23 oct. 2018 | 11:40

Telefonul pliabil de la Samsung are o dată de lansare

ACTUALITATE
Telefonul pliabil de la Samsung are o dată de lansare

Telefonul pliabil de la Samsung a fost subiectul multor zvonuri de-a lungul ultimilor ani, iar acum pare că suntem mai aproape ca niciodată de lansare.

Telefonul pliabil este, fără doar și poate, cea mai anticipată evoluție a smartphone-urilor. De ani buni se tot zvonește că Samsung ar avea de gând să lanseze un astfel de dispozitiv pe piață. În ultimele luni, s-a vorbit și despre Huawei că ar lucra la un asemenea dispozitiv, dar situația nu pare să se concretizeze prea mult în această direcție.

După zeci de știri în care viitorul cu un telefon pliabil părea foarte îndepărtat, acum suntem mai aproape ca niciodată, iar data de lansare e și una reală, fără ”peste câteva luni” sau sintagme similare. DJ Koh, șeful diviziei de mobile de la Samsung, declara în trecut că dispozitivul ar putea fi dezvăluit în cadrul Samsung Developer Conference. Evenimentul de anul acesta va avea loc între 7 și 8 noiembrie, în San Francisco.

Compania a postat și un mesaj pe Twitter, prin care face o trimitere subtilă către telefonul care se pliază. ”Răscrucea dintre prezent și viitor” este mesajul care apare asociat unui dispozitiv pliat, care se desface.

Rămâne de văzut dacă sud-coreenii vor oferi doar o prezentare cu ușile închise a noului telefon, sau dacă smartphone-ul va fi dezvăluit în toată splendoarea. Cele mai recente informații despre lansare sugerau că acesta ar putea fi lansat chiar la finele lui 2018 sau la început de 2019.

Știm că, desfășurat, ecranul are diagonala de 7,3 inci, iar dacă îl pliezi, acesta se reduce la 4,6 inci. DJ Koh declara acum ceva timp că telefonul poate fi folosit atât ca tabletă, cât și ca smartphone.