27 mart. 2015 | 16:34

Cinci dotări indispensabile în casa viitorului

ACTUALITATE
Cinci dotări indispensabile în casa viitorului

Inevitabil, în timp ce spălăm vasele sau dăm cu aspiratorul ne gândim cât de bine ar fi să dispunem de aparatură care să ne ușureze treburile mai mult, sau chiar să le rezolve fără ca noi să fim nevoiți să investim energie.

Apar în mod constant tot felul de dispozitive high-tech care îndeplinesc aceste misiuni, așa că imaginea locuinței super-tehnologizate nu mai este de domeniul SF. Am alcătuit o listă cu gadgeturi și concepte futuriste, care îți vor asigura un cămin inteligent.

Cu toții am auzit de o infinitate de ori discursul mamei legat de importanța spălatului pe mâini. Ei bine, nu este nimic exagerat în el, pentru că multe boli se transmit prin simplul contact al mâinii. Atingem foarte des mânerele ușilor, așa că probabil intrăm în contact cu colonii de germeni. Choi Bomi este designerul care a inventat mânerele care se sterilizează singure, pentru care a primit și premiul Red Dot Concept. Această clanță, care folosește lumină UV pentru efectuarea sterilizării este cu siguranță visul împlinit al oricărui ipohondru.

door-handle-with-self-sterelization_c6qJS_1822

Nu are rost să întrebăm dacă ți-ai dorit vreodată să modifici mâncarea în funcție de poftă. Ei bine, acest concept există și se numește sugestiv “Design your food”. Scopul său este de a-ți permite să hotărăști consistența și gustul mâncării, în funcție de preferințe. Deocamdată nu există un gadget atât de performant încât să îl aibă în dotare, dar până când apare, te poți mulțumi cu TellSpec. Scopul acestui aparat este de a scana mâncarea pe care urmează să o consumi, pentru ca în secunda următoare să transmită informaţiile obţinute unui iPhone conectat prin Bluetooth. Silueta îți va fi profund recunoscătoare dacă îl achiziționezi. Hainele nu, pentru că s-ar putea să scapi de ele pentru a-ți cumpăra măsuri mai mici.

Pentru că resursele sunt epuizabile și trebuie să le conservăm atât cât putem, D.K. & Wei Design a creat un duș arcuit. Pe lângă faptul că arată extraordinar, diminuează consumul de apă și o reciclează pe cea folosită. Așadar, după o zi obositoare la birou poți sta liniștit în duș, fără să te îngrijorezi că o să ai prea mulți metri cubi de plată.

arc5

I-Sopod va fi piesa de rezistență din casa viitorului. Este un fel de mini-navă spațială pentru interior, creată pentru relaxare. Are un sistem de filtrare a apei și un MP3 player pentru o experiență completă. Cu alte cuvinte, este răspunsul rugăciunilor pentru persoanele care iubesc apa (nu, aia din cadă nu se pune), dar care stau la apartament.  Deși cred că ar fi interesant să se inventeze și un sistem care să îți permită să ai o piscină în garsonieră.

fw_productshot_hr

Ecotypic Bed este un concept inventat de Arthur Xin și reprezintă un pat care îți transformă fiecare mișcare în energie. Are margini optimizate pentru exerciții fizice, are suporturi pentru flori care cresc cu ajutorul luminilor LED și speakere care îți garantează că vei auzi alarma de dimineață. Un pat cu grădină și sală de fitness încorporate. Ce ți-ai mai putea dori de la viață?

ecotypic bed1