Un bărbat în vârstă de 38 de ani a murit după un transplant de păr realizat la o clinică celebră din Turcia. Profesorul a stat 5 ore în operaţie
Un profesor britanic în vârstă de 38 de ani, Martin Lachman, a murit la scurt timp după o intervenție de transplant de păr efectuată într-o clinică privată din Istanbul. Cazul a declanșat o anchetă oficială, iar autoritățile turce investighează incidentul sub suspiciunea de omor din culpă, potrivit publicației Khaama Press.
Bărbat de 38 de ani, mort în urma unui transplant de păr
Intervenția a avut loc la „Dr. Cinik”, una dintre cele mai cunoscute clinici din Turcia, frecventată de clienți internaționali și vedete, inclusiv fostul fotbalist Rio Ferdinand, fost jucător al echipei Manchester United.
Operația de transplant ar fi durat aproximativ cinci ore, iar Martin Lachman ar fi plătit în jur de 2.000 de dolari pentru procedură. La scurt timp după transplantul de păr, pacientul ar fi acuzat o stare gravă de rău și a fost transportat de urgență la spital.
Medicii nu au reușit să îl resusciteze, iar decesul a fost declarat la scurt timp după internare. Cauza exactă a morții urmează să fie stabilită prin autopsie.
Reacția clinicii
Reprezentanții clinicii Dr. Cinik au transmis condoleanțe familiei și au declarat că sunt „profund întristați” de pierderea pacientului. Potrivit acestora, Martin Lachman mai trecuse anterior printr-un prim transplant de păr, efectuat în vara anului trecut, fără complicații.
Trupul neînsuflețit al profesorului a fost repatriat în Marea Britanie, iar Ministerul de Externe britanic a anunțat că oferă sprijin familiei îndoliate.
Turcia a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai populare destinații pentru transplanturile de păr, atrăgând zeci de mii de străini anual datorită costurilor mai reduse și pachetelor all-inclusive oferite de clinici private.