Creatorul Android a fost concediat de la Google pentru că e un pervers
Foarte mulți cunosc numele lui Andy Rubin datorită rolului pe care l-a avut în crearea platformei Android. Se pare însă că a fost implicat într-un scandal sexual la Google, înainte să fie forțat să părăsească gigantul din Mountain View.
În urmă unei investigații realizate de New York Times, jurnaliștii americani au ajuns la concluzia că în spatele despărțirii dintre Google și Andy Rubin s-a aflat o relație nepotrivită cu o subalternă. Nu a trecut mult timp de la publicarea materialului editorial, până când Rubin a negat pe Twitter implicarea în orice eveniment precum cel descris.
Evenimentul detaliat în articolul NYT s-a desfășurat în 2014. La momentul respectiv, Andy Rubin părea că a decis de bunăvoie să părăsească Google pentru a-și urma propriile proiecte mai mult sau mai puțin independente.
Cea mai recentă inițiativă a sa a constat în realizarea companiei Essential Products, alături de care a lansat smartphone-ul Essential Phone. Este important de reținut că Rubin s-a retras temporar din poziția de conducere pe care o deținea la Essential în noiembrie 2017, după ce au apărut online zvonuri legate de relația nepotrivită cu o angajată de la Google, pe vremea când lucra încă acolo.
Conform raportului apărut în presă în această săptămână, totul a plecat de la plângerea înaintată de o femeie către departamentul de resurse umane al Google. În urma unei investigații interne, s-a dovedit că doamna care a reușit să-și păstreze anonimitatea a avut dreptate.
Andy Rubin a fost vinovat de o relație nepotrivită în care a pus presiune pe o persoană din subordinea sa pentru obținerea de favoruri sexuale. Pentru ca evenimentul să devină istorie, Rubin a fost plătit cu 90 de milioane de dolari pentru a părăsi Google fără vreun scandal în presă.
La scurt timp după ce a apărut raportul în New York Times, CEO-ul Google a trimis o scrisoare către toți angajații în care a atras atenția asupra faptului că evenimentul descris în articol s-a mai repetat și în cazul altor directori ai companiei americane. Conform spuselor lui Sunar Pichai, nu mai puțin de 48 de angajați ai gigantului din Mountain View au avut contractele întrerupte și au fost compensați financiar pentru a părăsi Google fără scandal. Scrisoarea integrală a fost obținută de CNBC.
1/2 The New York Times story contains numerous inaccuracies about my employment at Google and wild exaggerations about my compensation. Specifically, I never coerced a woman to have sex in a hotel room. These false allegations are part of a smear campaign
— Andy Rubin (@Arubin) October 26, 2018
2/2 to disparage me during a divorce and custody battle. Also, I am deeply troubled that anonymous Google executives are commenting about my personnel file and misrepresenting the facts.
— Andy Rubin (@Arubin) October 26, 2018