Ingredientul care face cornuleţele să fie fragede ca în copilărie. Doar bucătăresele iscusite îl mai folosesc
Puţine deserturi trezesc atâtea amintiri din copilărie precum cornuleţele fragede, umplute cu nucă, gem sau rahat, pudrate din belşug cu zahăr vanilat. Gustul lor inconfundabil, care parcă se topea în gură, este greu de regăsit astăzi în reţetele moderne. Secretul acelor cornuleţe „ca la bunica” nu stă neapărat în umplutură sau în tehnica de frământare, ci într-un ingredient pe care tot mai puţini îl mai folosesc: untura.
Secretul pentru cele mai fragede cornuleţe
În trecut, untura era un ingredient de bază în bucătăria românească. Se găsea în fiecare gospodărie, era accesibilă şi extrem de versatilă, fiind folosită atât la mâncăruri sărate, cât şi la deserturi. Bunicile ştiau că untura oferă aluatului o frăgezime aparte, imposibil de obţinut doar cu ulei sau chiar cu unt. Astăzi, din dorinţa de a găti „mai dietetic” sau din cauza prejudecăţilor legate de grăsimi, acest ingredient a fost aproape eliminat din multe reţete tradiţionale.
Cornuleţele preparate cu untură au o textură specială: sunt moi, fragede şi se desfac uşor în straturi fine. Untura are un punct de topire mai ridicat decât untul, ceea ce ajută aluatul să-şi păstreze structura în timpul coacerii. În acelaşi timp, ea nu conţine apă, aşa cum se întâmplă în cazul untului, iar acest lucru contribuie la obţinerea unui aluat mai sfărâmicios şi mai delicat.
Bucătăresele iscusite ştiu că secretul nu este folosirea unei cantităţi mari de untură, ci echilibrul. De multe ori, reţetele vechi combinau untura cu puţin unt sau smântână, pentru un gust mai fin şi o aromă discretă. Aluatul se frământa rapid, cu mâinile reci, pentru a nu încălzi grăsimea, apoi era lăsat la odihnit, uneori chiar la rece, pentru ca ingredientele să se lege perfect.
Motivul pentru care multe gospodine se tem să pună untură în cornuleţe
Un alt avantaj al unturii este că nu influenţează negativ gustul cornuleţelor, aşa cum mulţi cred. Dacă este bine pregătită şi curată, untura nu lasă miros şi permite aromelor de vanilie, lămâie sau rom să iasă în evidenţă. De aceea, cornuleţele făcute după reţete vechi au acel gust autentic, greu de imitat cu ingrediente moderne.
În perioada sărbătorilor, mai ales de Crăciun, cornuleţele cu untură erau nelipsite de pe mesele românilor. Se făceau în cantităţi mari, pentru familie, colindători şi musafiri. Fiecare bucătăreasă avea propriul truc: un strop de oţet pentru frăgezime, puţin borş sau iaurt în aluat, ori un timp mai lung de odihnă.
Astăzi, redescoperirea unturii în deserturi înseamnă, de fapt, o întoarcere la simplitate şi la gusturile autentice ale copilăriei. Cornuleţele fragede, care se topesc în gură, nu sunt rezultatul unor ingrediente sofisticate, ci al respectării tradiţiei. Iar acest ingredient uitat demonstrează că uneori cele mai bune reţete sunt cele pe care bunicile le ştiau pe de rost.