27 mart. 2024 | 15:56

Simona Halep, veste total neașteptată. Ce i se pregătește fostului lider mondial

SPORT
Simona Halep, veste total neașteptată. Ce i se pregătește fostului lider mondial

Simona Halep își poate îndeplini marea dorință de a participa la Jocurile Olimpice de la Paris, deși a stat departe de teren un an și șapte luni. Președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a dezvăluit cum poate ajunge românca la Olimpiadă.

Simona Halep vrea la Jocurile Olimpice

Dubla câștigătoare de Grand Slam a fost suspendată patru ani pentru dopaj după ce a fost depistată pozitiv la US Open 2022. După apelul de la TAS, sportiva a obținut reducerea pedepsei la nouă luni și a putut reveni în circuitul WTA. Fostul lider mondial a jucat la primul turneu după verdictul din Elveția, la Miami Open, unde a fost eliminată în runda inaugurală.

Simona Halep își dorește foarte mult să joace la Jocurile Olimpice de anul acesta, dar pentru acest lucru trebuie să îndeplinească anumite criterii. Iar unul dintre acestea este ca Simona Halep să joace pentru România în meciul de baraj cu Ucraina pentru turneul final din Billie Jean King Cup. Partidele vor avea avea loc în perioada 12 și 13 aprilie 2024, în SUA.

Simona Halep, veste total neașteptată. Ce i se pregătește fostului lider mondial

Simona Halep. Foto; Profimedia

Ce se pune la cale pentru Simona Halep

Simona Halep își dorește foarte mult să participe la Olimpiada de la Paris, iar președintele Federației Române de Tenis, George Cosac, a dezvăluit că a început demersurile pentru a o ajuta în acest sens. De asemenea, a explicat și cum poate ajunge sportiva din Constanța la Jocurile Olimpice.

”Sunt 59 de sportive acceptate direct și, până la numărul maxim de 64, sunt cinci sportive care primesc tot felul de derogări, invitații. Competiția și-a lăsat o marjă, o portiță, prin care aceste cinci sportive pot beneficia de wildcard-uri având în vedere problemele pe care le-au avut.

Vezi și: Simona Halep a revenit în România. Cum a pus-o la punct pe Caroline Wozniacki după atacul de la Miami: ”Să i se traducă”

Am început și noi demersurile cu federația, cu Comitetul Olimpic, cu toată lumea. Simona poate apela la această metodă. Având în vedere că se joacă și la Paris, că a fost număr 1 mondial, că a și câștigat un turneu de Mare Șlem la Paris (n.r. – Roland Garros), plus situația prin care a trecut, sigur, pentru că de acolo plecăm… Poate se reușește”, a declarat George Cosac pentru iamsport.ro.

Simona Halep, despre participarea la Jocurile Olimpice

La plecarea spre Miami, unde a jucat primul meci după suspendare, Simona Halep a vorbit despre posibila sa participare la Olimpiadă. Aceasta își dorește foarte mult să reprezinte România la Paris, dar este de părere că are șanse minime să se întâmple acest lucru.

”Îmi doresc foarte mult să fiu la Jocurile Olimpice, dar cred că şansele sunt minime pentru că nu am clasament. Dacă până atunci voi reuşi să câştig câteva meciuri, o să am o șansă în plus.

Vezi și: Simona Halep a lăsat România pentru Dubai. Sportiva a explicat de ce a făcut această alegere

Mi-aș dori tare mult. Nu am plănuit nimic, nu m-am gândit până acum. Totul este o opţiune, o să fac totul pentru a participa la Jocurile Olimpice, asta e sigur”, spunea tenismena.

  • Simona Halep a primit zece puncte în clasamentul WTA pentru primul tur jucat la Miami.
Cu o experiență considerabilă în domenii precum sport și actualitate, Betrice Dumitru s-a alăturat echipei noastre în anul 2021. A absolvit Facutatea de Jurnalism și mai multe cursuri pentru ... vezi toate articolele