Bacalaureat 2026 Istorie. Rezolvarea subiectelor, greşeala pe care elevii ar fi putut să o facă foarte uşor la examen. Update

Bacalaureat 2026 Istorie. Rezolvarea subiectelor, greşeala pe care elevii ar fi putut să o facă foarte uşor la examen. Update
Subiecte Istorie Bac 2026 (Foto: Profimedia)

Absolvenții de liceu de la profilul umanist susțin miercuri, 1 iulie, proba scrisă la Istorie din cadrul examenului de Bacalaureat 2026, aceasta fiind proba obligatorie a profilului. Examenul începe la ora 9:00, iar după încheierea probei elevii vor putea consulta atât subiectele, cât și baremul oficial de corectare, publicate de Ministerul Educației.

Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Istorie

Update miercuri, 1 iulie, ora 14:10. Profesorul Andrei Avram, de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, a explicat că subiectele de la Istorie au fost accesibile, iar majoritatea cerințelor puteau fi rezolvate direct pe baza textelor-suport.

Subiectul I: atenție la formularea cerințelor. Potrivit profesorului, cele mai multe exerciții nu au ridicat dificultăți, însă elevii trebuiau să citească foarte atent cerințele.

„Cele două spații istorice trebuiau să se regăsească și în sursa A, și în sursa B. Răspunsul corect era Țara Românească și Moldova”, a explicat acesta.

La exercițiul privind relația de cauzalitate, profesorul a precizat că indiciul era chiar în text, prin conectorul „ca urmare”, iar la cerința referitoare la fapte istorice din perioada 1866-1886 puteau fi oferite mai multe exemple, precum Constituția din 1866 sau Războiul de Independență din 1877.

El a atras atenția că mulți elevi pierd puncte din neatenție.

„Dacă se solicită asemănarea dintre două acțiuni, aceasta este cea care se punctează. Mulți elevi descriu evenimentele, dar uită să formuleze asemănarea cerută.”

Subiectul al II-lea: argumentarea făcea diferența

Și la al doilea subiect răspunsurile se regăseau în mare parte în textul despre întemeierea și consolidarea Moldovei. Profesorul spune că punctele puteau fi pierdute la exercițiile de argumentare.

„La punctul de vedere era obligatoriu ca acesta să fie susținut prin două informații din sursă. Dacă elevii au folosit un singur citat, exercițiul se punctează doar parțial.”

În ceea ce privește ultimul exercițiu, candidații trebuiau să argumenteze participarea românilor la acțiuni militare antiotomane, putând folosi exemple precum bătălia de la Vaslui, atacul de noapte de la Târgoviște, Campania cea Lungă sau cruciada de la Varna.

Subiectul al III-lea: un singur răspuns posibil la Constituție

La eseul despre evoluția politică a României în a doua jumătate a secolului al XX-lea, profesorul spune că tema era una previzibilă pentru elevii care au învățat programa.

El a subliniat că la cerința privind constituția din perioada stalinistă exista un singur răspuns corect.

„Etapa stalinistă se încadrează între 1948 și 1965. Cum cerința se referea la a doua jumătate a secolului al XX-lea, singurul răspuns posibil era Constituția din 1952. Constituția din 1948 nu putea fi acceptată.”

Profesorul a reamintit că și la eseu era importantă respectarea structurii cerute de barem, prin menționarea informațiilor solicitate și dezvoltarea lor într-o argumentație logică, scrie Totuldespremame.ro.

Update miercuri 1 iulie, ora 12:40. Proba scrisă la Istorie a fost susținută de absolvenții filierei teoretice, profil umanist, precum și de elevii din filiera vocațională, respectiv de la profilurile artistic, sportiv, pedagogic și teologic. În cazul profilului pedagogic, examenul a vizat specializările bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru activități extrașcolare, pedagog școlar și educator-puericultor.

Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul de lucru fiind calculat din momentul în care acestea au fost distribuite în fiecare sală de examen.

Subiectul I a fost construit pe baza a două texte la prima vedere, elevii având de rezolvat mai multe cerințe de analiză și interpretare a informațiilor din sursele istorice.

La Subiectul al III-lea, candidații au trebuit să redacteze un eseu de aproximativ două pagini privind evoluția politică a României în a doua jumătate a secolului al XX-lea, valorificând cunoștințele dobândite pe parcursul liceului.

Update miercuri, 1 iulie, ora 12:10. Potrivit primelor informații oferite de candidați după ieșirea din examen, la Subiectul I au fost cerințe despre statul român modern, în timp ce Subiectul al II-lea a vizat întemeierea, consolidarea și constituirea Moldovei. La Subiectul al III-lea, elevii au avut de redactat un eseu despre România comunistă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, iar printre cerințe s-au regăsit Constituția din 1991 și prezentarea a două acțiuni care au implicat o practică politică.

La proba de Istorie de la Bacalaureat 2026 au fost evaluate competențele prevăzute în programa școlară, printre care utilizarea corectă a limbajului istoric, identificarea și extragerea informațiilor esențiale din surse, analiza și interpretarea documentelor istorice, susținerea unui punct de vedere argumentat și înțelegerea evoluției fenomenelor istorice. De asemenea, elevii au trebuit să demonstreze că pot utiliza metode specifice disciplinei pentru analizarea evenimentelor și proceselor istorice și pentru rezolvarea cerințelor pe baza surselor primite.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Când apar subiectele la Istorie de la Bac 2026

Subiectele la Istorie de la Bacalaureat 2026 vor fi afișate oficial pe platforma edu.ro la ora 15:00, împreună cu baremul de evaluare. De regulă, cerințele ajung în spațiul public mai devreme, imediat după ce primii candidați ies din sălile de examen sau după încheierea probei.

Proba la Istorie are loc în aceeași zi în care elevii de la profilurile real, tehnologic și militar susțin examenul la Matematică. Inițial, aceasta trebuia organizată marți, însă Ministerul Educației a decis decalarea cu o zi a examenului din cauza avertizărilor de cod roșu de caniculă emise pentru mai multe județe din țară.

Cum se desfășoară examenul

Accesul candidaților în centrele de examen este permis până la ora 8:30, pe baza unui act de identitate valabil. După distribuirea subiectelor, la ora 9:00 începe oficial proba, iar elevii au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor, timpul fiind calculat din momentul în care distribuirea subiectelor s-a încheiat în fiecare sală.

Lucrările trebuie redactate exclusiv cu pix sau stilou cu cerneală ori pastă albastră, iar hârtia tipizată și ciornele sunt puse la dispoziția candidaților de comisia de examen.

Cum se calculează media la Bacalaureat

Pentru promovarea examenului de Bacalaureat, fiecare candidat trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare dintre cele trei probe scrise și o medie generală de minimum 6,00.

Media finală se calculează prin adunarea notelor obținute la Limba și literatura română, proba obligatorie a profilului și proba la alegere, iar rezultatul se împarte la trei. Media este afișată cu două zecimale, fără rotunjire, ceea ce înseamnă că o medie de 5,99 duce la respingerea candidatului, chiar dacă toate notele sunt peste 5.

Când se afișează rezultatele

După proba la Istorie, candidații vor mai susține joi, 2 iulie, proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii aparținând minorităților naționale vor susține vineri, 3 iulie, examenul la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 12:00 și 18:00, elevii vor putea depune contestații.

Lucrările contestate vor fi reevaluate în perioada 8-11 iulie, iar rezultatele finale vor fi publicate pe 12 iulie 2026. Notele vor putea fi consultate pe platforma bacalaureat.edu.ro și la avizierele centrelor de examen, folosind codul unic de identificare primit de fiecare candidat la prima probă scrisă.