27 mart. 2018 | 15:19

Momente când oamenii s-au panicat că tehnologia ne distruge viețile

ACTUALITATE
Momente când oamenii s-au panicat că tehnologia ne distruge viețile

Majoritatea oamenilor sunt dependenți de tehnologie. Totuși, așa a fost mereu cu câte o tehnologie nouă. Azi sunt calculatoare și telefoane și internet.

Cu toate că mulți se bucură de beneficiile acestor tehnologii, există și oameni care sunt de părere că ne cam distrug din multe puncte de vedere. De când avem televizoare, jocuri video, smartphone-uri și tablete au apărut oameni de știință, politicieni și părinți care consideră că statul în fața ecranelor îi face pe copii mai violenți și mai distrași.

E un fapt general valabil ca lumea să se teamă de nou. A fost așa cu televizorul, nici radioul n-a fost omis, iar acum, odată cu scandalul Facebook, lucrurile au degenerat și mai mult. Telefonul, desigur, e văzut drept inamicul public numărul 1.

Momente cheie când oamenii s-au panicat că tehnologia le distruge viața

În 1951, antropologul Earnest A. Hooton spune că TV-ul oferă o educație vizuală proastă.

În 1954, Fredric Wertham, un psihiatru îngrijorat că mass media și benzile desenate prezintă conținut prea violent, a spus că televiziunea i-a făcut pe copiii de trei-patru ani să creadă că împușcatul și omorâtul sunt niște măsuri bune prin care își pot rezolva problemele.

În 1977, Gerald Driessen care studia comportamentul uman a comentat apariția jocului video Death Race. Acesta spunea că toate consolele video sunt în totalitate negative. El credea că jucătorul nu mai era doar un spectator, ci devenise autorul violenței.

În 2004, un studiu publicat în The Journal of Adolescence susținea că acei copii care aveau probleme cu greutatea se jucau moderat jocuri video. Pe de altă parte, copiii care nu întâmpinau astfel de probleme se jucau ori foarte puțin, ori extrem de mult.

În 2017, Shirley Cramer, directorul executiv al Societății Regale de Sănătate Publică din Marea Britanie, a susținut că social media provoacă mai multă dependență decât țigările și alcoolul. El a adăugat că aceasta nu trebuie ignorată, mai ales atunci când vorbim de tinerii care au probleme psihice.

Dependența de social media a fost cercetată îndelung

Mai mult, un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Coreea din Seul a arătat că există motive serioase de îngrijorare când vine vorba de această dependență. Doctorul Seo și echipa sa au lucrat cu 19 adolescenți.

Media acestora de vârstă era de 15 ani și fuseseră anterior diagnosticați ca fiind dependenți de smartphone sau de internet.

Participanții au fost examinați cu ajutorul spectroscopiei de rezonanță magnetică, un examen care măsoară modificările biochimice din țesuturi.  Cercetătorii au fost interesați de măsurarea nivelurilor de acid gama aminobutiric (GABA) și glutamat – glutamina (Glx) din creier, despre care se știe că joacă un rol important în instalarea depresiei și anxietății.

În urma examinării, cercetătorii au constat că participanții dependenți au avut un raport GABA/Glx mult mai ridicat în zona cortexului cingular anterior, care este implicat în reglarea emoțiilor și procesele de cunoaștere.

Echipa a declarat că, în urma examenelor și a terapiei, echilibrul chimic a fost, în mare măsură restabilit.