Imagini noi din NIBIRU. Selly a anunțat data oficială a deschiderii. Ce va include mega-complexul din Costinești
Proiectul NIBIRU, inițiat de Selly, prinde contur pe litoralul românesc și promite să transforme Costineștiul într-un pol major de divertisment. Complexul va fi deschis oficial în vara lui 2026 și va funcționa ca un adevărat ”oraș al distracției”. Investiția este una dintre cele mai ambițioase din turismul românesc din ultimii ani.
Când se deschide NIBIRU și ce artiști urcă pe scenă
Andrei Șelaru, cunoscut drept Selly, a anunțat că deschiderea oficială a complexului NIBIRU va avea loc pe 16 iulie 2026. Încă din primul sezon, proiectul va funcționa la capacitate maximă, cu evenimente zilnice, concerte și spectacole programate de luni până duminică.
Line-up-ul internațional confirmat pentru această vară include nume mari din industria muzicală, precum Timbaland, Busta Rhymes, Fat Joe, Hugel, Ozuna și Nicky Jam, ceea ce plasează proiectul pe harta marilor destinații de entertainment din Europa.
”Este o investiție realizată integral din capital privat, fără finanțare guvernamentală și fără fonduri europene. Este un pariu pe potențialul litoralului românesc și pe capacitatea României de a construi un produs de entertainment și turism competitiv la nivel internațional”, a declarat Andrei Șelaru (Selly), co-fondator NIBIRU.
Ce va include mega-complexul de la Costinești
NIBIRU este gândit ca un proiect de amploare, construit pe o suprafață de aproximativ 1.600.000 de metri pătrați, între Costinești și Tuzla. Conceptul depășește ideea unui simplu festival și propune o infrastructură completă de divertisment.
Complexul va include un mall, un parc de distracții, o sală de evenimente și un club de noapte cu o capacitate impresionantă de aproximativ 30.000 de persoane. În plus, vor exista aproximativ 40 de restaurante, dar și zone tematice care imită instituții din viața reală.
Selly a explicat că NIBIRU va avea inclusiv „o primărie, o secție de Poliție, dar și o închisoare” cu artiști de tatuaje, toate integrate într-un concept de experiență imersivă.
Promenada centrală va fi punctul principal de atracție, accesul fiind gratuit în limita capacității, cu condiția unei consumații minime de 25 de lei. În perioadele aglomerate, accesul va fi gestionat prin rezervări și ticketing.
Ce impact economic poate avea NIBIRU asupra litoralului
Dincolo de spectacole și distracție, NIBIRU este gândit ca un motor economic pentru zona Costinești. Organizatorii estimează un impact anual de peste 300 de milioane de euro în economia locală, prin atragerea turiștilor și extinderea sezonului estival.
Aproximativ 80% dintre furnizori sunt companii românești, iar proiectul vine în completarea altor inițiative precum festivalul Beach, Please!, care generează la rândul său un impact de circa 100 de milioane de euro.
”Toate aceste proiecte fac parte dintr-un singur concept: construim o nouă stațiune pe litoralul românesc”, spune Selly.
Experiența anilor trecuți arată deja potențialul acestui model: peste 50 de milioane de euro au fost generați în economia locală, iar mai mult de 10.000 de turiști străini au venit în România special pentru festivaluri.
Cu toate acestea, dezvoltatorii au semnalat și probleme legate de infrastructura locală, ceea ce ar putea influența ritmul de creștere al proiectului. NIBIRU se anunță, astfel, nu doar un loc de distracție, ci un test important pentru viitorul turismului românesc.