TEST ASUS ZenFone 5z – Telefonul care a ajuns la maturitate
ASUS ZenFone 5z a venit ceva mai târziu pe piața autohtonă, față de modelul standard. Totuși, dacă vrei un dispozitiv premium, așteptarea nu e o problemă atât de mare.
ASUS ZenFone 5z a avut fie norocul, fie ghinionul de a fi primul telefon cu notch pe care îl testez. Am urât de la bun început acest element de design, pe care Apple l-a adus pe piață toamna trecută.
N-au fost primii, desigur, dar au intrat în memoria colectivă ca fiind primii și asta e ceea ce contează, până la dispariția crestăturii. 5z e mai mult decât notch-ul cu care am o problemă, iar despre asta se cuvine să afli mai jos.
Am mai cochetat și cu alte telefoane din seria curentă în trecut, dar ZenFone 5z este prima dovadă că ASUS ajunge la maturitate în segmentul telefoanelor. Dacă modelele anterioare au fost așa și pe dincolo, ZenFone 5z e suficient de capabil să-ți fie alături cam în orice situație.
5 sau 5 Lite? Mai bine 5z
În lunile scurse de la anunțarea telefoanelor 5, 5z și 5 Lite, le-am folosit pe toate trei, dar dacă ar fi să aleg, 5z este telefonul în care m-aș încrede. Modelul 5 e similar cu flagship-ul, doar că vine cu procesor mid-range și mai puțin RAM, în principiu.
Modelul Lite e… lite, dar pare destul de generic atunci când îl privești, iar pe partea de performanță, e un mid-range fără foarte multe pretenții. 5-ul era o opțiune viabilă dacă voiai un telefon bun, până să vină 5z în România, dar acum, alegerea ar trebui să fie destul de clară.
Zenfone 5z nu te costă o avere, dar nu e nici vreo ieftinătură. Nu e acel flagship killer cu care se mai laudă producătorii chinezi, doar ca să descoperi că ai primit mai puțin decât ar fi decent.
Telefonul seamănă destul de mult cu iPhone X, iar asta poate fi un compliment sau nu. Ai sticlă atât pe față, cât și pe spate, iar aderența smartphone-ului ar putea fi mai bună. L-am folosit mai degrabă cu carcasa din silicon primită în pachet.
Ecran bun, cameră bună, performanțe și mai bune
Ecranul are raport de aspect de 18,7:9, iar mai important e că primești un display de 6,2 inci, cu rezoluție de 2.246 x 1.080 pixeli. Display-ul este același atât pentru modelul de top, cât și pentru 5-ul clasic. Ecranul este de tip LCD, dar s-ar putea să-ți dai seama de asta ceva mai târziu, iar ăsta e un lucru bun.
Camera foto a primit 90 de puncte de la DxOMark, comparabil cu originalul Google Pixel și cu HTC U11. Nu-i perfectă camera, dar e o îmbunătățire semnificativă față de modelele anterioare și o poți folosi zilnic, fără probleme.
Fotografiile pe timp de noapte s-ar putea să îți dea ușoare bătăi de cap, însă și aici poți obține rezultate destul de bune, dacă știi ce faci. Oricând, ai acces la modul Pro, ca să poți aranja fiecare setare exact așa cum vrei. HDR-ul aplicat de către telefon imaginilor arată bine, uneori chiar neașteptat de bogat.
Pe partea de performanță, nu prea ai multe de reproșat telefonului. Are Snapdragon 845 și 8 GB de RAM, iar întregul smartphone reușește să obțină scoruri deosebit de mari în benchmark-uri. Nu mă încălzesc, dar pentru că pe alții da, merita menționat. Telefonul se mișcă foarte bine, ca un flagship, așa că n-o să ai probleme la acest capitol.
ZenUI mai poate fi lustruit
S-ar putea să-ți placă mai puțin propunerea de aspect pentru interfață din partea celor de la ASUS. ZenUI a ajuns la versiunea 5, concomitent cu noul telefon, dar mai sunt finețuri de îmbunătățit aici. Iar asta nu e doar problema ASUS, ci și a altor producători care nu oferă Android stock (nu că ar fi cea mai bună variantă), dar care nici nu depun un maximum de efort pentru o interfață personalizată. E bine, dar e loc de mai bine.
Probabil aceiași producători, inclusiv ASUS, ar trebui să renunțe, cândva, la bloatware-ul excesiv.
La momentul lansării telefonului, cei de la ASUS puneau mare accent pe funcțiile de inteligență artificială, care ar trebui să facă experiența de utilizare mai plăcută. Nu le-am prea sesizat și tind mai degrabă să cred că AI-ul e încă un gimmick în ceea ce privește smartphone-urile.
Cel mai curios eram de sistemele care îți îmbunătățesc durata de viață a bateriei; n-a fost oricum o problemă, pentru că n-am ajuns în vreo zi să caut prize, din lipsă de baterie. După o utilizare normală, încă rămâneam cu suficientă baterie cât să încarc telefonul abia a doua zi.
La final, critici despre ce-ar fi putut să nu fie
Am lăsat la final paragrafele următoare, doar pentru că ar fi fost absurd să vorbesc despre crestătură ca și cum cei de la ASUS sunt primii sau singurii care au integrat acest element de design.
Rămân la părerea că notch-ul e urât, dar și că e destul de inutil. Din nefericire pentru 5z, a avut ghinionul să fie primul și cel mai probabil, ultimul telefon de acest fel pe care voi vrea să-l folosesc.
Din fericire, am descoperit între wallpaper-urile propuse de ASUS unul monocrom și simetric, astfel că notch-ul părea că se integrează în restul peisajului. Te vei obișnui cu el, până la un punct, dar uneori vei avea o realizare bruscă a faptului că ecranul este decupat.
Trece repede, apoi revine cu altă ocazie. Mai frustrant e că acum, în loc de o bară de notificări, îți rămân vreo două iconițe, iar celelalte sunt ascunse, pentru că nu au loc pe ecran.
Dincolo de criticile notch-ului, ASUS ZenFone 5z e un telefon destul de bun, dacă ești în căutarea unui flagship care nu costă 1.000 de euro. Spre deosebire de alte modele, 5z nu se bate singur pe spate pentru că oferă specificații de top la un preț bun; le pune pe toate la treabă și rezultatul e unul mulțumitor. Poți găsi telefonul AICI sau AICI.