Dezastru financiar la Metrorex. Pierderile au crescut cu peste 72%, care au fost cele mai mari cheltuieli ale companiei
Metrorex a încheiat anul 2025 cu una dintre cele mai slabe situații financiare din ultimii ani, raportând pierderi de peste 312 milioane de lei, cu 72,27% mai mari decât cele consemnate în urmă cu un deceniu. Deși compania a beneficiat de majorarea tarifelor și a înregistrat venituri mai mari din vânzarea biletelor și abonamentelor, rezultatul final a fost puternic afectat de cheltuielile ridicate, de numărul mai mic de călători și de ajustările contabile generate de contractul pentru noile trenuri de metrou.
Metrorex, pierdere de peste 312 milioane de lei
Potrivit situației financiare anuale, Metrorex a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 1,263 miliarde de lei și o pierdere totală de 312 milioane de lei. Din această sumă, 203,4 milioane de lei reprezintă pierdere din activitatea de exploatare, adică operarea trenurilor și administrarea infrastructurii, în timp ce alte 108,6 milioane de lei provin din activitatea de investiții.
Compania precizează în documentele financiare că rezultatul negativ a fost generat de diferența dintre veniturile totale de 2,34 miliarde de lei și cheltuielile totale de 2,65 miliarde de lei.
„Metrorex SA a înregistrat la data de 31.12.2025 un rezultat financiar reprezentând pierdere în sumă de 312.065,82 mii lei”, se arată în raportul companiei.
Mai puțini călători decât se estima
Una dintre principalele cauze ale rezultatului negativ a fost numărul mai mic de călători care au folosit metroul. Metrorex și-a construit bugetul pe un trafic estimat de 176 de milioane de călători plătitori, însă la finalul anului au fost înregistrați doar 153,27 milioane de pasageri.
Diferența de aproape 23 de milioane de călătorii a însemnat încasări mai mici decât cele prognozate. Astfel, veniturile din transportul de călători au fost cu peste 138 de milioane de lei sub nivelul estimat inițial.
Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că de la 1 ianuarie 2025 prețul unei călătorii simple a crescut de la 3 lei la 5 lei.
Ajustările pentru contractul Alstom au cântărit greu
Un alt element care a afectat puternic rezultatul financiar îl reprezintă ajustările pentru creanțe neîncasate legate de contractul încheiat cu Alstom pentru livrarea noilor trenuri de metrou.
Potrivit documentului financiar, la capitolul „cheltuieli privind ajustările și provizioanele” a fost înregistrată suma de 260,5 milioane de lei, reprezentând în principal penalități și creanțe asociate obligațiilor contractuale nerespectate.
Această sumă a avut un impact major asupra bilanțului și a contribuit decisiv la amplificarea pierderilor.
Salariile au depășit un miliard de lei
Cea mai mare categorie de cheltuieli a fost reprezentată de costurile cu personalul. În 2025, Metrorex a cheltuit 1,032 miliarde de lei pentru cei aproape 5.000 de angajați ai companiei.
Din această sumă, 889,4 milioane de lei au reprezentat salarii și sporuri. Mai exact, salariile de bază au însumat 518,1 milioane de lei, iar sporurile, primele și alte bonificații au ajuns la 371,2 milioane de lei.
Pe lângă acestea, Metrorex a acordat bonusuri în valoare de aproape 50 de milioane de lei și a plătit peste 91 de milioane de lei către bugetul consolidat al statului. La finalul anului trecut, compania avea 4.973 de salariați, puțin sub nivelul prognozat în buget.
Subvențiile nu au acoperit toate costurile
Metrorex susține că o altă cauză importantă a pierderilor a fost nivelul insuficient al subvenției acordate pentru serviciul public de transport. În 2025, compania a primit o subvenție de 873 de milioane de lei, sumă care a reprezentat doar aproximativ 43,6% din costurile totale necesare pentru asigurarea transportului cu metroul.
Raportul mai arată că o parte din cheltuielile pentru întreținerea infrastructurii au fost suportate direct din veniturile proprii ale companiei.
În ciuda creșterii încasărilor din bilete și abonamente, Metrorex se confruntă în continuare cu o presiune financiară majoră. Datele financiare arată că problema nu este doar nivelul veniturilor, ci și costurile ridicate de funcționare, investițiile și obligațiile contractuale care continuă să apese asupra bugetului operatorului de transport subteran din București.