28 aug. 2018 | 08:24

Ce vor putea face pentru noi roboții când vor fi complet dezvoltați

ACTUALITATE
Ce vor putea face pentru noi roboții când vor fi complet dezvoltați

Roboții sunt priviți cu neîncredere, cu apreciere și cu ură. Pe de o parte „fură” locuri de muncă, pe de alta au impact incredibilă în educație și în domenii civile. Ca să înțeleg mai multe despre cum sunt roboții acum, dar și unde ar putea fi, am discutat cu un expert în domeniu.

În timp ce Isaac Asimov a gândit în scriitura sa și în universul său ficțional trei reguli pentru roboți, așa ar trebui să identificăm și noi câteva domenii pentru ceea ce poate fi un robot acum. Sunt cei umanoizi cu mobilitate redusă, dar care pot interacționa cu utilizatorul. Sunt, apoi, cei din fabrici, brațe lungi de metal care pot ridica sute de kilograme și pot munci non-stop. În fine, sunt și cei despre care spunem că sunt roboți, dar nu sunt. Sunt programele cu inteligență artificială care învață și se dezvoltă.

În București m-am întâlnit cu Ryan Huang, Regional Manager, UBTech Robotics Corp. Compania lui urmărește să aducă roboții lor la noi. În perioada în care ne-am întâlnit, marea veste era că UBTech a primit 820 de milioane de dolari în finanțare. Înainte de asta a mai primit 100 de milioane și 20 de milioane de dolari.

Oamenii au nevoie de noi dispozitive cu care să comunice și cu care să interacționeze. Aceasta ar fi nevoia care să justifică oferta de roboți. Așa că am discutat cu Huang despre această ofertă, dar și cât ar trebui să mai așteptăm pentru un robot „complet”.

Unde putem folosi roboți încă de acum?

Întâi, pot fi jucării mari pentru consumatori. Apoi, sunt utili în educație, în școli. Încercăm și în România să facem același lucru, să-i aducem către elevi. În China, de exemplu, poate recunoaște elevi din clasă pentru a face prezența. Un al treilea domeniu e programarea. Poți să folosești Java, C++, poți experimenta pe el și, desigur, are această direcție educativă, dar și de testare.

conferinta shenzhen

Ce face, de fapt, un robot de uz educațional?

E ca o jucărie. Noi îl facem, de fapt, inteligent, pentru că punem informație în interior. Robotul e ca un telefon. Devine smart doar cu aplicațiile. Cât despre casă, un astfel de robot poate fi începutul casei inteligente. Dotat cu Alexa, de exemplu, îi poți transmite comenzi, vine după tine, controlezi lumina, alte obiecte inteligente.

Robotul e deja umanoid, că oamenilor le place așa, interacționează mai ușor cu el.

Când o să facem din roboți asistenți medicali sau îngrijitori pentru bătrâni?

Robotul care să aibă grijă de oameni trebuie să fie foarte inteligent. Noi la UBTech, cel mai curând, am putea vorbi de așa ceva peste 30 de ani. În prezent, ca să interacționezi cu robotul trebuie să-i dai comenzi specifice și e valabil pentru orice asistent digital. Un bătrân, de exemplu, nu ar interacționa așa. Ar vrea să-i comande natural, cu limbaj nativ, și robotul să execute. Și așa ceva nu e încă disponibil. Totodată, robotul la nivel fizic trebuie să fie rezistent.

Cât rezistă un robot?

Cel mic (din fotografia cu Huang – n.r.) are o garanție de doi ani, dar asta pe articulații. Încheieturile acestea se defectează cel mai des. Totodată, rezistența lor e dependentă de tipul de folosire.

robot elevi scoala

Poate pentru bătrâni nu, dar un robot poate deveni animal de casă?

Nu aș zice că e cel mai bun domeniu. Animalele de casă au ceva special, creează legătură emoțională. Sincer, e vorba de viață, sunt în viață. Astfel, robotul nu poate înlocui, poate fi însă un asistent în casă pentru copii, dar animal de companie nu.

Avem însă proiecte în care vii în instituții publice și ceri informații robotului. Acesta te conduce unde ai nevoie sau îți dă un bon de ordine care să te ajute. Asemenea, poate fi util un robot în sistemul medical, în medii sterile. Și deja experimentăm cu roboți în magazine să-i conducă pe clienți unde au nevoie.

Când o să fie o lume plină de roboți?

Vremea roboților vine, asta e cert, dar nu se va întâmpla peste noapte. Noi încercăm să fim lideri în acest domeniu pe măsură ce începe schimbarea. De exemplu, Statele Unite ale Americii, Europa, Japonia au avansat mult în zona de roboți pentru mediul corporate, roboți mari, industriali. Dar în zona consumer noi (China – n.r.) stăm cel mai bine. Planul companiei mele e pe 30 – 50 de ani ca să reușim să punem roboții aceștia în casă. Deocamdată, domeniul e cam cum erau computerele în urmă cu 30 de ani.

Costul e o problemă pentru adopția roboților?

Mie îmi place o comparație între domeniul roboților și cafea. De exemplu, dacă vrei să câștigi în domeniul cafelei, poți începe de la un aparat de făcut espresso. Nu trebuie să ceri mult pe el, ba chiar îl poți da gratis. Poți să vinzi însă cafeaua celui care o va folosi ca să o vândă altora în produs finit. Serviciul e cel care costă. Așa e și cu robotul. Pentru funcționalități, trebuie să plătești, să redea muzică sau altceva. Cam cum faci pe telefon cu diverse aplicații.

Interviul a fost editat și condensat pentru claritate.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele