11 iun. 2017 | 17:00

Cum încearcă producătorii de telefoane să-ți ia ochii și banii

FEATURE
Cum încearcă producătorii de telefoane să-ți ia ochii și banii

Smartphone-urile încă au posibilitatea de a deveni mai puternice, dar asta nu înseamnă că orice funcție de pe telefonul mobil este, într-adevăr, cea mai bună.

Telefoanele mobile pe care le avem în buzunare au funcții care de care mai interesante, iar de cele mai multe ori, acestea sunt și utile. Într-adevăr, există însă câteva artificii de marketing care sunt folosite pentru a vinde smartphone-uri, iar unele dintre acestea se referă la componentele de mai jos.

Camera foto cu incredibil de mulți megapixeli

Încă de pe vremea când telefoanele Nokia clasice erau în vogă, apăruseră camere foto care aveau din ce în ce mai mulți megapixeli, iar lumea se înghesuia să le cumpere. Același sentiment pare să fie încă viu și în prezent, când avem de-a face cu smartphone-uri care vin dotate cu camere care au zeci de megapixeli. Și, ce-i cu asta? Dacă ne uităm la topul celor de la DxOMark, vom descoperi că telefoanele care ocupă primele poziții n-au senzori uriași, care să te impresioneze cu numărul de megapixeli.

Ba din contră, se pare că producătorii de top încep să se alinieze în jurul valorii de 12MP, pe care o întâlnim pe HTC U11 (care a ajuns pe primul loc în topul mai sus-amintit), pe Galaxy S8, pe Google Pixel (avem 12,3 megapixeli aici), Dacă vrei un telefon cu cameră bună, cel mai indicat e să consulți părerile specialiștilor. Vei descoperi că un telefon cu cameră de ”doar” 12 megapixeli se comportă mai bine decât unul cu cameră de 23 de megapixeli.

Asistentul virtual omnipotent până la proba contrarie

Asistenții virtuali de pe smartphone-uri devin, încet dar sigur, companioni pe care te poți baza în diverse situații. Avem deja nenumărate cazuri în care Siri le-a salvat viața posesorilor de iPhone, în diverse moduri. Cu toate acestea, avem și asistenți precum Bixby: am scris despre el încă de când au apărut primele zvonuri, iar faptul că acesta urma să se bazeze pe inteligența artificială ar fi trebuit să fie un element definitoriu, care să-l plaseze deasupra Google Assistant sau Siri.

Acesta a venit chiar și cu un buton dedicat pe S8, buton pe care cei de la Samsung încercau din răsputeri să-l păstreze pentru asistent, blocând posibilitatea de modificare a acestuia. Și totuși, asistentul care promitea să fie revoluționar a venit cu destul de multe limitări, atât prin prisma limbilor disponibile, cât și prin cea a funcțiilor pe care te poți baza. Firește, lăsăm ușa deschisă pentru viitoarele versiuni ale acestuia, dar la momentul actual asistentul nu avea nevoie de propriul buton pe telefon.

Sisteme de securitate nesigure

Sistemele de securitate ale smartphone-urilor au devenit din ce în ce mai avansate, iar asta nu poate decât să ne bucure. Am trecut de la clasicele coduri PIN la modele pe care le poți desena pe ecran și care sunt mult mai complexe decât simplele coduri de patru cifre, iar lucrurile nu s-au oprit aici. Au apărut și senzorii de amprentă, care au evoluat, de asemenea, într-atât încât acum așteptăm să vedem primul astfel de cititor integrat în ecranul unui smartphone. Dacă Samsung Galaxy Note 8 va fi acela sau nu, rămâne de văzut.

Cu toate acestea, nu orice sistem de securitate este și unul de folosit pentru telefonul tău. Dacă ai un telefon cu scanner de iris, cum ar fi S8 sau S8 Plus, ai putea fi surprins de faptul că acest senzor poate fi păcălit; nu-i ceva de făcut într-o secundă, dar e mult mai ușor decât ai crede. Nici recunoașterea facială nu este cea mai bună dintre funcții, având în vedere că și acest senzor i-ar putea permite cuiva să-ți deblocheze telefonul folosind doar o fotografie de-a ta. Chiar dacă tehnologiile sunt promițătoare, pentru moment, e mai indicat să ne bazăm pe senzorul de amprentă și pe parole ca metodă suplimentară de protecție.

De ce ai avea nevoie de card de memorie?

Tot mai multe smartphone-uri renunță la sloturile de card microSD, pe care le poți folosi pentru a-ți extinde memoria telefonului cu 1GB sau cu 2TB de spațiu, în funcție de preferințe, de posibilități și de compatibilitate. Într-adevăr, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că memoria internă a telefonului se comportă mai bine decât un card microSD de clasa 10, cu toate că viitoarele medii de stocare ar putea rezolva această diferență. Să-ți transformi cardul în spațiu de stocare pentru aplicații nu este o idee foarte bună, deoarece timpii de încărcare ai aplicațiilor cresc, însă pentru o bibliotecă multimedia formată din câteva mii de melodii și alte mii de fotografii, memoria internă nu e întotdeauna cea mai bună variantă.

Unele telefoane îți oferă diverse variante de stocare ”din fabrică”, fără un card microSD, astfel că va trebui să plătești considerabil în plus dacă vrei 64GB de memorie în loc de 32GB, care devin insuficienți pe măsură ce telefoanele devin mai avansate (un telefon cu 16GB de memorie internă, chiar și cu slot de card microSD, începe să-ți dea dureri de cap în prezent). Treaba asta încă ține și va ține probabil până când spațiul de stocare oferit de producător va fi unul suficient, fără jecmăneală.

Baterii mari, durată de viață mică

Nici bateriile nu sunt ce-ar trebui să fie: tehnologia litiu-ion își arată din ce în ce mai des neajunsurile, mai ales când vine vorba de durata de viață a bateriilor. Cu cât încarci telefonul cu mai multe funcții, îndeosebi un procesor de ultimă generație și un ecran imens, cu atât bateria va avea mai mult de suferit. Firește, și aplicațiile care rulează atunci când nu e cazul îi vor da acumulatorului bătăi de cap. Soluția pare a fi să folosim baterii mai mari, doar că asta nu se împacă prea bine cu trendul telefoanelor tot mai subțiri și producătorii ajung în situația de a retrage de pe piață un smartphone, cum a fost cazul Note 7.

Capacitatea bateriei declarată de producător nu ar trebui să fie un factor decizional în ceea ce privește cumpărarea unui smartphone cu baterie bună. Cel mai bine este să citești pe internet teste de baterie realizate pe mai multe telefoane, inclusiv pe cel pe care vrei să-l cumperi. Astfel de teste îți arată că a avea o baterie mare nu înseamnă a avea și o autonomie sporită. În acest top, Sony Xperia Z5 Premium are una dintre cele mai slabe autonomii, chiar dacă telefonul are un acumulator de 3430mAh.

După cum nu tot ce zboară se mănâncă, nici tot ceea ce-ți promite un producător pentru a-ți vinde telefonul îți este folositor. Unele funcții ajung pe telefoane doar ca producătorii să se poată lăuda cu ultimele creații tehnologice, în timp ce altele fac parte dintr-o simplă strategie de marketing pentru a-ți oferi ceva mai mult, dar la un alt preț. Tocmai de aceea, indiferent de smartphone-ul pe care vrei să ți-l cumperi, important e să citești în detaliu despre telefon, chiar dacă specificațiile acestuia par unele de top.