25 aug. 2017 | 22:12

Ariel va fi prima și singura mașină electrică cu 1.180 cai putere

ENTERTAINMENT
Ariel va fi prima și singura mașină electrică cu 1.180 cai putere

Ariel ar putea fi prima mașină electrică ce va depăși prețul de achiziție de un milion de euro, dar s-ar putea să reușească să-l justifice.

Când vorbim de super mașini, aproape de fiecare dată ne gândim la modele cu motoare pe benzină de la Lamborghini, Ferrari sau Bugatti. În momentul în care se va materializa însă noua creație de la Ariel, același apelativ va fi asociat unui bolid electric.

În faza de dezvoltare, viitoarea mașină de top de la Ariel poartă denumirea de Hipercar – o prescurtare inspirată de la High Performance Carbon Reduction (Reducere de înaltă performanță a emisiilor de carbon). Numele sub care va fi comercializat autoturismul nu a fost confirmat de producător, dar s-ar putea să fie Elektron, având în vedere că acel cuvânt a fost patentat de compania americană la finele anului trecut.

Nomenclatorul contează însă mai puțin. Important este că această super mașină electrică va veni la pachet cu o serie stufoasă de premiere remarcabile în industrie. Rămâne să vedem dacă și prețul va fi tot o premieră.

Conform specificațiilor producătorului, Ariel Hipercar va fi un bolid cu tracțiune integrală ce va utiliza patru motoare mai mici asociate fiecărei roți în parte. Forța totală a pachetului va fi de 1.180 de cai putere, iar această combinație se va putea reflecta într-o accelerare de la 0 la 100 kmph în doar 2,4 secunde. Viteza maximă va fi de 260 km/h. Varianta doar cu tracțiune pe spate a autoturismului se va rezuma la 590 de cai putere. Prin intermediul unui sistem creativ pentru extinderea autonomiei, va putea câștiga până la 35kW în caz de nevoie.

Cei de la Ariel sunt optimiști că aceasta va fi prima super mașină cu adevărat electrică suficient de abilă încât să parcurgă continente, să poată fi condusă în oraș și pe o pistă de curse. Singura problemă este că nu știm momentan cum va arăta, decât dacă folosim ca referință imaginea de mai sus ce pare ruptă din Batman. Designul automobilului va fi confirmat în 2019 și ar trebui să se poată comercializa din 2020.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele