Imaginile prin satelit iți arată Siria înainte și după ultimul atac
Mai multe imagini prin satelit au surprins momentul dinainte și după atacul organizat de Franța, Statele Unite și Marea Britanie asupra depozitelor de arme chimice din Siria.
Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Franța au trimis sâmbătă, 14 aprilie, 100 de rachete în Siria. Cele trei puteri au declarat că operațiunea a avut ca scop pedepsirea regimului sirian al lui Bashar al-Assad, care a folosit arme chimice asupra propriului popor.
Rachetele au lovit mai multe ținte, printre care și un centru științific de cercetare din Damasc, unde erau dezvoltate arme chimice, dar și biologice. Rachetele americane, britanice și franceze au distrus și un depozit de arme chimice – loc în care era depozitat și gaz sarin – dar și un centru de comandă.
Cele trei state au acționat fără mandat ONU, însă liderii au declarat că atacul a avut o bază legală. Chiar și așa, atacul a împărțit lumea în două tabere. Pe de-o parte, NATO, UE, Israelul și Turcia sunt de partea celor trei, spunând că operațiunea a fost justificată.
În schimb, Iranul, Rusia și China au blamat bombardamentul, spunând că atacul a încălcat normele internaționale, ținând cont că nu au avut aviz ONU.
În orice caz, armata americană a declarat că rachetele au distrus depozitul de arme chimice și au deteriorat buncărul de arme chimice. Cu toate că Siria a fost devastată de atac, nu există nicio siguranță că președintele sirian Bashar Assad nu va folosi din nou arme chimice pe poporul său.
Buncărul de arme chimice pe 13 aprilie 2018
Buncărul de arme chimice pe 14 aprilie 2018
Depozitul de arme chimice Him Shinshar, înainte de atac
Depozitul de arme chimice Him Shinshar, după atac
Centrul de cercetare și dezvoltare Barzah, înainte de atac
Centrul de cercetare și dezvoltare, după atac