25 sept. 2025 | 09:20

Vin primele ninsori în România. Traseul ciclonului Zack în România, care sunt județele vizate de vreme rea

METEO - VREME - ANM
Share
Vin primele ninsori în România. Traseul ciclonului Zack în România, care sunt județele vizate de vreme rea
Isi fac aparitia primele ninsori in Romania. Sursa foto: Hypothetical Hurricanes Wiki

România intră într-o perioadă de vreme neobișnuit de rece pentru sfârșitul lunii septembrie. Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea brusc, iar ciclonul Zack va aduce furtuni, vânt puternic și precipitații abundente. La munte sunt așteptate primele ninsori și chiar viscol, în timp ce mai multe județe sunt vizate de un cod galben de vânt.

Temperaturile scad semnificativ în toată țara

Directorul executiv al ANM, Florinela Georgescu, a anunțat la Antena 3 CNN că ”temperaturile vor coborî până la 11 grade Celsius în nordul Moldovei, iar la munte sunt așteptate primele ninsori și chiar viscol”.

Vremea a început deja să se răcească de miercuri, 24 septembrie, în partea de nord a Moldovei, unde termometrele au indicat doar 14 grade Celsius. Doar în Banat și Oltenia temperaturile s-au mai apropiat de 30 de grade.

”Mâine vor fi 11 – 12 grade în nordul Moldovei, temperaturi maxime, în general, care vor mai ajunge doar la 24 de grade în partea de vest și de sud a teritoriului, urmând ca de sâmbătă și, cel mai probabil, până la jumătatea săptămânii viitoare, temperaturile maxime să se situeze între 14 și 22 de grade.

Temperaturi, cum spuneați, mult mai coborâte față de ceea ce ar fi firesc în această perioadă. Și există semnalul că a doua parte a săptămânii viitoare să aducă valori mai coborâte. Deci, o vreme foarte rece la sfârșitul lunii septembrie și primele zile ale lunii octombrie. Vânt care însoțește această răcire”, a declarat Florinela Georgescu.

Ciclonul Zack aduce furtuni și vânt

Potrivit meteorologilor, ciclonul Zack va aduce furtuni, vânt și, posibil, căderi de grindină în mai multe județe din țară, iar în zonele montane vor fi ninsoare și viscol.

”Iar precipitațiile pe care le așteptăm vor afecta, mai ales, jumătatea de nord a țării, vor fi averse, care, izolat, pot acumula 15 – 20 l/mp. Și, foarte important: să subliniem faptul că, pe fondul răcirii accentuate, în zona montană cea mai înaltă vor fi și perioade cu lapoviță și ninsoare”, a adăugat directorul ANM.

Vezi și Unde se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi joi, 25 septembrie. Va fi frig ca iarna!

Județele vizate de codul galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt valabil de mâine dimineață, de la ora 07:00, până seara, pentru mai multe județe din țară.

Sunt vizate Caraș-Severin, Buzău, Brăila, partea de vest a județului Ialomița și zona litoralului, unde sunt așteptate intensificări susținute ale vântului.

”Aici, intensificările vor fi de 50 – 65 km/h. Este posibil ca în toate zilele săptămânii care urmează să fie intensificări temporale ale vântului, în special în jumătatea de sud a teritoriului. Tot cu viteze de 40 – 50 km/h. În zona montană, cea mai înaltă, chiar mai mult de atât”, a precizat Florinela Georgescu.

Meteorologii mai spun că răcirea accentuată va continua și în prima parte a lunii octombrie, iar primele ninsori vor marca începutul unui sezon rece venit mai devreme decât era așteptat.

Vezi și Urmează temperaturi de îngheț. ANM anunță o schimbare bruscă a vremii la final de săptămână!