Românii muncesc mult pe bani puțini. Fenomenul îngrijorător care nu pare să vrea să plece din țara noastră

Românii care lucrează au cel mai ridicat risc de sărăcie din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat.

Paradoxal, românii se numără și printre cei mai harnici angajați din blocul comunitar, cu aproape 2.000 de ore de muncă pe an, semnificativ peste media vest-europeană, care abia depășește 1.500 de ore.

Cu toate acestea, veniturile rămân de peste trei ori mai mici față de cele din Germania, Franța sau Țările de Jos.

Această contradicție ridică o întrebare esențială: de ce în România munca intensă nu aduce prosperitate, ci doar supraviețuire?

Cerere de căsătorie surpriză la „Mireasa”. Un cuplu contestat s-a logodit, după câteva săptămâni de relație: „Promit că o să încerc să te fac fericit”

Horoscop 5 decembrie 2025. O zodie primește o nouă șansă, norocul e de partea ei

Munca multă nu înseamnă valoare ridicată

Specialiștii economici subliniază că diferențele de venituri nu țin doar de volumul muncii, ci de valoarea adăugată generată de fiecare oră lucrată.

În România, productivitatea orară reprezintă mai puțin de jumătate din cea a unui angajat occidental.

Cauzele sunt complexe: nivel redus de tehnologizare, investiții scăzute în cercetare și inovare, dar și o cultură organizațională adesea rigidă, moștenită din perioada industrială.

Cu alte cuvinte, românii nu muncesc mai puțin eficient pentru că ar fi mai puțin capabili, ci pentru că dispun de resurse, instrumente și condiții de lucru inferioare celor din economiile dezvoltate.

În teorie, salariile ar trebui să crească proporțional cu productivitatea. În practică, modelul de dezvoltare al României a fost bazat, timp de două decenii, pe forța de muncă ieftină.

Acest avantaj competitiv a atras investiții străine, dar a perpetuat un dezechilibru: companiile multinaționale păstrează în România costurile, nu și profiturile.

Blocajul sistemic al „sărăciei în muncă”

România are una dintre cele mai mari rate de taxare a muncii raportate la venit (aproximativ 45%), dar și o eficiență scăzută în colectarea fiscală.

Aproape o treime dintre angajați lucrează în domenii cu productivitate redusă, construcții, comerț, administrație locală, iar economia informală continuă să fie extinsă.

În acest context, peste 14% dintre angajați se află în categoria „working poor” – persoane care, deși au un loc de muncă, nu reușesc să iasă din sărăcie. Efortul constant, orele lungi și lipsa de perspectivă duc la epuizare, nu la bunăstare.

Economiștii atrag atenția că soluția nu poate fi doar creșterea salariului minim, ci o transformare structurală: investiții în educație, digitalizare, infrastructură și dezvoltarea capitalului autohton. Fără aceste schimbări, România riscă să rămână într-un cerc vicios în care munca multă nu înseamnă progres.

După două decenii de convergență economică, Europa de Est s-a apropiat de Vest în cifrele macroeconomice, dar nu și în calitatea vieții. Românii nu mai sunt „leneșii” Europei, ci, în mod absolut paradoxal, cei mai harnici săraci ai Uniunii, dar și aproape cei mai săraci, în raport cu cât muncesc.