Cât costă o noapte de cazare la Hotelul Internațional din Sinaia. Piedone spunea că merită 200 de stele. Ce recenzii au lăsat turiștii
Hotelul Internațional din Sinaia a devenit, fără să vrea, subiect de interes național după ce Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, i-a făcut o reclamă entuziastă pe TikTok. Aflat în centrul unui dosar de corupție, el lăuda luxul și curățenia hotelului, pe care îl considera demn de 200 de stele. Dar cât costă, de fapt, o noapte de cazare aici și ce spun turiștii care au trecut pragul unității?
Piedone, impresionat de calitatea serviciilor
Într-un videoclip publicat pe TikTok pe 8 martie 2025, Cristian Popescu Piedone – actualul șef al ANPC – a elogiat Hotelul Internațional din Sinaia, aflat în proprietatea fostului politician Dan Radu Rușanu. Clipul are titlul ”Hotelul Internațional Sinaia merită 4 stele”, dar Piedone merge chiar mai departe cu aprecierile.
”Suntem într-o campanie pe județul Prahova și Brașov timp de trei zile”, spune Piedone la începutul filmării, pășind în incinta hotelului.
În timp ce inspectează camerele și spațiile comune, afirmă: ”Să se facă comparația ce era pe jos, ce mochete rupte, cârpite”. După ce verifică dormitorul și baia, adaugă: ”Miroase a curat”.
El continuă: ”Uitați-vă la calitate. Am fost azi la mai multe hoteluri pe Valea Prahovei și în județul Brașov. Uite husa care nu exista, uite salteaua curată.” În bucătărie, concluzia lui Piedone e clară: „Bravo, domnule, hotel de patru stele! Ce, aici aveți hotel de 200 de stele?”
@cristianpopescupiedone #cristianpopescupiedone #anpc #piedoneanpc ♬ Powerful songs like action movie music – Tansa
Cât plătești pentru o noapte în hotelul de ”200 de stele”
Potrivit celor mai recente date de pe platformele de rezervări, pentru o singură noapte de cazare la Hotelul Internațional din Sinaia turiștii trebuie să achite 749 de lei.
Hotelul oferă condiții de top: două piscine interioare, centru spa, salon de înfrumusețare și trei restaurante – Panoramic, Tirol și Cucina Sofia – fiecare cu specific diferit.
Camerele moderne sunt dotate cu TV cu ecran plat, băi proprii și articole de toaletă gratuite, iar iarna, turiștii pot folosi gratuit un spațiu de depozitare pentru echipamente de schi.
Recenzii excelente din partea turiștilor
Pe platforma Booking, Hotelul Internațional din Sinaia are un scor impresionant de 9,1. Cuplurile, în special, îl apreciază, oferindu-i nota 9,4 pentru sejururile romantice.
”Hotelul este plasat foarte bine, arată superb, curățenie, vom reveni cu siguranță”, a scris un client.
”Camera cu un confort deosebit, un miros plăcut de lavandă în tot hotelul, baia curată și dezinfectată cu prosoape pufoase. Mic dejun excelent și diversificat, spa-ul excelent cu saune și hidromasaj”, a lăsat altcineva într-un comentariu.
”A fost curat, personalul foarte amabil, este situat foarte aproape de centru”, a menționat un alt turist mulțumit.
Cu astfel de recenzii și dotări, Hotelul Internațional din Sinaia pare să-și justifice pe deplin prețul – și, poate, chiar laudele entuziaste ale lui Piedone.
Veniturile generate de hotelul din Sinaia pentru familia Rușanu
Hotelul Internațional din Sinaia s-a dovedit o afacere extrem de profitabilă pentru familia politicianului Dan Radu Rușanu. Administrată de compania International SA, firma a generat în ultimii 15 ani un profit net cumulat de aproape 83 de milioane de lei, atingând un vârf de 17,3 milioane lei în 2022.
În 2023, profitul s-a menținut aproape identic, la 16 milioane lei, după un rezultat similar și în 2021. În prezent, peste 90% din companie este controlată de familia Rușanu, prin Radan 2000 SRL (deținută de soția politicianului) și cele două fiice ale acestuia, Ana Rucsandra și Dana Maria.
Acestea dețin împreună circa 46% din acțiuni și sunt active în conducerea firmei, Dana Maria fiind președinta Consiliului de Administrație. Delistarea companiei de la bursă, finalizată în 2015, a permis consolidarea controlului familial înaintea numirii lui Dan Rușanu în fruntea ASF, relatează Fanatik.