11 oct. 2017 | 15:02

Digi Mobil vrea să plătești mai puțin. Ce ține pe loc „revoluția” tarifară

ACTUALITATE
Digi Mobil vrea să plătești mai puțin. Ce ține pe loc

Digi Mobil s-a remarcat prin tarife mici. Acum vrea să fie aplicată, în sfârșit, recalcularea tarifelor, așa cum s-a întâmplat în țări din alte țări din UE.

Digi Mobil vrea să arate că românilor le-ar fi mai bine cu tarife de interconectare recalculate, fază prin care au trecut mai multe țări din Europa. Până atunci, acuză ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementarea în Comunicații) că tărăgănează recalcularea și a venit cu un studiu realizat de Price Waterhouse Coopers (PwC) ca să-și argumenteze poziția.

Firesc, PwC a concluzionat că Digi Mobil are toate motivele să meargă mai departe cu această contestare și cu acuzațiile la adresa ANCOM că ignoră interesele utilizatorii de telefonie mobilă și că nu vor să permită recalcularea tarifelor de date și voce ca acestea să fie mai mici.

ANCOM a anunțat pe 9 octombrie că nu va recalcula tarifele de interconectare până în 2018. Ultima dată când s-a întâmplat o recalculare a fost în aprilie 2014. De cealaltă parte, Digi Mobil susține că scăderea tarifelor de taxare pe minut îmbunătățește vânzarea serviciilor. Analiza PwC mai arată și că România e printre ultimele state ca venit lunar mediu, iar țări ca Spania și Franța, unde nivelul salarial este mai mare, au recalculat acest preț de tarifare și, implicit, le-au scăzut. Mai mult, Spania a avut două demersuri de recalculare, în toată această perioadă în care ANCOM a considerat că nu este nevoie de o astfel de inițiativă.

Puterea de cumpărare, definitorie pentru evoluția pieței de comunicație, va stagna în momentul în care nu se vor lua măsuri. Dacă Autoritatea nu își reviziuiește decizia și nu ține cont de trafic, oferte și pachete, RCS&RDS va merge mai departe cu contestația. Digi Mobil vrea să acționeze în instanță Autoritatea, dacă nu revine asupra deciziei. 

Cât de mult plătește românul pentru telefon, conform analizei comandate de Digi Mobil

Digi Mobil tarife interconectare conferinta

Valentin Popoviciu, vicepreședinte RCS & RDS (centru), Dragoș Spătaru, director divizia Telecomunicații Fixe și Mobile RCS & RDS (dreapta) și Bogdan Belciu, partener Pricewaterhouse Coopers.

Studiul PwC prezentat de Digi Mobil arată că tariful de terminare a apelurilor la puncte mobile din România, cu 0,96 eurocenți pe minut (în scădere de la 3,06 euro pe minut), se situează peste media europeană. Raportat la puterea de cumpărare a românilor, ținând cont de veniturile medii pe economie, aceste tarife sunt cele mai mari din UE. Așadar, valoare ridicată a tarifului de terminare la puncte mobile, ajustat cu puritatea puterii de cumpărare, arată că un consumator român percepe acest cost de trei ori mai mult decât un consumator francez și de două ori mai acut decât un client italian.

O altă statistică a PwC arată că România are cel mai ridicat nivel al tarifului de terminare la puncte mobile raportat la venitul mediu pe utilizator mobil. Numeroase țări din Europa au continuat să reducă tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt.

Irlanda, de exemplu, a scăzut de la 2,6 eurocenți pe minut la 0,82 eurocenți/minut sau Bulgaria, care a scăzut tariful de 0,97 la 0,71 eurocenți/minut.

Scăderea tarifelor de terminare operate de ANCOM în perioada 2004-2016 au urmat tendințelor UE și au contribuit la creșterea semnificativă a traficului de voce în rețelele mobile, arată studiul PwC. Această scădere a fost un factor determinant pentru creșterea volumului de minute naționale consumate și scăderea cheltuielilor cu comunicațiile mobile ale consumatorului final.

Altfel spus, motivul pentru care România a avut parte de creștere de cumpărare a pachetelor de voce și date a fost rezultatul scăderii tarifelor de terminare, lucru pe care ANCOM, conform Digi Mobil, nu-l ia în calcul.

Ce este tariful de interconectare despre care vorbește Digi Mobil

După datele colectate de la PwC, Digi Mobil speră ca ANCOM să-și revizuiască decizia. ANCOM a declarat, înainte de poziția oficială a Digi Mobil, că are în vedere includerea revizuirii planului de acțiune în anul 2018, însă afirmă și că este greu de presupus că o actualizare a modelului de cost poate conduce la o valoare a tarifului de terminare substanțial mai redusă, decât cea în vigoare în momentul actual.

În final, ce ar trebui să știi e ce-i tariful de interconectare. Este unul dintre cele mai importante elemente de cost ale operatorilor când clienții efectuează apeluri dintr-o rețea în alta. Trebuie plătite de operatorul din rețeaua căruia se inițiază apelul către operatorul în rețeaua căruia se termină apelul. Aici, Digi Mobil are un avantaj, fiind popular la portare și având tarife mici, deci fiind și preferat de clienți, de unde și interesul ca ANCOM să nu amâne recalcularea..