Hackerii pot sparge o companie în doar 24 de ore cu ajutorul AI. Ciprian Pocovnicu, expert în securitate cibernetică: „Nu suntem o țintă specială. Suntem doar o țintă mai ușoară decât ar trebui” INTERVIU EXCLUSIV

Ozana Mazilu (Playtech): Spuneți că timpul dintre descoperirea unei vulnerabilități și exploatarea ei de către hackeri a scăzut de la un an la doar o zi. Cum am ajuns aici și ce înseamnă asta, concret, pentru o companie din România?

Ciprian Pocovnicu: Am ajuns aici datorită AI-ului. În 2021, de când o breșă devenea publică și până la primul atac trecea aproape un an. Atacatorii aveau aceleași limite ca noi: timp, oameni, răbdare. În 2026 trece puțin peste o zi, arată Zero Day Clock, indicatorul companiei Sysdig. Pentru 2027, estimarea este o oră!

Breșele din PHP existau în cod de zeci de ani. Erau prea complicate de exploatat pentru un om. Modelele AI au coborât bariera aceea până jos.

Pentru o firmă din România înseamnă un singur lucru. Actualizarea pe care o făceai când avea timp omul de IT, trebuie făcută azi. Un ciclu de actualizare de un trimestru înseamnă trei luni cu ușa deschisă.

Ozana Mazilu (Playtech): În ultima săptămână din octombrie au fost semnalate trei vulnerabilități critice, în PHP, Cisco și Ivanti. Dacă ar fi să explicați unui antreprenor care nu știe nimic despre securitate cibernetică, cât de gravă este situația și ce ar trebui să-l sperie cel mai tare?

Ciprian Pocovnicu: PHP este limbajul pe care rulează cam 70% din site-urile lumii, de la WordPress până la magazinul online de la colțul străzii. Site-ul tău poate fi preluat cu o singură cerere, fără parolă.

Cisco și Ivanti sunt echipamentele prin care angajații se conectează de acasă la rețeaua firmei. La Cisco, un atacator poate reporni echipamentul la nesfârșit și nimeni nu mai lucrează de la distanță. La Ivanti, primește acces total și fură parolele de domeniu ale companiei.

Ce ar trebui să-l sperie? Că nu știe dacă are așa ceva în firmă. Majoritatea directorilor nu știu ce echipamente au conectate la internet. Un firewall este tot un calculator cu software în el, și trebuie actualizat regulat.

Ozana Mazilu (Playtech): Cât de ușor este, în realitate, să spargi sistemele informatice ale unei companii românești? Suntem mai vulnerabili decât firmele din Europa de Vest sau este doar o impresie?

Ciprian Pocovnicu: Mai ușor decât crede directorul general și mai greu decât crede omul de IT. Diferența față de Vest nu e tehnologia, e disciplina. Avem aceleași firewall-uri, aceleași servere, aceleași aplicații. Diferența este cât de repede le actualizăm și cât de des le testăm.

La noi testul de securitate se face o dată pe an, pentru că așa cere legea. Un an de liniște cumpărat cu o săptămână de verificare. Atacatorul nu așteaptă un an. Caută automat cu AI, zi și noapte.

Nu suntem o țintă specială. Suntem doar o țintă mai ușoară decât ar trebui.

Ozana Mazilu (Playtech): Dacă un hacker ar decide mâine să atace o companie obișnuită din România, care ar fi prima slăbiciune pe care ar încerca să o exploateze? Și cât de probabil este ca firma respectivă să nici nu realizeze că a fost atacată?

Ciprian Pocovnicu: Echipamentul uitat. Un VPN neactualizat de doi ani, un server de test lăsat deschis, site-ul vechi care încă rulează undeva. Atacatorul nu alege firma, alege ușa. Scanează tot internetul și intră unde e deschis.

A doua slăbiciune este omul. Un e-mail cu o factură, un click, și stația de lucru e compromisă. De acolo, atacatorul se plimbă liniștit prin rețea, pentru că serverele stau de obicei în aceeași rețea cu laptopurile din birou.

Cât de probabil e să nu realizeze? Foarte probabil. Fără monitorizare, o firmă află că a fost atacată când nu mai merge nimic. Adică la final, nu la început.

Ozana Mazilu (Playtech): Există companii din România care au fost compromise informatic și încă nu știu acest lucru? Cât timp poate rămâne un atacator ascuns într-o rețea fără să fie descoperit?

Ciprian Pocovnicu: Da, cu siguranță. Nu pot spune câte, nimeni nu poate. Pot spune că la fiecare test de penetrare intern pe care îl facem găsim lucruri de care firma nu știa: conturi vechi active, parole implicite, echipamente care nu mai apar în nicio listă, breșe de rețea și ale sistemelor neactualizate.

Un atacator răbdător stă săptămâni sau luni. Nu strică nimic, doar se uită. Copiază date, învață cine aprobă plățile, așteaptă momentul potrivit. Ransomware-ul este ultimul pas, nu primul. Când vezi mesajul de răscumpărare, atacatorul e demult în casă.

Se întâmplă și la case mari. Diferența este că cele mari au pe cineva care se uită 24/7 și îl prind după primele mișcări.

Ozana Mazilu (Playtech): Inteligența artificială a devenit accesibilă aproape oricui. Poate astăzi o persoană fără cunoștințe avansate de programare să lanseze un atac cibernetic periculos folosind AI? Cât de mult s-au schimbat regulile jocului?

Ciprian Pocovnicu: Da, poate. Nu mai trebuie să știi să scrii cod. Descrii ce vrei și AI-ul scrie pentru tine. Tot în octombrie, un agent AI a găsit în 3 ore și 49 de minute patru breșe necunoscute într-un program care controlează echipamente industriale de zeci de ani. Una avea scor de criticitate 9,8 din 10.

Regulile s-au schimbat într-o resursă esențială: timpul. Până acum, un atacator bun costa mult și era rar. Acum, un atacator mediu cu AI face treaba unuia bun, de o sută de ori pe zi.

Apărarea trebuie să fie la fel de agilă ca atacul. Testul anual, făcut manual, nu mai ține pasul.

Ozana Mazilu (Playtech): Vedem tot mai multe fraude în care vocile și imaginile oamenilor sunt falsificate cu ajutorul AI. Cât de aproape suntem de momentul în care un angajat nu va mai putea distinge un apel real de unul fals, chiar dacă pare să vorbească direct cu propriul șef?

Ciprian Pocovnicu: Suntem deja acolo. Câteva secunde de voce de pe un clip public ajung. Vocea șefului care cere un transfer urgent nu mai e un scenariu de film.

Soluția nu e tehnică, e de procedură. Nicio plată și nicio schimbare de cont nu se face după un apel sau un mesaj. Se confirmă pe un al doilea canal, cu un număr pe care îl știai dinainte. Ca la bancă: nu dai banii pentru că cineva sună și spune că e directorul.

Și o regulă simplă în firmă: șeful nu cere niciodată plăți urgente la telefon. Dacă toți știu asta, apelul fals nu mai are cui să-i folosească.

Ozana Mazilu (Playtech): Care este cea mai mare greșeală pe care o fac directorii companiilor românești când vine vorba despre securitatea cibernetică? Lipsa investițiilor, încrederea excesivă în angajați sau convingerea că „nouă nu ni se poate întâmpla”?

Ciprian Pocovnicu: Convingerea că e o problemă de IT. Directorul o deleagă omului de IT și nu mai întreabă. Omul de IT are zece lucruri de făcut și securitatea e al unsprezecelea.

Securitatea e o decizie de business, ca asigurarea clădirii. Directorul nu trebuie să știe cum funcționează un firewall. Trebuie să știe trei lucruri: ce avem, când a fost testat ultima dată și cine se uită noaptea.

„Nouă nu ni se poate întâmpla” vine din același loc. Nimeni nu te atacă pe tine. Te găsește un robot care scanează tot internetul și se oprește unde e deschis.

Ozana Mazilu (Playtech): Să presupunem că o companie descoperă dimineața că toate datele i-au fost criptate și hackerii cer 100.000 de euro pentru recuperarea lor. Ce ar trebui să facă în primele 30 de minute? Și există vreodată un motiv întemeiat să plătească răscumpărarea?

Ciprian Pocovnicu: În primele 30 de minute fac două lucruri. Anunț DNSC-ul și apelez la cei mai buni specialiști pe care îi cunosc. Nu mă apuc să repar singur.

Dacă aș avea 24 de ore să tai un copac, în primele 4 ore aș ascuți toporul. La un incident e la fel: primele ore se duc pe izolare și pe înțelegerea a ce s-a întâmplat, nu pe repornit servere. Cine repornește în grabă șterge urmele și, de multe ori, lasă atacatorul înăuntru.

Plătit? Nu. Plătești unor infractori, fără nicio garanție că primești cheia sau că datele nu sunt deja vândute. Și îi confirmi că ești un client bun.

Ozana Mazilu (Playtech): Care este cel mai periculos mit despre securitatea cibernetică în care românii încă mai cred? Există vreo măsură de protecție pe care o considerăm suficientă, dar care, în realitate, nu ne mai apără aproape deloc?

Ciprian Pocovnicu: „Avem antivirus și firewall, suntem protejați.” Antivirusul vede ce știe. Firewall-ul este tot un calculator cu software în el, și exact prin el au intrat atacatorii la Cisco și Ivanti săptămâna trecută.

Al doilea mit: testul de securitate anual. Un an de liniște cumpărat cu o săptămână de verificare. Ai pune un paznic cu lanternă în fața unui hoț cu drone și vedere pe timp de noapte? Cam asta e un test pe an în fața unui atacator care caută automat, cu AI, zi și noapte.

Măsura care nu mai apără aproape deloc este parola singură. Fără al doilea factor de autentificare, parola e doar o întârziere.

Ozana Mazilu (Playtech): Ați fost CIO al grupului Grampet, așadar cunoașteți și perspectiva celui care trebuie să protejeze infrastructura unei companii mari. Care este cel mai dificil lucru de explicat unui director general atunci când îi cereți bani pentru securitate cibernetică?

Ciprian Pocovnicu: Că plătește pentru ceva ce nu se întâmplă. Când securitatea funcționează, nu se vede nimic. Nu ai un raport cu atacurile oprite, ai doar o zi normală de lucru.

Eu nu am vorbit niciodată despre hackeri. Am prezentat cifre. Cât ne costă să nu funcționăm o zi: oameni plătiți care stau, comenzi nelivrate, penalități. Apoi riscurile colaterale: clienții care se mută la concurență pentru că nu le-am livrat la timp, și nu se mai întorc.

Pusă așa, discuția se schimbă. Nu mai e „cât costă securitatea”, e „cât costă o zi fără ea”. Directorul general știe răspunsul mai bine decât mine.

Ozana Mazilu (Playtech): Dacă ar trebui să alegeți între un hacker foarte experimentat și un sistem AI capabil să identifice automat vulnerabilități, care ar reprezenta astăzi amenințarea mai mare? Și cât de aproape suntem de atacuri desfășurate aproape integral fără intervenție umană?

Ciprian Pocovnicu: Hackerul experimentat cu AI în mână. Separat, fiecare are limite. Omul obosește și e scump. AI-ul găsește breșe în ore, dar încă are nevoie de cineva care să aleagă ținta și să închidă cercul. Împreună, nu mai au limite.

Atacuri aproape integral automate există deja la prima etapă: scanarea și exploatarea breșelor cunoscute se fac fără om. Asta explică ziua în loc de an. Partea care mai cere om este ce urmează după intrare: ce iei, cui vinzi, cât ceri.

Singura apărare este să folosești aceleași unelte. Testă-ți rețeaua recurent, automat, cu AI, cum o testează și atacatorii, cu rezultate validate de oameni.

Ozana Mazilu (Playtech): Atacurile informatice nu mai înseamnă doar furt de parole sau bani. Cât de realist este scenariul în care un atac cibernetic ar putea paraliza pentru câteva zile transportul feroviar, spitalele sau alimentarea cu energie într-un oraș din România?

Ciprian Pocovnicu: Realist. Nu e nevoie de un atac asupra „sistemului”. E nevoie de un ransomware pe serverele unui operator de infrastructură, și trenurile stau. Am lucrat 18 ani în transport feroviar și știu cât de mult depinde operaționalul de câteva aplicații.

Echipamentele industriale au un dezavantaj în plus: rulează software vechi de zeci de ani, care nu se actualizează ușor. Exact acolo a găsit agentul AI cele patru breșe în mai puțin de patru ore.

De asta există NIS2. Legea spune ce trebuie să facă un operator critic și, din 2026, amendează când nu face. Prima amendă a venit pe 29 septembrie, pentru un termen de notificare ratat.

Ozana Mazilu (Playtech): Dacă ați avea la dispoziție doar 1.000 de euro pentru a îmbunătăți securitatea unei firme mici, pe ce i-ați cheltui? Care sunt cele trei măsuri care pot face diferența între o companie protejată și una care devine victimă?

Ciprian Pocovnicu: Trei lucruri, în ordinea asta.

Unu: un PenTest certificat extern, pe tot ce e expus la internet, și unul intern, pe servere și pe sistemele critice. Afli ce ai, ce e deschis și ce e uitat. Fără lista asta, orice altă cheltuială e în orb.

Doi: monitorizare 24/7/365 a serverelor și a sistemelor critice. Atacul automat nu așteaptă programul de lucru. Cineva trebuie să vadă că la 3 noaptea un cont se loghează de unde nu ar trebui.

Trei: adrese de e-mail criptate, confidențiale, pentru top-management. Acolo sunt contractele, ofertele și parolele trimise „doar de data asta”. Dacă e-mailul directorului cade, cade tot.

Cu 1.000 de euro nu rezolvi tot. Dar închizi ușile prin care intră majoritatea atacurilor.

Ozana Mazilu (Playtech): Privind spre următorii cinci ani, care este scenariul de atac cibernetic care vă îngrijorează cel mai mult, dar despre care publicul încă nu vorbește suficient? Există riscul să ajungem într-un punct în care hackerii să atace mai repede decât putem noi construi sisteme de apărare?

Ciprian Pocovnicu: Asistenții AI legați la e-mailul și la documentele firmei, fără control. Toată lumea îi vrea, pentru că aduc productivitate. Puțini se întreabă cine mai citește ce citește asistentul și ce face când primește un e-mail cu instrucțiuni ascunse. Nu e un atac asupra rețelei, e un atac asupra încrederii pe care o dăm unei unelte.

Riscul să atace mai repede decât ne apărăm? Deja e așa, dacă ne apărăm manual. De la un an la o zi, și peste un an la o oră. Niciun om nu actualizează în oră.

Vestea bună: aceleași unelte sunt și ale noastre. AI cyber defensiv, care caută breșele înaintea atacatorului și se uită în rețea când oamenii dorm, ca firmele să poată spune DA la AI productiv, fără frică. Cursa nu se câștigă cu mai mulți oameni. Se câștigă cu aceeași viteză.