferă să-și spele mașinile înainte de Crăciun sau de Anul Nou, dar apoi, abia pe la primăvară mai merg la spălătorie.
Ca să menții caroseria curată și să o poți proteja cu ceară iarna, ar trebui să o speli aproape săptămânal. Doar așa te asiguri că vopseaua se va menține ca nouă cel puțin cinci ani de la data fabricației. Nici nu trebuie să dai bani la spălătorie, pentru că o poți curăța și cerui chiar tu.
Temperaturile scăzute afectează și ele calitatea vopselei. Cu cât diferențele termice dintre noapte și zi sunt mai mari, cu atât riști să pierzi luciul inițial al caroseriei. O ceară de calitate tinde să prevină distrugerea prematură a vopselei.