28 apr. 2017 | 20:15

Google își face banii din reclame, dar îi investește în inteligență artificială

ACTUALITATE
Google își face banii din reclame, dar îi investește în inteligență artificială

Alphabet, compania mamă a celor de la Google și-a anuțat rezultatele financiare pe primul trimestru din 2017, iar concluzia este foarte optimistă pentru gigantul din Mountain View.

Google a ajuns să nu mai fie doar o companie de servicii online care se ascunde în spatele celui mai popular motor de căutare din lume. Gigantul american și-a făcut intrarea în zona de hardware cu o serie de echipamente competitive, iar acestea se reflectă în încasări din ce în ce mai mari. Telefoanele Pixel și boxa inteligentă Google Home sunt doar două exemple, dar există deja pe piață routere Google, tablete și Chromebook-uri sub aceeași etichetă. Datorită unui raport preț/performanță foarte bun, acestea se vând surprinzător de bine.

Din păcate, nu avem cifre foarte exacte de vânzări, deoarece profitabilitatea hardware-ului Google se ascunde în zona de ,,altele” din raportul fiscal al companiei. Astfel, încasările din Google Play, hardware și servicii de cloud au făcut saltul până la 3 miliarde, în timp ce anul trecut pe vremea asta vorbeam de doar 2,1 miliarde de dolari. Aceste mici detalii fac o treabă foarte bună în a ilustra că Google face progrese în a câștiga bani din altceva decât reclame.

Apropo de reclame, acestea sunt în continuare cea mai importantă zonă de activitate pentru americani. Din încasări de 24,7 miliarde de dolari, 21,4 miliarde provin doar din reclame. Directorul Financiar Ruth Porat a explicat că, în cea mai mare parte, acea valoare se datorează căutărilor de pe mobile, YouTube și reclamelor dinamice. YouTube pare să fie mai relevant ca niciodată. Peste un miliard de ore de conținut au fost vizionate anul trecut.

În privința viitorului Google, CEO-ul Sundar Pichai a afirmat că targetul companiei pe care o conduce este să facă tranziția către inteligență artificială într-un ritm cât se poate de alert. Google Assistant este doar o parte infimă a acestui efort, dar pe lângă prezența asistentului virtual pe smartphone-uri, acesta se pregătește să ajungă pe Android Wear și Android TV. Mai multe detalii despre proiectele Google vom afla la conferința I/O ce se va desășura luna viitoare.

Celelalte companii mai micuțe ce activează sub Alphabet, Nest, Fiber și Verily au înregistrat încasări de 244 de milioane de dolari în creștere de la 165 de milioane. Din păcate, aceleași afaceri au generat pierderi în creștere de la 774 de milioane de dolari în aceeași perioadă a anului trecut, la 855 milioane de dolari în primul trimestru din 2017.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele