09 mart. 2018 | 10:00

Proiectul care va schimba fundamental zborul cu avionul în Europa

ACTUALITATE
Proiectul care va schimba fundamental zborul cu avionul în Europa
Răzvan Băltărețu/PLAYTECH

Agenția Spațială Europeană (ASE) și compania Inmarsat din Londra se îndreaptă către următoarea fază a proiectului lor de eficiențizare a spațiului aerian european.

Programul se numește Iris și va fi capabil să vadă planurile de control al traficului aerian prin intermediul unor legături de date prin satelit. În prezent, acest proces implică mesaje transmise prin radio, un sistem care, în curând, își va atinge capacitatea maximă. Chiar și până la capacitatea maximă, e învechit și deloc la fel de eficient ca tehnologiile noi.

Cum traficul aerian este într-o continuă creștere, apare și nevoia unor sisteme noi de administrare a zborurilor. Cererea crește cu mai mult de 5% pe an la nivel global, în timp ce piața europeană e printre cele mai aglomerate. Programul Iris ar trebui să îmbunătățească viteza cu care se transmit mesajele și are ca scop final gestionarea completă a traiectoriilor 4D.

Căpitanul Mary McMillan a explicat că aceste căi de zbor sunt definite de latitudine, longitudine, altitudine și timp. Iris, datorită performanței sale, va permite determinarea acestor puncte de parcurs cu o precizie de plus minus două-trei secunde.

Proiectul Iris a fost în fază de cercetare și dezvoltare în ultimii ani cu experimente făcute pe zboruri pe distanțe scurte. Următoarea fază a proiectului este finanțată de ASE către Inmarsat cu un contract de 42 milioane de euro. Prevede ca tehnologia să fie instalată pe un număr mare de aeronave. Dacă totul va merge bine, proiectul va putea fi disponibil pentru adoptarea la scară largă în anul 2020.

În faza de testare, ASE și Inmarsat au trebuit să dovedească nu doar că astfel de conexiuni au o lățime de bandă suficient de mare pentru a transporta mesaje, ci și că sistemul poate rezista atacurilor hackerilor. Până nu va fi însă lansat oficial și utilizat pe un număr mare de zboruri, nimic nu este însă sigur.

Iris este un element cheie în programul de cercetare a administrării traficului aerian european al Comisiei Europene. Acesta mai e cunoscut și sub numele Sesar. În prezent, specialiștii consideră că mai mult de 40 de kilometri se adaugă unui zbor normal din Europa din cauza rutelor care nu sunt optimizate.