Pământul este acum la cea mai mare distanță de soare. Dar de ce este atât de fierbinte totul?

În fiecare an, la începutul lunii iulie, planeta noastră atinge apogeul distanței față de Soare. Și totuși, în emisfera nordică, temperaturile urcă vertiginos. Iată explicația științifică din spatele acestui paradox aparent.

Pe 3 iulie 2025, în jurul orei 22:55 (ora României), Pământul a ajuns în punctul său cel mai îndepărtat de Soare, cunoscut sub denumirea de aphelion.

Aflat la peste 152 de milioane de kilometri distanță de astrul solar, planeta noastră este cu aproximativ 5 milioane de kilometri mai departe decât în luna ianuarie, când se află la periheliu, adică la cea mai mică distanță față de Soare.

Cu toate acestea, în iulie, în emisfera nordică se înregistrează temperaturi caniculare, iar vara atinge punctul culminant. Pare o contradicție, dar explicația este simplă: distanța față de Soare nu determină anotimpurile, ci înclinarea axei Pământului.

Înclinarea axei, nu distanța, creează vara

Pământul se rotește în jurul propriei axe, care este înclinată cu aproximativ 23,5 grade față de planul orbitei în jurul Soarelui. Inclinația determină modul în care razele solare ajung la suprafața planetei în diferite perioade ale anului.

În lunile de vară, emisfera nordică este orientată spre Soare, ceea ce duce la:

• Zile mai lungi și nopți mai scurte;
• Soare mai sus pe cer, care oferă lumină și căldură mai concentrate;
• Radiație solară mai intensă, distribuită pe o suprafață mai mică.

Prin comparație, iarna în emisfera nordică aduce zile scurte și un unghi scăzut al razelor solare, ceea ce face ca energia să fie răspândită și mai puțin eficientă în încălzirea suprafeței terestre.

Chiar dacă în iulie Pământul primește cu aproximativ 7% mai puțină energie solară din cauza distanței mai mari față de Soare, efectul înclinării axei este mult mai puternic și domină comportamentul climatic sezonier.

Diferențele de energie între iarnă și vară pot fi uriașe

La latitudini medii, cum ar fi cele ale orașelor New York, București sau Roma, energia solară disponibilă vara poate fi de trei ori mai mare decât iarna. În zone ca Phoenix (SUA) sau Cairo (Egipt), expuse direct razelor solare vara, cantitatea de radiație poate fi dublă față de lunile reci.

Aceste variații se datorează în întregime poziției axei Pământului și nu distanței față de Soare. Așadar, chiar dacă în prezent Pământul este la cea mai mare distanță de astrul care îl alimentează cu lumină și căldură, înclinarea sa face ca emisfera nordică să primească maximumul de energie solară.

Percepția comună că apropierea sau depărtarea de Soare determină căldura unui anotimp este greșită.

Vara nu vine pentru că suntem mai aproape de Soare, ci pentru că planeta noastră este înclinată astfel încât emisfera nordică primește mai multă lumină și căldură solară. Distanța joacă un rol minor, în timp ce geometria orbitală și înclinarea axei definesc cu adevărat ciclurile anotimpurilor.