27 iul. 2018 | 12:44

Cel mai tare telefon chinezesc pică grațios testul de rezistență

ACTUALITATE
Cel mai tare telefon chinezesc pică grațios testul de rezistență

Oppo a reușit, în 2018, să prezinte un telefon cu design futurist și fără crestătură. Find X e un telefon de top mai puțin când e pus la un test de rezistență.

Ca specificații, Oppo Find X are un ecran de 6,4 inci Full HD+ fără crestătură, rulează Android Oreo cu interfață creată de producător și are un procesor Qualcomm Snapdragon 845. Are stocare de 128 sau 256 GB cu 8 GB de memorie RAM și mai există versiunea cu 6 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare.

Ca mai toate telefoanele de pe piață, Oppo Find X are o cameră duală. Un senzor e de 16 megapixeli (f/2), altul e de 20 MP (f/2). Are și stabilizare optică de imagine și dual-LED. Are și o cameră de selfie de 25 MP (f/2). Portul de încărcare e USB-C și n-are mufă pentru căști. Iar bateria e de 3.730 mAh.

Ca design, e cât de cât revoluționar. Nu are ecran crestat, iar camera este, la propriu, ascunsă în telefon. E activată doar când vrei s-o folosești, altfel e retrasă în carcasă. Asta permite ecranului să fie imens și cu margini cât mai mici.

Partea bună e că arată bine și are performanță ridicată. Partea proastă e că, în urma unui test de rezistență, telefonul nu mai e atât de tare. Se îndoaie destul de repede și devine inutilizabil. Dacă calci pe el din greșeală, dacă îl scapi sau dacă îl ții în buzunar și te așezi ai toate șansele să-l distrugi.

Există însă și o veste bună. E în parametri optimi în testele normale de zgârieturi sau de supraîncălzire. Problema la îndoire e însă că sticla de pe față și de pe spate e mult prea firavă. Ba chiar, dacă l-ai crăpat suficient, poți dezlipi partea din spate ca și cum ai în mână o chinezărie proastă.

Iar dacă te interesează partea premium, Oppo Find X nu-i chiar la nivelul acela. Plasticul e un material de bază în construcția lui. Cel mai probabil Oppo a făcut compromisul acesta ca să reducă prețul. Totuși, costă aproape 1.000 de euro, astfel că nu e deloc un compromis corect.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele