Noi informații despre accidentul funicularului din Lisabona: turiști din 10 țări au fost răniți, iar numărul morților este în creștere
O tragedie a lovit miercuri seară centrul istoric al Lisabonei. Celebrul funicular Glória, care leagă cartierul Baixa de Bairro Alto, a deraiat şi s-a izbit violent de o clădire, provocând moartea a cel puţin 17 persoane şi rănirea altor 18, dintre care cinci se află în stare gravă, a anunţat joi Institutul Naţional al Medicinei de Urgenţă (INEM), citat de Euronews Lisabona.
„Oraşul are nevoie de răspunsuri”
Bilanţul iniţial vorbea despre 15 victime, însă numărul acestora a crescut pe măsură ce echipele de intervenţie au acţionat la faţa locului. Numărul exact al pasagerilor aflaţi la bord în momentul tragediei rămâne necunoscut.
Printre răniţi se află mai mulţi turişti străini – germani, spanioli, un sud-coreean, un cetăţean din Capul Verde, un canadian, un italian, un francez, un elveţian şi un marocan –, ceea ce alimentează temerile că printre decedaţi s-ar putea afla de asemenea vizitatori din afara Portugaliei.
Adresându-se ţării alături de premierul Portugaliei, primarul Carlos Moedas a anunţat că au fost declarate trei zile de doliu municipal, iar toate funicularele au fost suspendate.
„Oraşul are nevoie de răspunsuri”, a adăugat el.
Premierul Luís Montenegro a declarat că cinci persoane se află în stare critică şi şi-a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor.
„Astăzi este o zi a durerii, niciun cuvânt nu este suficient pentru a vindeca pierderea voastră şi pentru a umple golul lăsat de cei care au plecat dintre noi”, a spus el.
„Întreaga ţară împărtăşeşte durerea voastră.”
Cei mai grav răniţi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul S. José, aflat în apropiere, iar alţii au fost internaţi la unităţi medicale precum Santa Maria şi S. Francisco Xavier.
Societatea Carris, care administrează funicularul, a transmis că echipele sale colaborează cu autorităţile, însă cauzele deraierii nu au fost deocamdată stabilite.
Preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa şi-a exprimat condoleanţele familiilor îndoliate, iar şefa Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj de solidaritate.
Funicularul Glória, inaugurat în 1885, este una dintre cele mai cunoscute atracţii turistice din Lisabona, transportând anual peste trei milioane de pasageri. În 2018, un incident similar s-a soldat cu 28 de răniţi, dar niciun deces.
Supraturismul ar fi putut fi un factor în accidentul de aseară, a declarat preşedinta Asociaţiei Locuitorilor din Bairro Alto
Fabiana Pavel, preşedinta Asociaţiei Locuitorilor din Bairro Alto, a declarat pentru BBC că funicularul era „folosit prea mult”.
„Utilizarea lui în ultimii ani este, cu siguranţă, inadecvată. A fost folosit excesiv, iar populaţia şi-a pierdut posibilitatea de a-l folosi ca mijloc de transport public, pentru că a devenit o atracţie turistică”, a spus ea.
Cauza accidentului nu a fost încă stabilită, însă a fost deschisă o anchetă.
Traseul funicularului făcea legătura dintre Bairro Alto şi Piaţa Restauradores.