Din culisele Netflix: cine și cum îți oferă recomandări unice și nu numai

FEATURE
Din culisele Netflix: cine și cum îți oferă recomandări unice și nu numai
08 dec. 2017 | 17:12

Netflix e pe drumul cel bun, trecând de un prag important al numărului de utilizatori, iar compania deja își face planurile pentru următoarea mare realizare.

Am avut întotdeauna o relație ciudată cu filmele și serialele, mai ales cu cele din urmă: mă apucam de ele, vedeam câteva episoade sau câteva sezoane și apoi mi se tăia cheful brusc. Probabil că efortul de a căuta torrente, de a găsi subtitrări potrivite și de a încărca fiecare episod manual în player era prea mare. Odată ce am pus mâna pe Netflix, am revenit și la filme și la seriale, chiar și doar pentru că e simplu. Sunt unul dintre cei 109 milioane de utilizatori ai serviciului, aflat într-una din cele 190 de țări deservite de companie, iar aceasta se pregătește intens pentru următoarea sută de milioane de abonați.

Compania s-a dezvoltat masiv în ultimii ani, așa că mulți uită că Netflix are 20 de ani de existență în spate. În 1997, compania își începea activitatea și, zece ani mai târziu, streamingul debuta în SUA, însă într-o formă diferită față de cea actuală. Prima țară dincolo de granițele Statelor Unite care a beneficiat de serviciile companiei a fost Canada, în 2008, iar în 2016, serviciul deja ajungea în 190 de țări.

Pentru viitor și pentru următorii utilizatori, compania a trasat patru direcții: oferirea de conținut pe placul abonaților, acces cât mai bun la platformă, o experiență de utilizare facilă, dar și crearea unui spațiu personal, pliat pe dorințele fiecăruia. Ultima dintre cele patru direcții este, poate, și cea mai interesantă pe care o propune platforma. Cele 109 milioane de conturi înregistrate conțin, în total, 250 de milioane de profiluri, iar preferințele fiecăruia dintre utilizatori sunt, evident, diferite. Din cauza preferințelor variabile, și recomandările trebuie să fie pe măsură, iar Netflix propune un efort colaborativ între inteligența artificială și o parte umană.

netflix stranger things

Cu demogorgonul nu-i de joacă.

Probabil ai văzut și tu articole despre categorii ascunse de pe platformă; acestea sunt extrem de specifice, uneori amuzante și reușesc să aducă laolaltă titluri pe care poate nu le-ai vedea în aceeași categorie. House of Cards, spre exemplu, poate fi un simplu serial care apare în lista celor populare, dar dacă petreci ceva timp pe platformă și îți sunt descoperite preferințele, îți poate fi recomandat între ”dramele politice cu acțiune care se petrece în Washington DC”. Cu cât te uiți mai mult la filme și seriale, cu atât vei vedea mai des categorii specifice, care te-ar putea surprinde uneori.

Taggerii, eroii necunoscuți din spatele Netflix

Netflix reușește să facă asta cu ajutorul unei echipe de taggeri. Poate că pare o meserie de vis, să stai toată ziua pe canapea și să te uiți la filme, dar nu e chiar atât de simplu. La nivel global, sunt aproximativ 30-40 de taggeri angajați cu normă întreagă, iar aceștia sunt, de obicei, persoane cu un ochi format pentru a observa cele mai fine detalii din pelicule. Spre exemplu, sunt persoane cu experiență în analiză de scenarii, foști scenariști, critici de film și chiar foști angajați la magazinele de închirieri de filme. Pe măsură ce aceștia se uită la un film sau la un serial, folosesc o aplicație internă pentru a trimite până la 3-4.000 de taguri personalizate.

De cele mai multe ori, un serial sau un film este vizionat de un singur tagger, însă există situații când e nevoie și de o a doua pereche de ochi. Se întâmplă rar, dar al doilea tagger este necesar dacă experiența primului nu este suficientă, sau dacă este nevoie de o a doua părere pentru a găsi un numitor comun și pentru a elimina o anumită subiectivitate. Cel mai important e că taggerii nu se uită la filme și își dau cu părerea dacă le place sau nu. Opiniile trebuie să fie cât mai obiective, evitându-se păreristica obișnuită.

În total, sunt aproximativ 50.000 de sintagme din care sunt generate categorii pe care le poți vedea pe Netflix, fiind suficiente ca să ajungă la toată lumea. Lucrurile încep de la general, iar în cazul lui Dark, avem un serial thriller, care intră în subcategoriile de crimă și mister. Tonul este cerebral, tensionat, de rău augur și care te bulversează. Are fire narative multiple, urmărind dispariția unei persoane, o familie în criză, consecințe neașteptate, dar și rezolvarea unui mister. Caracterele sunt un ansamblu, romantismul apare ca fir narativ secundar, există mai multe răsturnări de situație, iar serialul este stilizat din punct de vedere vizual.

Și providerii de internet contribuie la experiența ta de Netflix

În spatele livrării exacte de conținut în sufrageria sau pe telefonul tău, se află, așadar, un efort comun considerabil, în care componenta umană este extrem de importantă. Totodată, în ceea ce privește livrarea de conținut, mai există și un aspect de natură logistică. Pentru ca tu să primești filmul preferat în 4K fără ca el să sufere de buffering, Netflix lucrează îndeaproape cu providerii de internet. Mai multe servere proprii ale companiei sunt instalate în puncte Internet Exchange din întreaga lume, iar la provideri ajung cutiile roșii de mai jos, Open-Connect-Appliance. Acestea sunt livrate constant, iar compania trimite altele noi ori de câte ori un provider are nevoie de mai multă capacitate. Cei de la Netflix și-au făcut un obicei din a le boteza cu replici din seriale, iar cea de mai jos, ornată cu mai multe asemenea replici, va ajunge undeva în lume.

netflix red box

Una din nenumăratele ”cutii roșii” ale Netflix.

Am avut ocazia să discut și cu Maria Ferreras, vicepreședinte al departamentului de Business Development EMEA, fiind curios să aflu dacă există discuții cu operatorii telecom cu privire la crearea unor oferte speciale care să includă serviciul. Momentan, operatorii noștri n-au făcut o mișcare în această direcție, însă lucrurile s-ar putea schimba în viitorul apropiat, în funcție de dispoziția acestora. Un lucru e sigur, Netflix nu lucrează la acest capitol cu oferte exclusive, așa că dacă un operator telecom e interesat să-ți ofere streaming gratuit pe Netflix, și ceilalți trei vor putea face asta, dacă vor să intre în joc. În ceea ce privește butonul dedicat Netflix de pe telecomenzile unor televizoare de top, s-a întâmplat ca primul pas să fie făcut chiar de platformă, fiind prezentată oportunitatea către producătorii care poate nu s-au gândit la o asemenea posibilitate. Ulterior, producătorii revin cu modele noi pe care vor să integreze butonul.

Mi-am încercat norocul și cu întrebarea bonus, despre conținut localizat în România, însă răspunsul a fost similar ca data trecută. Totuși, faptul că avem parte de o producție germană apărută pe platformă e un semn bun, care ne arată că echipele companiei caută povești care merită transpuse în filme sau în seriale.

Lucrurile merg, în continuare, bine. Producțiile originale sunt destul de bune și reușesc să te prindă în sesiuni de binging, iar platforma arată din ce în ce mai bine. Preview-urile video au apărut de ceva timp și au fost implementate, la fel ca alte funcții, prin A/B testing, unde jumătate din utilizatori primesc aleator o nouă funcție, pentru a se vedea impactul acesteia. Se pare că au fost o decizie bună, probabil că te atrag mai repede să dai click pe un nou film, serial sau desen animat. Așteptăm să vedem ce mai urmează, fie că e vorba de noi funcții, noi producții originale sau adaptarea mai bună a catalogului față de cele externe.