12 aug. 2014 | 14:27

Playtech App – Atlas Browser Beta, frumos şi puternic

TEHNOLOGIE
Playtech App - Atlas Browser Beta, frumos şi puternic

Playtech App de săptămâna aceasta vă prezintă un browser pentru Android. Deși există Google Chrome pentru multe dintre lucrurile de care avem nevoie, iar Firefox sau Opera sunt alternative viabile, Atlas Browser Beta aduce un design interesant și funcții simple pe care le dorim la un browser. 

atlas browser beta
Atlas Browser Beta a fost publicat în Play Store pe 8 august în versiunea actuală și este probabil cel mai modern browser de Android de pe piață. Nouă ne-a plăcut foarte mult deoarece are câteva opțiuni foarte discrete, dar care fac browsing-ul mai plăcut.

În primul rând remarcăm designul, care este realizat după principiile Material Design de la Google, care vor fi folosite în Android L, următoarea variantă a sistemului de operare. Cumva, Atlas Browser pare că seamănă cu browserul standard de Android și l-a îmbunătățit. La început, trebuie setat în câțiva pași simpli: filtre de conținut, care pot funcționa ca Ad Block, preferințe privind calitatea site-ului și alegerea între Mobile/Desktop.

Aplicația poate fi descărcată din Play Store aici. 

atlas browser beta

Care sunt caracteristicile esențiale?

Se bazează pe meniuri contextuale ce se accesează prin swipe din stânga sau din dreapta. Din stânga ajungem în meniul de pagini deschise, în caz că avem mai multe pagini web pe care navigăm în acel moment. Din dreapta, se deschide meniul pentru fiecare pagină web. De exemplu, pe unele site-uri vom prefera varianta desktop sau un font mai mare. Din acest meniu de setări putem face acest lucru rapid.

De asemenea, tot din dreapta se pot ascunde pop-urile, modul de vizualizare și distribuirea localizării cu un anumit site. Fiecare site poate avea setările lui speciale pe care le putem stabili din acest meniu.

În rest, avem o notă de culoare bleu și albastru. Paginile se încarcă foarte rapid și, în plus, avem un indicator al procentului de încărcare. Dacă site-urile nu au varianta m.adresa.ro, atunci la apăsarea butonului desktop ele se reîncarcă.

Citește mai multe despre – Floatify, notificări inteligente pe Android

Filtrele pot fi introduse pentru a bloca reclamele, cuvintele obscene sau unele site-uri.

Alegerea dintre desktop și mobile se poate realiza din meniul rapid. Tot de acolo selectăm între HI-Fi, Lo-Fi și Text. Varianta a doua, low, elimină toate aplicațiile Java dintr-o pagină web, iar varianta Text scoate toate imaginile de pe ecran.

atlas browser beta

Intimitate și blocare de reclame

Atlas Browser Beta are câteva opțiuni pentru intimitate, dar și pentru un browsing mai fluid. Easy List elimină reclamele de pe site-urile în limba engleză. Practic, ia lista de reclame blocate de AdBlock Plus și are grijă să navigați fără griji.

EasyPrivacy elimină orice urmărire de pe internet, inclusiv scripturi care colectează informații private. De asemenea, Fanboy Annoyance List elimină pop-urile care vor să ne trimită către o pagină de Facebook la care să dăm Like.

Citește mai multe despre – Lumosity antrenează creierul. 

Dacă vom plăti în viitor pentru Atlas Browser, versiunea premium va permite vizualizarea a două site-uri în același timp. Acum, cât este în faza beta, trebuie să acceptăm să testăm caracteristicile premium cât timp durează această perioadă. După acest moment, vom plăti pentru el.

Are o mărime de 523 de Kb și a fost instalat de aproape 50.000 de oameni din întreaga lume. Rulează pe Android 4.0 sau mai nou.

atlas browser beta

De ce ne place Atlas Browser?

Pentru că are setările foarte rapide printr-un swipe din dreapta în stânga. Și pentru că putem să trecem de acolo la versiunea de mobil sau desktop cu o singură apăsare. Lucrul acesta se poate face și în Chrome, dar interfața grafică este mai reușită în cazul Atlas.

De asemenea, posibilitatea de a mări și micșora textul foarte rapid este una care oferă un plus. Pentru momentele când nu avem foarte multe date la dispoziție sau rulăm un internet foarte slab, opțiunea de a vedea site-urile fără poze sau doar cu poze la rezoluție mică este una inspirată.

Citește mai multe despre – Spikes, noul Angry Birds. 

Atlas Browser aduce un pic din toate zonele. Un pic de Android L prin material design, un pic de Opera și Firefox prin compresare, un pic de Chrome prin rapiditate. Și putem să folosim filtre numite EasyList pentru a elimina reclamele.

atlas browser

 

Vlad Andriescu este Redactor-Șef, start-up.ro. Când nu e în căutarea următorului Steve Jobs, scrie despre trecut și viitor. vezi toate articolele