Noi lucrări la infrastructura de tramvai din București. Trei tronsoane degradate intră în reabilitare

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Noi lucrări la infrastructura de tramvai din București. Trei tronsoane degradate intră în reabilitare
Trei linii de tramvai degradate din București intră în reabilitare / Foto: PMB

Rețeaua de tramvai a Capitalei trece printr-o etapă amplă de modernizare, cu lucrări care avansează simultan pe mai multe fronturi. Primarul general Ciprian Ciucu a anunțat trei noi tronsoane care intră în procesul de reabilitare, în timp ce Primăria Capitalei confirmă progrese concrete pe șantierele deja deschise pentru montarea de șine noi.

Trei linii aflate „într-o stare foarte proastă” intră în proiectare

Ciprian Ciucu a anunțat semnarea raportului de evaluare pentru proiectarea și studiile de fezabilitate necesare reabilitării a încă trei linii de tramvai din București. Primarul general a precizat că toate trei se află într-o stare avansată de degradare.

Prima dintre acestea este Linia 32, care leagă zona Unirii de Depoul Alexandria. Aceasta a devenit deja cunoscută în rândul bucureștenilor pentru starea precară a șinelor, comparată chiar de edil cu valurile Dunării.

A doua linie vizată este cea de pe Calea Giulești, un traseu despre care primarul a spus că este plin de hârtoape și cerut de mult timp de locuitorii zonei.

„Calea Giulești, care e plină de hârtoape și pe care mi-o cer de ani buni giuleștenii, iar acum sunt în măsură să mă ocup”, a declarat Ciprian Ciucu.

Cea de-a treia linie inclusă în acest nou val de proiectare este cea de pe strada Zețarilor, până la Șoseaua Giurgiului. Toate trei liniile vor trece mai întâi prin etapa de proiectare și studii de fezabilitate, pas obligatoriu înainte de începerea efectivă a lucrărilor.

Șantierul de pe Lotul 1, cel mai amplu dintre cele 16 loturi

Pe lângă cele trei tronsoane nou anunțate, lucrările continuă și pe unul dintre cele mai mari șantiere de infrastructură de tramvai din oraș. Primăria Capitalei a anunțat că se montează șine noi și pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, acesta fiind un alt tronson aflat în stare avansată de execuție.

„Montăm șine de tramvai și pe Bd. 1 Decembrie 1918! Este un alt tronson din lotul 1, aflat în stare avansată. Traversele și șinele deja au fost aduse pe șantier, cu trailere, autocamioane și o macara. Acum, echipele de muncitori le montează pe teren”, a transmis PMB.

Instituția a precizat că, în zilele următoare, lucrările de montare vor începe și pe Bulevardul Basarabia. Acolo, utilajele au început deja transportul și descărcarea plasei metalice și a traverselor pentru șină, în timp ce muncitorii finalizează zidul de separare necesar pentru continuarea lucrărilor.

Șină nouă a fost montată deja și pe Bulevardul Theodor Pallady, tronson care face parte din același lot amplu de reabilitare. Practic, lucrările avansează simultan pe mai multe puncte ale traseului, pentru a respecta calendarul stabilit.

Cel mai lung și mai complex lot din întregul proiect

Potrivit Primăriei Capitalei, Lotul 1 este cel mai lung dintre toate cele 16 loturi incluse în proiectul de modernizare a infrastructurii de tramvai, având o lungime de 18 kilometri. Este, în același timp, și cel mai complex dintre toate loturile.

Traseul acestuia pornește de la Bulevardul Theodor Pallady și continuă pe Bulevardul 1 Decembrie, Bulevardul Basarabia, Calea Călărașilor și Bulevardul Corneliu Coposu, incluzând și Bucla Complex Titan. Este, practic, unul dintre cele mai importante coridoare de transport public din estul Capitalei.

Pe toată această distanță, lucrările nu se limitează doar la infrastructura de tramvai. Potrivit PMB, proiectul presupune modernizarea a 4 kilometri de rețea de gaze și a 7 kilometri de conductă de apă și canalizare, lucrări subterane care se desfășoară în paralel cu montarea șinelor.