Cum ajunge hameiul românesc în berea populară. Povestea din spatele unui produs familiar începe lângă Sighișoara

Există o particularitate a locurilor în care trăiești mult timp: la un moment dat începi să crezi că le cunoști. După aproape 17 ani în Sighișoara, ai senzația că drumurile, dealurile, satele și peisajele din jur nu mai au foarte multe secrete pentru tine. Și totuși, la doar câțiva kilometri distanță există o lume pe lângă care poți trece fără să realizezi cât de mult din ceea ce produce ajunge, într-o formă complet diferită, pe mesele românilor. Aici se cultivă și se procesează hamei, unul dintre ingredientele esențiale ale berii și probabil unul dintre cele mai puțin cunoscute de către cei care beau produsul final.

Este interesant și contrastul. Berea este familiară, hameiul aproape exotic. Cu toții știm cum arată o halbă, dar sunt semnificativ mai puțini cei care au ținut vreodată în mână un con de hamei sau care au văzut planta înainte ca materia primă să intre în procesul de producție. Și tocmai aici începe partea frumoasă a poveștii, pentru că într-un produs industrializat, standardizat și disponibil în milioane de pahare există, undeva la începutul lanțului, ceva profund legat de pământ, anotimpuri, agricultură și oameni.

Înainte de bere există un câmp și niște oameni

Hameiul este unul dintre ingredientele care dau berii personalitate, atât prin aromă, cât și prin gust. Este genul de materie primă a cărei contribuție poate părea abstractă până când ajungi suficient de aproape de ea, o vezi, o miroși și începi să înțelegi că rezultatul din pahar nu apare pur și simplu într-o fabrică. În spatele unei beri există agricultură, procesare, transport, oameni care urmăresc cultura, oameni care lucrează în producția de peleți și, mai departe, oameni care trebuie să facă toate aceste verigi să funcționeze împreună.

Vezi și:

Întrebarea la care să nu răspunzi în grabă când ești oprit de Poliție în trafic. Ce recomandă un avocat șoferilor

Privită de aici, berea devine mai puțin un obiect de pe raft și mai mult finalul unui traseu. Plantația este începutul lui, iar conurile de hamei sunt probabil cea mai fotogenică parte, dar munca nu se termină nicidecum odată cu recoltarea. Hameiul trebuie pregătit și procesat pentru a putea fi folosit mai departe, inclusiv sub forma peleților care pleacă spre fabricile de bere. Sunt etape pe care consumatorul final nu le vede aproape niciodată, tocmai pentru că noi tindem să descoperim povestea unui produs în ultimii câțiva metri ai existenței sale, când îl luăm de pe raft, nu în primii kilometri, acolo unde materia primă este crescută și pregătită.

Poate că acesta este și motivul pentru care vizita într-un astfel de loc schimbă puțin perspectiva. Când vezi oamenii care lucrează aici, sustenabilitatea încetează pentru câteva momente să mai fie un cuvânt dintr-un raport sau o prezentare de companie. Devine ceva mult mai ușor de înțeles: dacă poți cumpăra un ingredient de la câțiva zeci sau câteva sute de kilometri distanță, în loc să-l aduci de la mii de kilometri, scurtezi o parte din traseu. Ai mai puțin transport asociat aprovizionării, păstrezi o parte mai mare din valoarea economică în România și dai unui producător local un motiv foarte concret să continue să cultive anul viitor.

Sustenabilitatea poate începe cu mult înainte de pahar

HEINEKEN România spune că achiziționează peste 70% din materia primă de la furnizori locali, iar pentru mine cifra devine mai interesantă atunci când o scoți dintr-un tabel și o pui într-un astfel de peisaj. În spatele procentului sunt ferme, contracte, oameni, salarii, investiții și comunități. Nu înseamnă că orice ingredient poate sau trebuie să provină de lângă fabrică și nici că simpla etichetă de „local” rezolvă toate problemele de sustenabilitate, dar un lanț de aprovizionare mai scurt poate însemna mai puțin transport și, implicit, un impact asociat transportului mai redus.

Există însă o componentă poate chiar mai importantă decât distanța, iar aceea este predictibilitatea. Agricultura nu funcționează de pe o zi pe alta. Nu plantezi astăzi pentru că cineva ți-a trimis o comandă dimineață și nu poți construi o activitate serioasă dacă nu știi dacă peste un an va mai exista cineva interesat de ceea ce produci. Parteneriatele pe termen lung dintre companii mari și furnizorii locali pot crea exact acest tip de stabilitate. Pentru agricultor înseamnă posibilitatea de a planifica, de a investi și de a continua o cultură. Pentru companie înseamnă acces la o materie primă apropiată și la relații construite în timp. Pentru comunitate, efectele sunt mai puțin spectaculoase într-o fotografie, dar mult mai importante în realitate: activitate economică și oameni care pot continua să muncească acolo unde locuiesc.

În cazul acesta, hameiul ajunge mai departe în beri produse pentru piața locală, printre care Neumarkt. Dar dacă pleci de aici doar cu această informație, cred că ratezi partea cea mai interesantă. Povestea nu este că un anumit brand folosește un ingredient românesc. Povestea este că România încă are oameni care știu să cultive și să proceseze această materie primă, iar existența unei piețe pentru munca lor contribuie la păstrarea unei mici economii construite în jurul ei.

Pentru mine există și ceva plăcut personal în ideea că toate acestea se întâmplă atât de aproape de locul pe care îl numesc acasă. După aproape două decenii petrecute în zona Sighișoarei, descopăr din nou că apropierea geografică nu înseamnă neapărat că știi poveștile unui loc. Uneori trebuie să ieși câțiva kilometri din traseele obișnuite, să intri pe un câmp și să vorbești cu oamenii de acolo ca să realizezi că un produs banal prin familiaritatea lui poate avea rădăcini foarte aproape de tine.

Iar poate acesta este cel mai bun mod de a vorbi despre sustenabilitate fără să o transformăm într-un slogan. Să urmărești drumul invers. Să pornești de la pahar, să mergi înapoi spre fabrică, apoi spre furnizor și, în cele din urmă, spre planta din pământ. La capătul acelui drum descoperi că sustenabilitatea nu începe când alegi ambalajul și nici când camionul pleacă spre magazin. Poate începe cu mult mai devreme, într-o fermă de lângă Sighișoara, cu un con de hamei între degete și cu decizia foarte simplă de a cumpăra, atunci când este posibil, de la oamenii care îl cultivă aici.

Cum ajunge hameiul românesc în berea populară. Povestea din spatele unui produs familiar începe lângă Sighișoara