REVIEW HUAWEI MatePad 11.5„S PaperMatte Edition – probabil ultima tabletă de care vei avea nevoie
În ultimii ani, puterea de procesare, avansul tehnologic în materie de ecrane și, desigur, autonomia, au evoluat atât de mult încât pare din în ce mai fezabilă o durată de viață extraordinară pentru gadgeturile de productivitate și divertisment din viața noastră, precum noua tabletă MatePad 11.5„S PaperMatte Edition de la HUAWEI.
Ca o notă de subsol importantă, aceasta este a doua generație a tehnologiei PaperMatte, introdusă inițial în 2023, și, cel puțin în opina mea, ar putea reprezenta cel mai benefic și relevant upgrade când vine vorba de panouri pentru dispozitive portabile, precum smartphone-uri și tablete. Dacă referința tehnică îți este străină, merită să o percepi ca pe un effort de a crea un display complet mat, mai puțin obositor pentru ochi, mai rezistent la amprente și confortabil de scris cu un stylus, toate acestea fără vreun compromis când vine vorba de luminozitate, contrast sau claritate.
Astfel, ai cele mai bune particularități din ambele spectre, citești o carte sau un email într-o manieră mai odihnitoare, iei notițe ca pe caiet, dar sesiunile extinse de Netflix sau YouTube se desfășoară cu aceeași strălucire, chiar și o rezoluție 4K cu 60 de cadre pe secundă. Din acest punct de vedere și nu numai, HUAWEI MatePad11.5”S este atât un instrument capabil de productivitate, cât și un gadget eficient pentru filme sau gaming, după cum voi detalia mai jos.
În ceea ce privește utilitatea unei tablete în 2024, deși eram destul de sceptic într-o perioadă în care ecranul smartphone-urilor nu a fost niciodată mai mare, sunt șanse mari ca HUAWEI MatePad11.5”S să fie suficient de diferită, de impresionantă tehnic și utilă încât să-și justifice cu aplomb prezența nu doar pe masa din bucătărie când mănânci și te uiți la un podcast, ci și în ghiozdanul de la facultate, ca un instrument impecabil de luat notițe, cercetare pe internet sau imortalizat câteva cadre. În continuare nu mai cred că o astfel de achiziție este pentru toată lumea, dar dacă ai ajuns la concluzia că o tabletă îți face viața mai ușoară, mai ales una cu stylus, noul MatePad s-ar putea să fie cea mai bună opțiune.
Cât de bun este ecranul de la HUAWEI MatePad 11.5”S PapperMate Edition
HUAWEI MatePad 11.5” PaperMatte Edition este echipat cu un ecran de nouă generație PaperMatte Display, creat pentru a oferi o experiență de productivitate apropiată de hârtie neegalată. În primul rând, panoul PaperMatte este ideal pentru citit și scris, fiind conceput să fie ușor de utilizat și confortabil pentru ochi, datorită standardelor și tehnologiilor de vârf din industrie. Acesta are în spate o evaluare ergonomică, calitativă și de performanță exhaustivă, tehnologie anti-reflexie și certificări independente de referință, asigurând o claritate excelentă și un confort vizual sporit atestat de experți.
Punctual, ecranul de 11.5 inch al HUAWEI MatePad PaperMatte Edition oferă o rezoluție impresionantă de 2800 x 1840, o densitate de 291 PPI și un contrast de 1500:1, fiind capabil să redea culori vii, în același timp protejând ochii utilizatorului. Tehnologia PaperMatte Display combină un strat nano-optic controlat magnetic ce reduce reflectivitatea luminii directe și incidente cu 60% față de ecranele. Reflectivitatea scăzută de doar 2% și certificările de la SGS și TÜV Rheinland pentru performanță vizuală premium și lumina albastră redusă confirmă calitatea excepțională a acestui ecran. Nu-l mai găsești în altă parte.
Dincolo de detaliile vizuale însă, HUAWEI a pus un accent deosebit pe optimizarea experienței de scriere și navigare pe ecranul PaperMatte. Tehnologia anti-glare de gravare nano-nivel facilitează un efect de scriere pe hârtie, oferind o senzație autentică și precisă doar din simularea rezistenței pe care simți-o în mod obișnuit când ”împingi” un creion sau pix pe caiet. Tot pentru navigarea plăcută și naturală, panoul vine la pachet cu o rată de reîmprospătare adaptivă între 30 Hz și 144 Hz, asigurând o navigare fluidă și o interacțiune fără întreruperi. Aceste caracteristici, împreună cu claritatea vizuală și confortul ocular, fac din MatePad 11.5”S PaperMatte Edition o alegere excelentă pentru citit, scris, și utilizare generală pe termen lung.
HUAWEI MatePad 11.5”S PapperMate Edition – specificații tehnice
Noua tabletă HUAWEI MatePad 11.5”S PaperMate Edition se remarcă printr-un design elegant și un corp metalic compact, oferind un aspect modern și sofisticat. Tableta păstrează clasicul inel Cosmic Star Ring al seriei MatePad pe partea de cameră, dar iese în evidență printr-o carcasă metalică ce pare destul de rezistentă, disponibilă în finisaje precum Violet, Space Grey și Silver Frost. Acest design nu doar că este atrăgător pentru o plajă mare de utilizatori, dar și promite o durabilitate sporită, datorită anodizării care creează un strat de oxid de aluminiu rezistent la uzură și amprente. Cu o greutate de doar 510 grame și o grosime de 6.2 mm, HUAWEI MatePad 11.5”S este ușor de manevrat și transportat, o tabletă potrivită pentru utilizarea zilnică fără emoții.
MatePad 11.5”S se ascunde în spatele unui ecran FullView de 11.5 inch, cu o rezoluție impresionantă de 2800 x 1840 pixeli și o densitate de 291 PPI, asigurând imagini clare și detaliate. Raportul dintre suprafața utilă a ecranului și partea frontală a produsului de 87% și raportul de aspect 3:2 oferă o experiență vizuală imersivă și un spațiu generos pentru muncă și divertisment. Tehnologia PaperMatte Display cu nano-etșare anti-glare reduce reflexiile luminii cu 60%, protejând ochii utilizatorilor și oferind un confort sporit în utilizare. Ecranul suportă un refresh rate adaptiv de până la 144 Hz, ceea ce asigură o experiență fluidă indiferent dacă vizionați filme, navigați pe internet sau lucrați pe tabletă. Cel mai important însă este că toate împreună te ajută să citești o carte sau o revistă exact așa cum a fost gândită.
HUAWEI MatePad 11.5”S este echipată cu o baterie de 8800 mAh, care garantează o autonomie extinsă, perfectă pentru utilizarea pe tot parcursul zilei. Sistemul de sunet inovativ multi-driver și tehnologia audio Histen 9.0 asigură o calitate superioară a sunetului, ideală pentru consumul de media și videoconferințe. În plus, tableta include accesorii precum HUAWEI M-Pencil de generația a treia și o tastatură magnetică inteligentă, îmbunătățind considerabil productivitatea și facilitând creativitatea utilizatorilor. Funcții software avansate precum Multi-Window, SuperHub și suportul pentru partajarea rețelelor mobile prin sistemul Multi-Device contribuie la o experiență de utilizare eficientă și intuitivă, făcând din HUAWEI MatePad 11.5”S PaperMate Edition o alegere excelentă pentru utilizatorii care caută o tabletă versatilă și performantă.
Cu o baterie de 8800 mAh, HUAWEI MatePad 11.5”S asigură o autonomie extinsă, permițând utilizarea intensivă pe parcursul întregii zile fără a fi nevoie de reîncărcare frecventă. Aceasta este ideală pentru utilizatorii care necesită o tabletă fiabilă pentru activități diverse, de la muncă și studiu până la divertisment și gaming. Nu în ultimul rând, tableta este echipată cu un sistem de sunet inovativ multi-driver și tehnologia Histen 9.0, oferind o experiență audio de o calitatea surprinzătoare, mai ales în contextul grosimii infime a gadgetului.
Serviciile Google pe HUAWEI MatePad 11.5”S prin microG
MicroG este cel mai nou și performant sistem pentru a instala și rula aplicațiile care necesită servicii Google pe dispozitive HUAWEI precum noul MatePad. Acesta înlocuiește vechiul Gbox care funcționa printr-un mecanism pe bază de virtualizare cu funcție ce pare să se comporte nativ din punctul de vedere al performanței. Această soluție dezvoltată în Germania, dincolo de avantajul de performanță cu care vine la pachet, creatorii săi promițând o autonomie îmbunătățită pe dispozitive mai vechi sau mai puțin sprintene, vine la pachet cu un scop nobil.
”microG GmsCore este o reimplementare software gratuită a Serviciilor Google Play. Permite aplicațiilor care apelează API-urile proprietare Google să ruleze pe ROM-uri bazate pe AOSP, cum ar fi LineageOS, acționând ca un înlocuitor gratuit pentru Serviciile Google Play, care nu sunt gratuite și sunt proprietare (uneori denumite generic „GApps”). Este un instrument puternic pentru a-ți recâștiga intimitatea și libertatea, în timp ce te bucuri de funcțiile de bază ale Android (deși aplicațiile pe care le folosești și care profită de acesta pot continua să utilizeze biblioteci proprietare pentru a comunica cu microG, la fel cum fac atunci când comunică cu Serviciile Google Play reale).”, după cum se arată pe pagina de Github a platformei.
În practică, microG funcționează precum un trăgaci sau ”trigger”. Când instalezi o aplicație care ar avea nevoie la bază serviciile Google, cu acordul tău, se instalează și microG, după cum se poate vedea în captura de ecran de mai sus. Asta se întâmplă doar o dată, ulterior, orice alte aplicații din același spectru vor funcționa și se vor instala fără alte etape suplimentare sau orice fel de probleme. Vor apela ”trăgaciul” la pornire, dar sunt șanse mari nici să nu observi acel pas. În orice caz, pe HUAWEI MatePad 11.5”S și datorită sistemului MicroG îți poți instala rapid oricare dintre următoarele aplicații indispensabile pentru mulți: YouTube, Google Calendar, Gmail, Google Docs, Google Drive, Google Classroom, Contacts, Google, YouTube Music, Google Meet, Google Sheets, Google Slides, YouTube Kids, Google One, X, Google Maps, Gboard, WhatsApp Business, Facebook, Instagram, Pinterest, Waze Navigation, Spotify, Google Photos, Chrome, WhatsApp, Messenger, Reddit, Discord.
Pe ce aș vrea să insist este că, din testele mele, aplicații precum Google Chrome, YouTube sau Google Maps nu s-au instalat niciodată mai repede pe un gadget HUAWEI și nu au funcționat atât de normal. Lucrurile merg lin, iar după ce te-ai autentificat o dată cu contul tău Google, acesta populează instant și celelalte aplicații din același spectru. Te-ai autentificat pe Google Chrome, când pornești YouTube ești autentificat și acolo, ca pe orice alt Android.
HUAWEI MatePad 11.5”S – experiență de utilizare și teste de performanță
Am avut câteva zile să testez tableta și, în mod aproape previzibil, s-a comportat impecabil. Dincolo de faptul că experiența de vizionare este net superioară probabil oricărei tablete care ți-a mai trecut prin mână în ultimii ani, progresul în ceea ce privește interacțiune cu stylusul de ultimă generație e fascinant. Am testat mai multe aplicații de desen, inclusiv GoPaint, Sketchbook și Sketches și toate nu doar că s-au comportat impecabil, dar, la fel cum am explicat mai sus, sentimentul pe care îl ai este incredibil de apropiat de a desena sau scrie pe o hârtie. După cum se poate vedea în imaginea de mai sus, fără schimb instrumentul virtual de scris, fiecare fluctuație de unghi sau presiune s-a reflectat instant pe ”foaie”, cu mențiunea foarte importantă că aderența sau modul în care alunecă stylusul pe tabletă este foarte satisfăcător.
Tastatura, deși este mică în raport cu una tradițională de laptop, adaptată de altfel la diagonala tabletei, oferă o experiență de tastare foarte plăcută, iar spațialitatea dintre taste va face o treabă foarte bună în a-ți spori precizia în sesiuni extinse de tehnoredactare. În plus, atât în ceea ce privește HUAWEI Smart Magnetic Keyboard, cât și noul HUAWEI M-Pencil, împerecherea este instantă fără niciun fel de etapă intermediară de configurare sau navigare prin setări. Totul este în timp real.
În teste, rezultatele au confirmat că această configurație hardware din spatele noului MatePad este mai mult decât suficientă pentru productivitate timp de mulți ani de acum înainte. În plus, se comportă mai mult decât decent și în materie de gaming. Am testat Call of Duty cu texturile de înaltă rezoluție descărcate și detaliile grafice la maxim, iar experiența de gaming a fost fără cusur. Nu au existat sacadări, agățări, iar timpul de încărcare al hărților a fost foarte scurt.
Dacă vrei să compari performanța brută a tabletei cu telefonul sau tableta pe care le ai deja, scorurile de mai jos s-ar putea să te ajute. În 3Dmark Wild Life Extreme, scorul a fost de 1.206 puncte, în Wild Life a sărit la 4.468 de puncte. În testul de stocare din PCMark, scorul a fost de 57.852 de puncte, iar în Work 3.0, am obținut 11.956 de puncte defalcat pe Browsing – 10.166 de puncte, Video Editing – 5.954, Writing – 15.186, Photo Editing – 34.103 și Data Manipulation – 7.793. În AnTuTu, scorul a fost de 649.374 de puncte cu 271.337 de puncte aferente procesorului, 197.029 pentru memorie și 181.008 pentru UX. În Geekbench 5, procesorul a obținut 937 de puncte în Single – Core și 3.353 de puncte în Multi-Core, respectiv 2.744 de puncte în testul de GPU OpenCL.
În ceea ce privește abilitățile de captură, cum de altfel mă așteptam, rezultatele nu sunt șocante pentru că, în continuare, nu cred că ar trebui să faci poze sau filmări cu tableta. Tableta este pentru videoconferință și câteva capturi foto/video, iar HUAWEI MatePad 11.5”S face o treabă mai mult decât decentă pe acest front. Ca referință, camera principală este de 13 megapixeli, iar camera frontală este 8 megapixeli. În mod previzibil, dacă ai o lumină bună, vei obține poze frumoase, încărcate de detalii, cu o acuratețe sporită a culorilor. Când lumina scade, vei începe să observi un zgomot de imagine. Selfie-urile arată mai mult decât rezonabil, dar, de asemenea, au foarte mult de câștigat în lumină naturală.
În mod deosebit, ce m-a bucurat foarte tare, la fel ca în anii trecuți, este experiența audio oferită de cea mai nouă tabletă HUAWEI. Se aude remarcabil, este o încântare să îți asculți toată muzica din nou. Frecvențele joase au o greutate aproape nenaturală, în cel mai bun mod cu putință, având în vedere cât de subțire este gadgetul. Înaltele sclipesc într-un mod plăcut, chiar și la volum maxim, fără să devieze către distorsiuni. În plus, toate difuzoarele conlucrează pentru o spațialitate deosebită. Tableta îți umple o cameră de dimensiuni rezonabile cu muzica ta preferată fără emoții, iar dacă te uiți cu partenerul de viață la un film sau un documentar, nu vei trăi cu impresia că pierzi ceva din experiența audio gândită de creatori.
În final, HUAWEI MatePad 11.5”S este o tabletă completă când vine vorba de experiența oferită utilizatorilor, indiferent dacă vorbim de studenți care vor să-și pună gândurile pe foaie în deplasare sau de creatori de conținut care vor să deseneze indiferent unde s-ar afla. În același timp, este o sursă impecabilă de divertisment, redând fără probleme chiar și clipuri video la rezoluție 4K cu 60 de cadre pe secundă. Cel mai mult însă, după doar câteva minute, te va entuziasma panoul PapeMatte Display care, mai ales pentru lectură în lumină naturală, ar trebui să devină un standard în industrie.
În România, tableta poate fi achiziționată din această lună în variantele Space Grey și Violet din Huawei Store la prețul de 2.499 de lei cu mențiunea foarte importantă că poți reduce această valoare folosind cuponul de 500 de lei afișat pe pagina produsului. Ca alternativă, respectivul voucher poate fi folosit pentru achiziția unei perechi de căști FreeBuds 5. Această campanie se desfășoară până pe 30 iunie 2024 și tot până atunci vei primi gratuit o garanție extinsă cu 12 luni, în mod normal un cost de 179 de lei și HUAWEI M-Pencil, pe care ulterior vei plăti 499 de lei. Nu trebuie neglijat faptul că, în mod implicit, tableta vine la pachet cu tastatura detașabilă HUAWEI Smart Magnetic Keyboard care funcționează și ca husă pentru a-ți proteja gadgeturi în deplasări.